HomeActualități Americane

De ce nu vorbeşte nimeni de legăturile comuniste ale Kamalei Harris?

De ce nu vorbeşte nimeni de legăturile comuniste ale Kamalei Harris?

În timpul emisiunii „Dimineaţa cu Maria” (Mornings with Maria, n.t.) a canalului de televiziune Fox Business Network, pe 8 octombrie, preşedintele Don

În timpul emisiunii „Dimineaţa cu Maria” (Mornings with Maria, n.t.) a canalului de televiziune Fox Business Network, pe 8 octombrie, preşedintele Donald Trump a descris-o pe Kamala Harris – candidatul democraţilor la vicepreşedinţie – drept „comunistă, mai de stânga decât Bernie! [Sanders, n.r.]”, informează Epoch Times România.

Preşedintele a continuat să citeze opiniile senatoarei Kamala Harris, care sunt, într-adevăr, chiar mai extreme decât ale senatorilor Bernie Sanders (I-Vt.) sau Elizabeth Warren (D-Mass.).

Dar există dovezi mult mai convingătoare care indică faptul că, da!, Kamala Harris ar putea fi de-a dreptul comunistă.

Părinţi comunişti

Părinţii Kamalei Harris, mama ei Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului, şi Donald Harris, economist jamaican, erau amândoi de stânga.

La începutul anilor 1960, cuplul era activ în cadrul Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley.

Potrivit unui fost membru, Aubrey LaBrie, „Fidel Castro şi Che Guevara erau eroii unora dintre noi. … Vorbeam despre musulmanii negri, despre mişcările de eliberare din Africa, despre toate”.

Liderul grupului, Donald Warden, era mentorul a doi tineri membri ai Asociaţiei Afro-Americane, Huey Newton şi Bobby Seale. Cei doi urmau să fondeze Partidul Black Panther (Pantera Neagră) în 1966. Panterele Negre aveau o ideologie maoistă şi sprijineau activ China comunistă. Astăzi, ei sunt modelele mişcării Black Lives Matter.

Ani mai târziu, Warden (pe atunci cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept din Harvard.

În 1975, tatăl Kamalei, Donald Harris, a fost recrutat la Departamentul de economie al Universităţii Stanford, fiind un marxist recunoscut.

Iubit pro-comunist

După ce a studiat la Universitatea Howard, Kamala Harris s-a întors în Bay Area (San Francisco) pentru a-şi lansa cariera juridică. Harris, la vremea respectivă în vârstă de treizeci de ani, a avut o relaţie romantică ce a generat controverse cu Willie Brown, la momentul acela în vârstă de 60 de ani. Brown era un democrat din California care a devenit imediat după aceea primarul oraşului San Francisco.

Brown a propulsat cariera Kamalei Harris spre câteva funcţii de conducere, care i-au adus acesteia aproximativ 400.000 USD pe parcursul a 5 ani, potrivit San Francisco Weekly.

Brown era un simpatizant comunist înrăit. Fusese ales pentru prima dată în funcţii publice cu ajutorul Partidului Comunist din SUA. Fusese finanţat de Dr. Carlton Goodlett, proprietar de ziar comunist, deţinător al Premiului Lenin, acordat de regimul sovietic.

La câţiva ani după relaţia sa cu Harris, Brown încă sponsoriza în mod deschis strângerile de fonduri ale Partidului Comunist din Bay Area, deşi la vremea respectivă era primar în San Francisco.

Astăzi, Brown este considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai buni prieteni ai Partidului Comunist Chinez din Bay Area.

Un protejat comunist

În timp ce exercita funcţia de procuror al districtului San Francisco, Kamala Harris era mentorul unei tinere activiste din San Francisco pe nume Lateefah Simon. După ce a angajat-o şi a ajutat-o să treacă prin facultate, Harris a prezentat-o pe tânăra sa prietenă multor oameni influenţi din San Francisco. Astăzi, Simon este preşedinte al Fundaţiei Akonadi, de stânga, şi prezidează Consiliul de administraţie al companiei de transport public din Bay Area (BART).

