De când a devenit „femeie” un cuvânt urât?

În timpul tratamentului meu recent pentru cancer de sân, o asistentă m-a asigurat că prognosticul „cancerului de piept” era cel care trebuia folosit, scrie Patricia Posner pentru Wall Street Journal.

„Cancer la piept”?

„Încercăm să nu facem pe nimeni să se simtă inconfortabil”, a spus ea. „Toată lumea are un piept”.

„Ei bine, pe mine, ca femeie, mă face să mă simt inconfortabil. Am cancer la sân”.

A fost prima dată când m-am confruntat personal cu efortul de „degender” a medicinei.

Degender – termen folosit pentru a elimina orice asociere cu sexul biologic al unei persoane.

Credeam că această tendință de trezire se limitează la un mic grup de politicieni de extremă stângă. Anul trecut, Rep. Cori Bush a ținut un discurs despre „oamenii care nasc”, iar Rep. Alexandria Ocasio-Cortez s-a referit într-un interviu la „corpul unei persoane care are menstruație”.

Discuția cu acea asistentă m-a determinat să fac câteva cercetări. Am fost surprinsă să aflu că mișcarea „degender” a devenit mainstream. Bugetul propus de administrația Biden numește mamele „persoane care nasc”. La fel și Institutul Național de Sănătate. Școala de Medicină de la Harvard o face din 2020, declarând că „nu toți cei care nasc” sunt femei. Unele spitale numesc laptele matern „lapte uman”.

În Marea Britanie, țara mea natală, un raport finanțat de guvern a recomandat ca Serviciul Național de Sănătate să folosească termeni incluzivi precum „hrănire la piept”, „hrănire la corp” și „frontal” sau „jos” în loc de naștere „vaginală”.

Raportul a concluzionat că persoanele „nonbinare” ar putea prefera să nască într-un spațiu privat din spitale, astfel încât să nu fie „nevoite să meargă într-un salon plin de femei după ce nasc”.

Înțeleg că activiștii doresc un limbaj „incluziv pentru trans” pentru a-și descrie corpurile. Dar de ce să impună limbajul lor preferat asupra femeilor? De ce nu putem coexista?

Aceiași politicieni care folosesc acest jargon dezumanizant vor recunoaște femeile atunci când este convenabil să o facă. După scurgerea de săptămâna trecută a unei opinii a Curții Supreme de anulare a deciziei Roe vs Wade, Rep. Carolyn Maloney din New York a scris pe Twitter: „Am fost acolo când a trebuit să ne luptăm pentru Roe prima dată și voi face orice pentru a proteja dreptul la avort și sănătatea femeilor”.

În luna mai a anului trecut, în cadrul unei audieri a Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților cu privire la „Criza de sănătate maternă a persoanelor de culoare din America”, doamna Maloney a declarat că „echitatea în materie de sănătate pentru persoanele de culoare care nasc este realizabilă atât timp cât abordăm disparitățile rasiale cu urgența, empatia și concentrarea pe care o necesită această problemă”.

În mod similar, anul trecut, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a semnat un proiect de lege cu un limbaj care se referă în mod repetat la „persoanele însărcinate și postnatale”. Săptămâna trecută, el a declarat despre dezbaterea privind avortul: „Dacă bărbații pot rămâne însărcinați, nici măcar nu ar fi o conversație”.

Poate că nu există o experiență feminină universală, dar există anumite diferențe biologice și fizice care afectează doar femeile. Îmi pare rău dacă acest lucru jignește pe cineva, dar bărbații nu au menstruație, nu nasc, nu au menopauză și nu dezvoltă endometrioză, cancer ovarian sau cancer de col uterin. Unii bărbații pot face cancer de sân, dar acest lucru este extrem de rar.

Pentru femeile ca mine, se pare că suntem anulate treptat într-o grabă de corectitudine politică pentru a se asigura că nicio persoană trans nu este jignită. Respect drepturile trans, dar cum rămâne cu drepturile mele? Nu este posibil ca femeile să se simtă marginalizate dacă instituțiile se bazează doar pe un limbaj neutru din punct de vedere al genului?

Există o moarte a bunului simț care se desfășoară în timp real, iar majoritatea femeilor tac de teama de a nu fi atacate ca fiind bigote. Multe dintre prietenele și colegele mele mi-au spus în privat că ar vrea să ia atitudine, dar sunt îngrijorate de consecințele publice. Autocenzura este unul dintre motivele pentru care limbajul nostru se schimbă pentru a satisface cerințele unei mici minorități. Tăcerea este interpretată ca o aprobare.

În urmă cu puțin peste 100 de ani, femeile luptau pentru dreptul la vot. Când eram mică, mătușa mea Rose mă delecta cu povești despre protestele publice care cereau drept de vot – pe care Anglia l-a acordat în 1928. Rose avea doar 16 ani și a ieșit în stradă împotriva dorinței părinților ei imigranți.

„Sunt unele lucruri prea importante pentru a sta deoparte”, mi-a insuflat Rose când eram copil. „Noi ne facem propriul viitor”.

Este de-a dreptul orwellian faptul că astăzi multe dintre noi se simt obligate să păstreze tăcerea cu privire la corpurile noastre feminine, la maternitate și la sănătatea noastră ca femei.

Tribuna.US