Declinul creștinismului nu se datorează politicii, ci eșecului nostru de a naște și evangheliza copiii

New York Times a publicat o lungă analiză a principalelor controverse din cadrul Southern Baptist Convention (SBC), a cărei reuniune anuală urmează să aibă loc în această săptămână în Nashville, TN.  Membrii principalei confesiuni evanghelice din țară analizează viitorul cultului lor religios pe fondul numeroaselor controverse teologice.  

Modul în care se desfășoară SBC va influența semnificativ creștinismul din Statele Unite, care a fost dominat de protestanți încă de la înființarea națiunii. După cum menționează Times, „Aproximativ o treime din creștinii evanghelici ai țării fac parte din Southern Baptist Convention.“ Prin urmare, SBC este deosebit de importantă pentru oricine este interesat de religia americană, analizează Joy Pullman într-un articol The Federalist.

Tema convenției din 2021 reflectă o constantă a lumii evanghelice și este inclusă chiar în numele ei: „Suntem baptiști ai Marii Trimiteri“, proclamă un logo al evenimentului. „Marea Trimitere“ se referă la pasajul biblic de la sfârșitul Evangheliei după Matei. Hristos lasă ucenicilor această însărcinare:

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le -a zis: ’Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.’“ (Matei 28:18-20)

Această frază cuprinde ultimele cuvinte ale acelei Evanghelii. Creștinii le consideră punctul central al identității noastre religioase și al misiunii pe care o avem. Cu toate acestea – cel puțin conform relatării The New York Times – se pare că unii membrii ai confesiunii, la fel ca mulți evanghelici, au interpretat greșit cuvintele lui Hristos ajungând să facă rău propriei congregații, precum și credinței oamenilor de care pastorii au fost însărcinați să aibă grijă.

Declinul e provocat de faptul că nu facem copii, nu de atitudinea pro-Trump

The Times afirmă că una dintre preocupările SBC este „declinul din ultimii 15 ani“ al numărului de membri, atât datorită potențialelor schisme teologice întrepătrunse cu politica, cum ar fi Teoria Critică Rasială, cât și prin îmbătrânirea congregației și declinul astfel rezultat.

„Liderii confesiunii Southern Baptist au încercat să atragă membri mai tineri și mai diversificați. Dar, deși evanghelicii mai tineri sunt încă conservatori, studiile arată că sunt mai diverși din punct de vedere rasial, mai înclinați să susțină drepturile persoanelor LGBT și ale imigranților și acordă mai puțin sprijin lui Trump și politicii sale.

Ed Litton, un pastor din Alabama care candidează pentru președinția SBC, afirmă că legătura strânsă a evanghelicilor cu Partidul Republican riscă să înstrăineze oamenii pe care ar trebui să îi câștige de partea sa, inclusiv factorul demografic pe care SBC trebuie să îl atragă pentru a începe din nou să crească: tinerii și persoanele de culoare.

Deși Times se concentrează pe contrastul dintre conservatorismul politic al SBC și prognozele sale privind rolul decisiv din punct de vedere demografic al Stângii americane, nu observă că declinul SBC este direct legat de acceptarea normelor unei culturi americane mai ample, în locul convingerilor creștine, în privința unui element de bază al vitalității instituționale: fecunditatea.

Este relativ bine cunoscut faptul că creștinismul american scade ca procent din populația totală a națiunii. Tot mai mulți americani, dintre care majoritatea se declarau mai demult creștini, afirmă acum că sunt „spirituali, dar nu religioși,“ „niciuna“ și alte etichete la fel de jalnice.

The Times chiar menționează: „Niciun grup religios nu are în componență mai mulți vârstnici decât evanghelicii albi, potrivit Public Religion Research Institute: Doar 11% dintre adulții evanghelici albi au vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, în timp ce 60% au peste 50 de ani.“ Dar folosește acest lucru pentru a sugera presupusa nevoie a SBC de a atrage persoane tinere și de culoare, ignorând realitatea evidentă că SBC nu ar fi în declin dacă membrii săi ar fi adus pe lume o nouă generație suficientă ca număr pentru a-i înlocui, iar denominația ar fi reușit să-i ferească pe majoritatea acestor copii de apostazie.

În schimb, la fel ca orice alt cult creștin occidental, precum și țara însăși, SBC ajunge să lupte pentru ce a mai rămas din populația în scădere. Așa cum subliniază The New York Times, astfel de presiuni demografice cresc presiunile teologice care slăbesc puritatea credinței într-un efort de a comercializa cultul religios către oameni care ar putea fi mai greu de atras decât copiii crescuți în cadrul confesiunii, cu legăturile familiale, istorice, de prietenie, și filozofice rezultate de aici.

Citește și Semnele vitale ale creștinismului american: critice, dar nu terminale?

Evanghelizarea începe acasă și în biserică

Am fost crescută ca evanghelică și încă mă consider a fi una. (De fapt, tradiția mea luterană adoptată este inițiatorul, sau cel puțin cea care a popularizat termenul „evanghelic.“) Văzând cum tovarășii mei evanghelici intră în apostazie pe măsură ce înaintau în vârstă, am ajuns să reconsider focalizarea verbală frenetică a bisericilor noastre pe evanghelizare. Câtă încredere – și suport financiar – poți acorda în mod real eforturilor de „evanghelizare“ conduse de oameni care sunt în mod clar incapabili să-și păstreze actualii membri? De ce nu începe evanghelizarea cu propria casă?