Când Harris a întâlnit-o pentru prima oară pe Lateefah Simon, aceasta avea un loc în Consiliul de administraţie al Centrului de Sprijin al Tinerilor din Oakland. Toţi ceilalţi membri ai consiliului – Harmony Goldberg, Adam Gold, Cindy Wiesner şi viitorul ţar al proiectului Green Jobs al lui Barack Obama – Van Jones – erau membri ai grupului maoist Standing Toghether to Organize a Revolutionary Movement (Împreună Pentru Organizarea unei Mişcări Revoluţionare, STORM).

Gold este astăzi membru al organizaţiei Rădăcini de Stânga – LeftRoots – un grup afiliat la principalul partid comunist pro-China, Drumul Eliberării – Liberation Road.

Lateefah Simon este cea mai bună prietenă a unui alt membru al LeftRoots, fondatoarea organizaţiei Black Lives Matter, Alicia Garza.

Kamala Harris susţine în mod deschis grupul Black Lives Matter şi menţine contacte strânse cu Lateefah Simon şi Alicia Garza. La rândul ei, Alicia Garza este prietenă veche şi asociată a tovarăşului lui Alex Tom, de la LeftRoots – cunoscut pentru legăturile sale strânse cu organizaţia radicală chineză Asociaţia Progresistă Chineză şi cu Consulatul Chinez din San Francisco.

O întreagă reţea comunistă

Sora Kamalei Harris, Maya Harris, a fost studentă activistă la Universitatea Stanford. A fost prietenă cu Steve Phillips, unul dintre cei mai de seamă agitatori marxist-leninişti din campus şi afiliat de lungă durată al unui grup pro-China – Liga Luptei Revoluţionare – League of Revolutionary Struggle.

Potrivit blogului lui Phillips, „Inteligenţa politică”:

„Mai întâi, permiteţi-mi să clarific că mă revendic din stânga. I-am studiat pe Marx, Mao şi Lenin. La facultate am organizat acţiuni de solidaritate cu luptele pentru libertate în Africa de Sud şi Nicaragua şi m-am afiliat cu oameni care se considerau comunişti şi revoluţionari … şi mi-am făcut dizertaţia despre Partidul Black Panthers”.

Dacă Harris ar fi candidat pentru un post de nivel mediu în cadrul Departamentului Agriculturii, aproape sigur nu ar fi trecut etapa de verificări iniţiale de securitate. Ea îşi datorează întreaga carieră simpatizanţilor sau facilitatorilor activi ai Partidului Comunist Chinez.

După ce a părăsit Stanford la începutul anilor 1990, Phillips i-a condus pe mulţi dintre camarazii săi către Partidul Democrat. Afiliaţia de stânga nu l-a împiedicat să se căsătorească în familia de miliardari Sandler, lucru care i-a permis tânărului revoluţionar să îşi poată cumpăra o influenţă politică considerabilă.

Banii familiei Sandler au finanţat Centrul pentru Progres American (Center for American Progress), ProPublica, numeroşi candidaţi şi campanii în întreaga ţară. În 2008, Phillips a cheltuit 10 milioane de dolari prin intermediul PowerPAC-plus pentru campanii în state din sud şi sud-vest, care au avut drept rezultat aducerea prietenului său Barack Obama în faţa lui Hillary Clinton în alegerile primare ale Partidului Democrat.

În 2013, Phillips l-a ajutat pe vechiul său prieten de la Stanford, Cory Booker, în campania pentru Senat în New Jersey. În 2018, aproape că i-a făcut pe protejaţii săi – Stacey Abrams şi Andrew Gillum – guvernatorii Georgiei şi, respectiv, Floridei.

Phillips este un prieten al familiei Harris şi l-a ajutat pe soţul Mayei Harris, Tony West, să devină procuror general asociat în administraţia Obama. De asemenea, a fost un sponsor major al carierei politice a Kamalei Harris.

În 2003, Phillips a ajutat-o pe Kamala Harris să ajungă procuror districtual în San Francisco. În mod ironic, Kamala l-a detronat pe Terence Hallinan, care, pe vremea când era tânăr (şi comunist), îl ajutase pe Willie Brown să câştige primele sale alegeri.

