HomeActualități Românești

Departamentul de Stat al SUA: Guvernul României a respectat doar parţial dreptul la libertatea de exprimare

Departamentul de Stat al SUA: Guvernul României a respectat doar parţial dreptul la libertatea de exprimare

Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul de ţară privind respectarea drepturilor omului în România în anul 2018, care arată că libertatea de e

Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul de ţară privind respectarea drepturilor omului în România în anul 2018, care arată că libertatea de exprimare, un drept constituţional, a fost respectată parţial de Guvernul ţării noastre. Legat de protestele din 10 august, este susţinut că presa pro-guvernamentală a jucat un rol important în dezinformare în timpul demonstraţiilor.

Problemele ce vizează drepturile omului includ corupţia la nivel oficial şi violenţa poliţiei împotriva romilor.

Sistemul de justiţie a făcut paşi în a da în judecată şi pedepsi oficiali care au comis abuzuri, dar autorităţile au întârziat procedurile fapt ce implică un presupus abuz al poliţiei. Rezultatul a fost acela că multe cazuri s-au încheiat cu achitări.

Guvernul a respectat parţial dreptul la libertatea de exprimare, care o include şi pe cea a presei, se arată în raport.

Organizaţii independente, precum ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Freedom House şi Centrul pentru Jurnalism Independent, au raportat excesiva politizare a presei, mecanisme financiare corupte şi politici editoriale subordonate intereselor patronilor.

În timp ce presa independentă a fost activă şi şi-a exprimat viziunea fără restricţie, politicienii sau persoane apropiate politicienilor şi grupurilor politice, fie deţin fie controlează numeroase publicaţii şi entităţi media la nivel local şi naţional.

Punctul de vedere editorial al acestora din urmă, se arată în raport, au reflectat frecvent viziunea patronilor, iar criticile au fost ţintite spre oponenţii politici şi alte organizaţii media.

Protestele care au avut loc în Bucureşti pe 10 august au criticat aspru activitatea Guvernului în vederea limitării corupţiei. Potrivit unor organizaţii şi rapoarte independente, media pro-guvernamentală a jucat un rol important în dezinformare în timpul demonstraţiilor.

Reprezentanţi ai partidului de la guvernare au susţinut că protestele din 10 august au fost sponsorizate din străinătate şi că acestea se voiau a fi o lovitură de stat. Ei nu au adus nicio dovadă în susţinerea afirmaţiilor.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au evitat să sancţioneze comportamentul neprofesionist şi lipsit de etică al presei controlate de afacerişti şi politicieni care au legături cu partidul aflat la conducere, în timp ce a sancţionat reporteri care au criticat Guvernul.

Peste 20 de organizaţii civice şi ONG-uri au condamnat violenţa folosită, pe 20 iunie, de Jandarmerie faţă de protestatari paşnici, inclusiv reţinerea unui jurnalist german.

Pe 10 august, cel puţin 15 jurnalişti – care se aflau pe teren – au fost hărţuiţi verbal şi fizic şi au fost răniţi în timpul acţiunilor Jandarmeriei cu gaze lacrimogene.

În raport sunt incluse şi exemple de entităţi media care au fost ameninţate şi date în judecată din cauza dezvăluirilor făcute.

News.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0