De ce inteligența artificială nu va putea niciodată să depășească omul

V-ați întrebat vreodată dacă într-o zi computerele vor fi capabile să facă tot ceea ce pot face oamenii? Dacă da, citiți cartea recentă a inginerului și informaticianului Dr. Robert J. Marks: „Non-Computable You: What You Do That Artificial Intelligence Never Will“, recomandă David Weinberger într-un articol The Federalist.

Marks explică în ce constă unicitatea ființelor umane și, prin urmare, de ce niciun computer nu va reuși vreodată să egaleze complet capacitățile umane.

E adevărat, computerele au rezultate superioare oamenilor în ceea ce privește multe sarcini – dar numai în sarcini „algoritmice“, sau care presupun instrucțiuni pas cu pas pentru a fi îndeplinite, cum ar fi calcularea probabilităților, extragerea de informații sau executarea de funcții.

Acesta este motivul pentru care sistemele avansate de inteligență artificială (AI) au depășit de mult timp oamenii în jocuri precum șahul sau Go. Aceste jocuri permit mai multe variante de mutare decât există atomi în univers, iar optimizarea calculelor este crucială pentru a câștiga.

Cu toate acestea, multe capacități ale ființei umane vor rămâne mereu dincolo de puterea AI, trăsături precum comprehensiunea, sensibilitatea, creativitatea, emoția și logica. De ce? Pentru că aceste lucruri sunt „non-algoritmice“, ceea ce înseamnă că nu pot fi calculate.

Să luăm ca exemplu înțelegerea. Un computer poate urma un set de instrucțiuni pas cu pas (un algoritm), dar nu poate pricepe semnificația acestor instrucțiuni.

Pentru a înțelege de ce, gândiți-vă la un algoritm care constă într-o serie de zerouri și unu. Singurul motiv pentru care o astfel de serie se consideră un algoritm, în primul rând, este faptul că o ființă umană a programat cifrele să acționeze ca atare. Dar, în sine, această combinație este lipsită de sens.

De exemplu, „0“ este un simbol convențional pe care l-am inventat pentru a transmite semnificația de „zero“. Dar fără o astfel de convenție, fără ca noi să introducem semnificația lui „zero“ în „0“, simbolul este o mâzgălitură arbitrară lipsită de conținut semantic.

Algoritmii sunt practic compuși din astfel de simboluri, ceea ce înseamnă că nu pot funcționa decât cu ajutorul programatorilor care conferă semnificație acestor șiruri de cifre.

Toate acestea duc la următoarea concluzie: Deși computerele pot executa algoritmi, nu există o înțelegere a semnificației algoritmului în cadrul algoritmului însuși. Sensul său rezidă doar în mintea programatorului.

După cum observă Oren Etzioni, directorul Allen Institute for AI, inteligența artificială „recunoaște obiectele, dar nu poate explica ceea ce vede. Nu poate citi un manual și nu poate înțelege întrebările de la finalul cărții“.

Marks îl ajută pe cititor să vadă acest lucru într-un mod diferit, subliniind problemele pe care le are inteligența artificială în deslușirea sensului enunțurilor confuze, inclusiv al titlurilor de știri neclare:

„Un exemplu amuzant al lipsei de logică a inteligenței artificiale atunci când se confruntă cu ambiguitatea îl reprezintă titlurile de presă cu sens neclar. Microsoft, Amazon și Boeing au sediul în Seattle, în apropiere de coastă, în statul Washington. Cu toate acestea, companiile din Seattle nu au fost îngrijorate când au văzut titlul „Tonul mușcă lângă coasta Washingtonului“. De ce? Pentru că, bineînțeles, nu exista niciun ton care să rupă bucăți din plajele orașului Seattle. Ne folosim logica pentru a identifica sensul intenționat de autor – vești bune pentru pescari! – iar interpretarea incorectă ne face să zâmbim. Dar inteligența artificială nu poate recunoaște ambiguitatea. Îi lipsește logica“.

