Rudy Giuliani a transmis Democraților din Camera Reprezentaților că nu va da curs citațiilor legate de ancheta lor pentru destituirea lui Trump. Săptă
Rudy Giuliani a transmis Democraților din Camera Reprezentaților că nu va da curs citațiilor legate de ancheta lor pentru destituirea lui Trump. Săptămâna trecută, Rick Perry, a fost de asemenea citat și a declarat că nici el nu se va prezenta în fața Democraților.
Scrisoarea avocatului lui Giuliani, Jon Sale, afirmă că citația este „generală, nejustificată și caută să obțină documente dincolo de sfera legitimă a anchetei”. Ceea ce ar mai trebui adăugat la această listă este că, oricum, documentele trimise de Democrați nu sunt citații reale – nu sunt altceva decât niște scrisori aspru formulate de solicitare a prezenței pe care ei le numesc „citații”.
În primul rând, Camera Reprezentanților trebuie să voteze pentru a autoriza o anchetă a comisiei dacă membrii acesteia doresc autoritate judiciară pentru a aplica aceste scrisori. Parodia de anchetă pe care Adam Schiff și Nancy Pelosi o conduc încă nu a făcut asta. Și astfel, pentru că nu sunt cu adevărat citații în vreun sens legal, nu există nicio pedeapsă pentru nerespectarea acestora.
Democrații plănuiesc în mod clar ceva cu operațiunea ilegală de punere sub acuzare. Deși cred că sunt inteligenți și strategici, modul lor de operare nu a fost niciodată mai evident.
Ancheta de punere sub acuzare nu a fost niciodată despre oamenii din umbra Casei Albe care dau informații sau despre denunțători fabricați. Este vorba în totalitate despre Puterea Legislativă pusă sub control și folosită la discreția Partidului Democrat. Scopul final este eliminarea separației puterilor sau a echilibrului puterilor, așa cum este el consfințit în Constituție.
Pasul I: Atacați Puterea Executivă
Această operațiune a început în 2016, în momentul în care Trump a fost ales președinte. Democrații au încercat să implanteze adânc cât mai mulți spioni în Casa Albă, astfel încât să scurgă cât mai multe informații cu putință. Nu a contat niciodată dacă informațiile erau adevărate; de fapt, cu cât erau mai ridicole, cu atât mai bine, având în vedere că trăim în vremurile clickbait.
De când Trump a preluat funcția, am văzut „surse anonime” care ne spun despre cum președintele preferă două cupe de înghețată, filmulețul inexistent al unui duș de aur pe care Trump nu l-a primit niciodată din Rusia și cum a luat el în considerare să lanseze bombe nucleare împotriva uraganelor.
Dacă este ceva despre președinte, nimic nu trebuie să se bazeze pe realitate – baza Democrată este dispusă să creadă orice este anti Trump. Obiectivul a fost și este de a submina privilegiile executive ale președintelui, precum și capacitatea sa de a gestiona diplomația.
Pasul II: Atacați Putere Judiciară
Am asistat cu toții la spectacolul artistic de la audierile lui Kavanaugh. Nu interesa pe nimeni că Blasey Ford nu era un martor credibil și că nu ar fi fost declarată competentă să depună mărturie în vreo instanță. Tot ce conta era să semene îndoială în mințile sensibile ale oamenilor deja implicați emoțional în mișcarea MeToo.
Scopul era unul simplu: subminarea capacității judecătorului Kavanaugh de a se pronunța în cazurile în care Democrații nu vor ca el să aibă ceva de spus. În plus, și-au devoalat planul atunci când fostul Procuror General Eric Holder a declarat că el consideră că nominalizarea președintelui Trump este „nelegitimă”.
Memo-ul DNC a fost lansat și alți parlamentari Democrați precum Kamala Harris, Elizabeth Warren și Kirsten Gillibrand au repetat papagalicește poveste „ilegitimității”. Democrații nu au făcut nici un secret din faptul că dacă instanța supremă va fi prea conservatoare, vor iniția proceduri și vor vota pentru a adăuga mai multe locuri în configurația Curții Supreme până când aceasta va deveni liberală.
Pasul III: Eliminați colegiul electoral
Democrații sunt determinați să elimine colegiul electoral încă din 2005, când reprezentantul Democrat din Texas Gene Green a propus pentru prima dată modificarea constituțională.
În ultima perioadă, aceste apeluri au fost amplificate de Rep. Alexandria Ocasio-Cortez, care susține că ideea de colegiu electoral este rasistă și de prezidențiabila perdantă Hillary Clinton, care a cerut să fie „eliminat”. La acestea se adaugă faptul că Democrații se opun puternic ideii solicitării ID-ului votanților sau a întrebării privind cetățenia de pe formularul de recensământ de anul viitor, ceea ce înseamnă că vor să-și consolideze puterea în câteva mari orașe, furând votul popular de fiecare dată.
Democrații au deja tot ce le trebuie pentru a realiza acești trei pași: câteva voturi și mass-media care să alimenteze isteria oricând și oriunde este nevoie – cum este un video vechi de 13 luni care a fost difuzat pe toatele canalele pentru a distrage atenția de la faptul că Republicanii au fost dați afară de la o audiere secretă pe tema punerii sub acuzare a președintelui Trump.
Pentru Democrați a fost întotdeauna despre a obține puterea prin orice mijloace, chiar dacă asta înseamnă că legea supremă, Constituția, va alimenta flăcările unui iad autoritar.
Aceste „genii” joacă jocuri stupide, ceea ce le va aduce doar premii stupide. De consolidarea puterii în acest fel pot beneficia doar atâta vreme cât Democrații sunt majoritari în Puterea Legislativă. Dar dacă am învățat ceva din recentele alegeri din Louisiana, este că pendulul se leagănă în cealaltă direcție și că peisajul se devine tot mai roșu.
Nu lăsați mass-media mainstream să vă mintă. Citările lansate de parodia de instanță a lui Schiff și Pelosi nu atrag obligații legale – ei bine, asta până când Rep. Rashida Talib nu recurge la lanțuri și răpiri de martori în toiul nopții pentru a-i forța să coopereze.
Până atunci, jucătorii precum Perry și Giuliani vor fi acuzați de „obstrucționarea justiției” pentru că își exercită drepturile și rezistă la încercarea flagrantă a Democraților de a prelua puterea.
COMMENTS