Vineri noapte, Curtea Supremă a Statelor Unite a respins cererea pentru o interdicție de urgență depusă de bisericile din California. Cazul este South
Vineri noapte, Curtea Supremă a Statelor Unite a respins cererea pentru o interdicție de urgență depusă de bisericile din California. Cazul este South Bay United Pentecostal Church v. Newsom și reprezentat de Chuck LiMandri de la organizația Freedom of Conscience Defense Fund.
Bisericile din California au contestat în instanță ordinul de izolare la domiciliu care discriminează bisericile, iar în așteptarea apelului, a apelat la Curtea Supremă pentru o decizie de urgență.
Refuzul intervenției de urgență pe fondul apelului în desfășurare nu este o respingere pe fondul cauzei
Ceea ce s-a întâmplat vineri noapte este bine, rău și urât. Curtea Supremă a emis două decizii; una bună, una rea, iar Judecătorul Șef John Roberts a făcut ceva urât, arată într-o analiză avocatul Liberty Counsel, Harry Mihet.
Partea bună – în cazul celor două biserici române din Chicago – Biserica Penticostală Română Elim și Biserica Baptistă Română Logos – judecătorul Kavanaugh a trimis petiția de urgență înaintată de Liberty Counsel tuturor celor 9 judecători. Aceștia au remarcat că Guv. Pritzker a devenit religios și a ridicat toate restricțiile asupra bisericilor. Astfel, au ajuns la concluzia că nu este necesară intervenția imediată a acestora. Au respins cererea pentru o intervenție imediată.
În scurtul ordin emis, Curtea Supremă afirmă: „Refuzul nu elimină dreptul bisericilor să depună o nouă moțiune, dacă circumstanțele o impun”.
Adică, dacă Guv. Pritzker revine la vechile obiceiuri și recurge iar la amenințări, bisericile pot apela din nou la Curtea Supremă în regim de urgență. Ceea ce este bine. Cazul celor două biserici române de a-l trage la răspundere pe Guv. Pritzker pentru încălcările sale din trecut și de a se asigura o viitoare respectare a Constituție va continua.
Pentru moment, victoria celor două biserici române din Chicago este conservată, iar Bisericile din întreg statul Illinois sunt libere să organizeze slujbe religioase doar cu recomandările (nu impunerile) emise de guvernator și cu responsabilitatea lor dată de Dumnezeu de a avea grijă de membrii lor.
Partea rea – în jurul nopții de vineri, Curtea Supremă a refuzat o interdicție în cazul înaintat de Bisericile din California. A fost o decizie de 5-4, cu Judecătorul Șef John Roberts alăturându-se celor patru judecători liberali pentru a menține restricțiile impuse de Guv. Newsom de slujbe cu 25% din capacitatea sălii sau în limita a 100 de persoane.
„Opinia” Curții este foarte scurtă. De fapt, este doar o singură propoziție care explică de ce moțiunea pentru o interdicție de urgență respinsă. Curtea nu oferă nicio explicație.
Deși este o decizie greșită, este limitată doar la California și numai la postura de urgență a acestui caz, unde sarcina legală a contestărilor este aproape întotdeauna insurmontabilă. Această decizie nici măcar nu pune capăt acestui caz, ca să nu mai vorbim de alte cazuri. Iar decizia nu indică nici faptul că limitele chiar mai stricte decât în California (cum ar fi o limită de 10 persoane în Illinois) pot supraviețui.
Partea urâtă – de parcă nu ar fi destul de grav că Judecătorul Șef Roberts s-a alăturat judecătorilor liberali, el a mers mai departe și a emis o „opinie concurentă” la care nu s-a mai alăturat niciun alt judecător. Nici măcar judecătorii liberali.
Roberts este de părere că Biserica este diferită de Walmart, deoarece oamenii se adună la Biserică „pentru perioade mai lungi de timp”. Omite, însă, să amintească angajații Walmart care lucrează ture de 8 ore, nici persoanele care stau la cumpărături cu orele, nici interacțiunile strânse pe care le au cu produsele atinse de alții, cărțile de credit atinse de casieri etc.
Prin urmare, opinia lui Roberts este superficială și frivolă. De asemenea, este complet inutilă.
Dar pentru că nici un alt judecător nu s-a alăturat opiniei lui Roberts, opinia sa nu are efecte legale. Nu este o opinie a Curții Supreme, și nu este obligatorie pentru instanțele inferioare. Este o simplă opinie.
În schimb, judecătorul Kavanaugh a emis o opinie disidentă puternică în cazul din Chicago, la care s-au alăturat și alți judecători. Se bazează foarte mult pe victoria bisericilor române la Curtea de Apel din Circuitul Șase de Apel pentru a afla că guvernul nu poate impune Bisericii restricții mai severe decât entităților non-religioase.
Implicațiile și pașii următori
Deși decizia în cazul Californiei este dezamăgitoare, iar meditația inutilă a lui Roberts nefericită, decizia în cazul Californiei nu afectează și nici nu anulează victoria celor două biserici române din Chicago.
Nu afectează alte state cu impuneri mai stricte împotriva Bisericilor. Și nu exclude ca un caz să ajungă la Curtea Supremă într-o formă diferită, care nu este de urgență, în care regulile și standardele sunt mult mai favorabile contestatarilor.
Dar, cel mai important, deși această decizie reprezintă un regres, avocații Liberty Counsel și cele două biserici române din Chicago sunt acum și mai determinate să continue să conteste aceste legi și să pregătească toate cazurile pentru o confruntare adecvată în viitorul apropiat.
Tribuna.US
COMMENTS