PowerPAC-plus al lui Phillips a ajutat-o pe Kamala Harris să ajungă procuror general al Californiei în 2010 şi apoi să obţină poziţia de senator în 2016.

Are şef de personal pro-comunist

La începutul anilor 2000, actuala şefă de personal a lui Harris, Karine Jean-Pierre, era activă în cadrul reţelei Haiti Support Network (Reţeaua de Sprijin pentru Haiti) din New York. Organizaţia colabora strâns cu Partidul Mondial al Muncitorilor din Coreea de Nord şi îl susţinea pe Jean-Bertrand Aristide, fostul preşedinte de extremă stânga al Haiti şi mişcarea radicală Lavalas.

În aprilie 2004, la Teatrul Whitman de la Brooklyn College, 2000 persoane s-au adunat pentru a participa la un eveniment intitulat „O seară cu prietenii pentru Haiti: Adevărul din spatele loviturii de stat din Haiti”.

Mitingul a fost co-prezidat de Jean-Pierre şi Kim Ives de la Haiti Support Network, împreună cu Pat Chin şi Sara Flounders de la Partidul Mondial Muncitoresc.

În mai 2004, Jean-Pierre a participat la o delegaţie în Haiti alături de doi cunoscuţi tovarăşi ai Partidului Mondial al Muncitorilor, Steve Gillis şi Leilani Dowell.

În acelaşi timp, Jean-Pierre lucra pentru James Sanders, membru al Consiliului oraşului New York, cunoscut pentru legăturile cu China. Atribuţiile ei, ca parte a campaniei de realegere a acestuia, includeau colaborarea cu filiala locală a mult discreditatului grup de „organizare comunitară” ACORN.

Soţul – la o firmă cu legături cu China comunistă

Soţul Kamalei Harris, Doug Emhoff, lucrează pentru firma de avocatură DLA Piper, care „se mândreşte cu aproape 30 de ani de experienţă în China şi cu peste 140 de avocaţi dedicaţi filialei sale „China Investment Services”, potrivit National Pulse.

Publicaţia National Pulse scrie:

„Pentru a facilita activitatea DLA Piper în China am primit nenumărate premii prestigioase de la China Business Law Journal şi China Law and Practice.

Compania angajează o serie de foşti oficiali ai Partidului Comunist Chinez.

„Ernest Yang, care ocupă funcţia de şef al departamentului de litigii şi reglementare al companiei şi co-şef al departamentului de arbitraj internaţional, a primit un loc la Conferinţa Consultativă Politică a Poporului (CPPCC) în 2013. CPPCC serveşte drept consiliu consultativ de vârf al Partidului Comunist Chinez, iar Yang a fost promovat în comitetul permanent al organismului în 2019″.

„Jessica Zhao, consilier principal, a ocupat funcţia de secretar general adjunct al Comisiei internaţionale de arbitraj economic şi comercial (CIETAC), un organism guvernamental înfiinţat de Partidul Comunist Chinez în 1956. A fost dezvoltat sub auspiciile Consiliului chinez pentru promovarea comerţului internaţional, un organism guvernamental chinez”.

Mai mulţi alţi angajaţi ai DLA Piper de nivel înalt, atât chinezi, cât şi resortisanţi americani, au servit regimul chinez în diverse calităţi.

Verifică cineva?

Dacă Biden este ales preşedinte, Kamala Harris va fi foarte aproape de cea mai înaltă funcţie în statul american.

Dacă Harris ar fi candidat pentru un post de nivel mediu în cadrul Departamentului Agriculturii, aproape sigur nu ar fi trecut etapa de verificări iniţiale de securitate. Ea îşi datorează întreaga carieră simpatizanţilor sau facilitatorilor activi ai Partidului Comunist Chinez.

Din fericire pentru ea (şi potenţial dezastruoasă pentru SUA), cei care obţin funcţii pe baza alegerilor nu sunt supuşi procesului de autorizare de securitate.

Preşedintele Trump a spus că „dacă Joe Biden ar fi ales, China va deţine America”.

Biden a ales vectorul ideal pentru a face acest lucru posibil.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
DISQUS: 0