De fapt, cred că de acolo începe. Înainte de a ieși în lume și a încerca să „câștige mai multe suflete pentru Hristos“ (frază ea însăși suspectă din punct de vedere teologic, întrucât Scriptura – cel puțin așa cum o înțeleg protestanții – spune clar că Hristos este cel ce face toată treaba în privința salvării sufletelor), ce ar fi să acorde atenție la porunca „hrănește oile mele“ pe care Hristos a dat-o apostolului Petru într-un alt final de evanghelie, în Ioan 21?

Păstorii – antecedentul cuvântului nostru „pastor“ – nu merg să caute oi. Păstorii îngrijesc o turmă deja existentă, care se mărește aproape exclusiv în mod organic, din interiorul turmei. Păstorii se îngrijesc de oile pe care le primesc în grijă; nu merg peste tot încercând să convertească caprele sau lăsându-și turmele pentru a căuta altele. Din perspectiva acestei creștine, bisericile noastre occidentale și majoritatea conducătorilor lor au făcut o treabă foarte proastă în ceea ce privește îngrijirea mieilor pe care Hristos li i-a dat în pază.

Prea mulți bărbați chemați să păstorească rătăcesc pe munți, lăsându-și oile fără hrană și neprotejate, în timp ce lupii fură mieii. Soluția nu este să ne concentrăm mai mult pe căutări aiurea de oi aleatorii și nici să furăm oile din turmele altora. Ci trebuie să facem orice sacrificiu ca să îndepărtăm lupii și să protejăm mieii.

Dacă nu poți învăța pe cineva principiile lui Hristos, nu te duce în Africa

Romanul „Bleak House“ al lui Charles Dickens conține minunatul personaj Dickensian, Doamna Jellyby. Doamna Jellyby este obsedată de ceea ce susține că este o evanghelizare cu sacrificiu de sine a copiilor din Africa, în timp ce propriii ei copii trăiesc în mizerie și sunt lipsiți de educație. Hipermetropia ei îl duce la faliment pe soțul ei și stârnește disprețul și respingerea îndreptățită a copiilor săi.

Văd în Doamna Jellyby o paralelă cu multe dintre instituțiile evanghelice pe care le-am cunoscut. Ei investesc atât de mult timp, bani și efort în ceea ce pretind că este evanghelizare, în timp ce majoritatea copiilor care cresc în bisericile lor ajung mari și părăsesc credința.

Evanghelicii au făcut campanii de „readucere a rugăciunii în școli“ fără a face nimic atunci când respectivele campanii au eșuat. Cu câteva excepții notabile, liderii creștini de top nu au făcut nimic pentru a oferi cât mai multor copii creștini o educație creștină K-12, abandonând practica tradițională a religiei noastre de a face acest lucru cu înțelepciune, practică confirmată de cercetări care arată că educația laică este motivul principal pentru care americanii își pierd credința.

Astfel de lideri au organizat campanii împotriva avortului, refuzând în același timp să-i educe pe membrii bisericii cu privire la faptul că toate metodele contraceptive hormonale pot induce avorturi chimice în cazul bebelușilor foarte mici. În ce măsură lipsa de informare a membrilor în privința acestor cunoștințe morale importante înseamnă participarea la regimul îngrozitor de avort al națiunii noastre?

De ce evangheliștii citează în permanență Marea Trimitere, dar nu și originalul al cărui ecou este, din Geneza, care le poruncește oamenilor „Să fie roditori și să se înmulțească“? Așa cum îmi amintește soțul meu când mă plâng că sunt din nou însărcinată, termenul „înmulțiți-vă“ ne încurajează să avem în vedere mai mult de doi copii.

Citește și Cercetările arată că educația creștină clasică are efecte benefice

A spune da în privința sexului înseamnă a spune da în privința fecundității

În rândul evanghelicilor, darul sexului a fost încadrat în mare măsură la categoria ce nu trebuie făcut, eșuând în a-i recunoaște efectul natural pozitiv de formare a familiei, care necesită complementaritatea biologică a diferențelor dintre bărbați și femei. Dorința naturală și bună a ființelor umane de a face sex are un scop de împlinit: a face copii și a forma o familie stabilă în care să fie bine crescuți. Chiar și ateii evoluționiști știu asta. Dumnezeu nu ne-a făcut bărbați și femei la întâmplare, pentru că este distractiv (deși chiar este), ci pentru a putea fi roditori și a ne înmulți.

Unitatea dintre un singur bărbat și o singură femeie într-o relație pe viață este singura modalitate de a crea mai multe ființe umane în mediul cel mai potrivit pentru cel mai important lucru pentru toți membrii acelei familii: păstrarea credinței. Dedicarea față de propria familie alimentează credința omului.

După cum a consemnat Mary Eberstadt, dezintegrarea familiei și eșecul formării unei familii sunt strâns legate de apostazie. Dacă așa stau lucrurile, atunci creștinii trebuie să se ocupe de contracararea insistenței culturale ca oamenii să aștepte până când se simt confortabili din punct de vedere financiar înainte de a-și întemeia o familie și să recurgă la o infertilitate artificială, pe o perioadă indefinită, pentru a ajunge acolo; trebuie să facă din înființarea unor școli creștine K-12, robuste din punct de vedere teologic, principala prioritate a demersurilor de evanghelizare; și să ajute cât de mult posibil ca tinerii să-și înceapă viața fără datorii de studii.

Nu este clar cât de mult se datorează declinul creștinismului american acceptării inconștiente a antagonismului culturii noastre față de fecunditatea sexuală și refuzului nostru de a acorda prioritate evanghelizării de acasă, dar este clar că există o relație între acestea care necesită o introspecție profundă.

Traducere și adaptare
Tribuna.US