Deoarece AI este incapabilă să înțeleagă, programarea sa pentru a contextualiza cuvintele nu este o sarcină ușoară. Acest lucru explică de ce computerele tind să aibă probleme cu jocurile de cuvinte, glumele, ghicitorile și sarcasmul.

Desigur, este posibil și, de fapt, este din ce în ce mai frecvent ca algoritmii avansați să pună cuvintele în contextul potrivit pentru a interpreta corect ambiguitățile. Dar acest lucru dovedește doar că programele de inteligență artificială se perfecționează în ceea ce privește mimarea înțelegerii – nu că inteligența artificială ar chiar evolua în respectiva privință.

Citește și Studiu: Creierul uman este încă superior inteligenței artificiale

De asemenea, o secțiune deosebit de relevantă a cărții contestă o altă idee populară: că inteligența artificială este „creativă“. De exemplu, în prezent se consideră adesea că AI creează artă, muzică și chiar scenarii. Dar dacă creativitatea implică a gândi original, atunci AI nu trece testul creativității, sau „testul Lovelace“.

Acesta presupune ca un program AI să facă ceva care să depășească intenția sau explicația programatorului. De exemplu, anumite programe de inteligență artificială au produs ceea ce par a fi opere de artă cu adevărat inedite, astfel încât unii ar putea fi tentați să concluzioneze că ele sunt capabile de creativitate.

Însă, conform testului Lovelace, creativitatea reală necesită ca un instrument de inteligență artificială să acționeze diferit de modul în care a fost programat.

Să luăm ca exemplu programul AlphaGo, un program AI avansat, conceput pentru a câștiga la jocul Go. Dacă AlphaGo ar fi capabil de creativitate autentică, nu s-ar limita la a-i învinge pe cei mai buni oameni la Go, ci ar acționa în mod complet independent de scopul pentru care a fost programat.

Marks scrie că, dacă AlphaGo ar reuși, să zicem, „să-i învingă pe toți la simplul joc Parcheesi, testul Lovelace ar fi satisfăcut. Dar, în forma actuală, AlphaGo nu este creativ. El poate îndeplini doar sarcina pentru care a fost antrenat, și anume să joace GO. Dacă este întrebat, AlphaGo nu este în stare nici măcar să explice regulile jocului GO“.

În schimb, oamenii acționează constant în mod creativ, potrivit acestui criteriu. Deși fiecare persoană este capabilă de creativitate, Marks amintește exemple celebre pentru a sublinia acest aspect. Pionieri precum Arhimede, Nikola Tesla, Albert Einstein și Bob Dylan (pentru a numi doar câțiva) au sfidat înțelepciunea convențională a timpului lor, ieșind din tipare pentru a revoluționa domeniile în care activau.

AI, pe de altă parte, nu va face niciodată așa ceva, deoarece rămâne legată de parametrii programării pe care o are.

Conștiința, emoția și înțelepciunea sunt alte laturi ale ființei umane de care nu vor fi niciodată capabile nici măcar cele mai avansate sisteme de inteligență artificială. Aceste caracteristici, aidoma comprehensiunii și creativității, sunt non-algoritmice, ceea ce înseamnă că nu pot fi programate.

Pe lângă faptul că descrie ceea ce face ca oamenii să fie unici, cartea îl familiarizează pe cititor cu elementele de bază ale teoriei computaționale și cu istoria inteligenței artificiale.

Pentru cei care nu au înclinații spre tehnologie, aceste secțiuni ar putea fi mai puțin interesante. Totuși, Marks face o treabă bună în a simplifica chestiunile tehnice, astfel încât să fie atât ușor de citit, cât și atractiv pentru necunoscători.

Lucrul cel mai important, însă, „Non-Computable You“ demontează convingerea eronată că ființele umane sunt doar niște computere complexe și că AI va fi într-o zi capabilă să reproducă tot ceea ce putem face noi – doar că mai bine.

În realitate, anumite capacități ale ființei umane nu vor putea fi niciodată reproduse de AI, oricât de avansată ar fi aceasta.

Traducere și adaptare
Tribuna.US