Dependent de Dumnezeu și de gramatică

În vremurile trecute, politicienii progresiști îi descriau pe cei pe care îi disprețuiau că se agățau de „Dumnezeu și de arme”. Bănuiesc că nu suntem foarte departe de momentul în care îi vor insulta ca fiind agățați de Dumnezeu și de gramatică, analizează Carl R. Trueman pentru First Things.

Ar putea părea o afirmație ciudată, dar zilele se apropie rapid de sfârșit, când era moral acceptabilă să credem că limbajul, printre numeroasele sale funcții, avea o relație pozitivă cu realitatea. Astăzi, dicționarele și gramaticile par să devină relicve ale unei epoci trecute.

Să luăm, de exemplu, trendul de a specifica pronumele preferat pe orice, de la Twitter la cărțile de vizită – un semn fascinant al vremurilor pe care le trăim. Chiar și unii creștini participă la asta. Indiferent dacă oamenii o fac dintr-o confuzie autentică, dintr-un angajament pozitiv față de teoria queer sau în anticiparea faptului că acest lucru va deveni echivalentul normalului în noua noastră lume, este o acțiune pe care majoritatea ar fi considerat-o absurdă chiar și cu cinci ani în urmă.

Majoritatea, probabil, îl consideră absurd și astăzi. Dar acel consens vechi se prăbușește, la fel ca oricare altul odată incontestabil. Credința culturală occidentală. Teoria queer se deplasează rapid de la o teorie misterioasă, neverosimilă la realitatea practică, de zi cu zi.

În timp ce mulți conservatori sunt tăcuți în fața acuzațiilor de marxism cultural atunci când sunt confruntați cu un asemenea iconoclasm, aș susține că această ultimă tendință ne amintește de afirmația obsedantă a lui Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor: „Mă tem că nu scăpăm de Dumnezeu pentru că încă mai credem în gramatică”.

Sună ciudat, dar în contextul argumentul său are sens. Ceea ce spune Nietzsche aici este că limbajul ne păcălește să credem că exprimă realitatea, dar nu o face; mai degrabă, construiește concepte pe care le prezintă ca reale și ne captează seducător în gândirea lumii în moduri specifice.

Dacă a existat vreodată o poziție filosofică plasatoare a individului și voinței sale în centrul universului, atunci aceasta este. Un astfel de nominalism radical poate fi un nonsens, dar, la fel ca sexul, se vinde, atrăgând la fel cum o face sentimentul nostru intuitiv de libertate și dorința de autonomie. Și mai degrabă ca și atitudinile actuale față de sex, aceasta face ca scopul lumii să ne facă să ne simțim bine cu noi înșine. Pentru a realiza acest lucru, afirmă că Dumnezeu și tot ceea ce a creat, de la bărbat și femeie la noțiunile de bine și rău, sunt pur și simplu construcții lingvistice, simple trucuri care captează imaginația turmei nechibzuite.

Nietzsche a fost profetic. Bătăliile actuale pentru forma viitoare a societății occidentale se desfășoară acum cel mai acerb în domeniul limbajului. Acest lucru nu ar fi atât de îngrijorător dacă lupta ar fi despre conformarea limbajului la realitate. De exemplu, a obiecta împotriva unui epitet rasial degradant ar părea nu doar legitim din punct de vedere filosofic, ci imperativ din punct de vedere moral, un mod de a împiedica folosirea categoriei construite a rasei pentru a demoniza o altă ființă umană.

Natura umană este reală. O împărtășim cu toții. Și acest lucru plasează responsabilități morale asupra noastră. Dar atunci când condamnăm pronumele care demonstrează realitatea sexului corporal, suntem aproape de a nega adevărul universal că toți oamenii sunt ființe întruchipate. Într-adevăr, distrugem chiar temelia pe care se pot construi o umanitate comună și o etică umanitară comună.

Odată ce limbajul este detașat de orice realitate, acesta devine o armă în mâinile celor puternici pentru manipularea și abuzarea altora. Când analizăm acest lucru în lumina observației lui Nietzsche asupra lui Dumnezeu și a gramaticii, un adevăr destul de sumbru devine evident: desființarea gramaticii nu face decât să schimbe o autoritate cu alta.

Noii dumnezei nu sunt decât puteri brute, dependenți de nimic altceva decât de ei înșiși. În mod ironic, asta înseamnă că lucrul de care se temea Nietzsche mai presus de toate – mentalitatea turmei și moralitatea ei fără minte – este exact ceea ce va apărea, deoarece individul nu are nimic cu care să reziste forței celor puternici. La asta asistăm prin graba nepăsătoare a lumii de a specifica pronumele în rândul oamenilor care nu și-au considerat niciodată corpurile drept ghid instabil al sexului lor.

Lupta pentru pronume pe rețelele de socializare și în spațiile publice, pe cât de banală pare, este de fapt de o mare importanță. Abandonarea realității pe care o cere ideologia queer poate fi promovată doar ca sensibilitate față de sentimentele altora, dar, de fapt, ea impune o viziune a relației dintre limbaj și realitatea care face din aceasta din urmă doar o funcție a celei dintâi.

Iar motivul pentru care o astfel de ideologie este impusă cu asemenea forță este că oferă putere celor care cred că toate categoriile de oameni sunt opresive, cu excepția celor pe care și le inventează ei înșiși. Acești oameni urăsc realitatea. Și îl urăsc pe Dumnezeul care a făcut acea realitate, gramatica și sintaxa prin care este exprimată. Nietzsche o știa. Și este păcat că unii creștini par destul de confuzi în această privință.

Iar în ceea ce-i privește pe politicienii care îi disprețuiesc pe cei care cred într-o realitate dată de Dumnezeu, am un mesaj: poți să-mi iei gramatica și dicționarul doar atunci când le smulgi din mâinile mele rece și moarte.

Traducere și adaptare
Tribuna.US