HomeActualități Americane

Dezastrul produs de politicile climatice ale Occidentului

Dezastrul produs de politicile climatice ale Occidentului

Visele energetice utopice aduc mari prejudicii economice și de securitate. Prețurile la petrol și gaze naturale au crescut vertiginos. Rețelele de

Visele energetice utopice aduc mari prejudicii economice și de securitate.

Prețurile la petrol și gaze naturale au crescut vertiginos. Rețelele de electricitate abia mai fac față. În Europa e criză de energie, iar ce e mai rău abia acum începe. Vulnerabilitatea strategică a lumii libere în fața lui Vladimir Putin și a altor dictatori e tot mai pronunțată, analizează un articol WSJ.

Acestea sunt câteva dintre rezultatele observate în ultimul an, cauzate de visul utopic al Occidentului de a renunța la combustibilii fosili și de a clădi o lume alimentată exclusiv cu energie regenerabilă.

Este timpul ca liderii politici să recunoască acest dezastru evident și să admită că, în afară că apare o descoperire tehnologică, lumea va avea nevoie de o mare cantitate de combustibil carbonic timp de decenii pentru a rămâne prosperă și liberă.

Luați în considerare consecințele costisitoare ale reglementărilor climatice eronate, ale subvențiilor și ale mandatelor:

• Chiar și în țările bogate, oamenii constată că nu se mai pot baza pe un sistem de energie fiabil. Operatorul de rețea din Texas le-a spus luna aceasta locuitorilor să nu utilizeze aparatele electrocasnice cu consum mare pentru a evita penele de curent, în contextul unui val de căldură care aproape a stopat complet producția de energie eoliană.

Tot lipsa vântului a determinat o pană de curent de o săptămână și în februarie 2021, când temperaturile erau foarte scăzute.

North American Electric Reliability Corporation a avertizat recent că în două treimi din SUA e posibil să apară pene de curent în această vară. De vină este diminuarea producției de energie obținută prin metode clasice, care a fost înlocuită cu energie din surse regenerabile nesigure.

Autoritățile care implementează aceste schimbări nu pot comanda soarelui să strălucească sau vântului să bată.

În ultimii zece ani s-a renunțat la o treime din energia pe bază de cărbune și 10% din capacitatea nucleară a națiunii, din cauza reglementărilor de mediu mai stricte și a concurenței din partea gazelor naturale ieftine, precum și a surselor regenerabile puternic subvenționate.

Producția de gaze naturale a acoperit parțial cererea. Dar e și ea afectată de faptul că trebuie să crească și să scadă pentru a echilibra producția intermitentă a surselor regenerabile.

În mod ironic, operatorii de rețea sunt nevoiți să mențină în viață centralele pe cărbune programate pentru dezafectare.

California cea super-ecologică plănuiește să achiziționeze electricitate de la generatoare diesel atunci când producția este insuficientă.

Citește și Ipocrizia climatică a țărilor bogate

Rețelele din Texas și California au probleme, în condițiile în producția de energie regenerabilă reprezintă aproximativ o treime din total. Iar președintele Biden vrea ca rețeaua națională să funcționeze pe bază de energie fără amprentă de carbon până în 2035, ca și cum ar putea porunci să se întâmple asta.

• Tranziția ecologică impusă forțat duce la creșterea generalizată a prețurilor la energie. În această vară, prețul en-gros al energiei la orele de vârf este preconizat a se dubla în regiunea de Nord-Est, Mid-Atlantic și Midwest, conform Energy Information Administration.

De vină este războiul dus de Stânga împotriva conductelor, care a limitat producția de gaze naturale, chiar dacă cererea e tot mai mare.

Creșterea prețurilor la energie îi determină pe unii producători de oțel și aluminiu să oprească fabricile.

În disperare, producătorii îndeamnă administrația Biden să limiteze exportul de gaze lichefiate către Europa pentru a reduce prețurile la energie, deși Europa are nevoie de acestea pentru a nu îngheța în această iarnă.

Consumatorii americani de rând au fost în mare parte protejați până acum, deoarece statele limitează creșterea tarifelor la utilități. Însă pe piața fără reglementări din Texas, prețurile medii ale energiei electrice în sectorul rezidențial au crescut cu 70% în ultimul an.

Americanii se pot aștepta la creșteri similare în anii următori – fie asta, fie companiile de utilități vor da faliment, așa cum s-a întâmplat cu multe din Europa.

• Criză de energie. Când prețul energiei electrice europene a crescut vara trecută, deoarece producția de energie eoliană s-a diminuat, Putin a profitat de acest lucru micșorând cantitățile de gaz livrate prin conducte. Acest lucru a dus la o scumpire și mai mare, determinând unele companii europene să-și suspende producția.

În prezent, Putin pare pregătit să întrerupă complet livrarea de gaze.

Europenii elaborează planuri de urgență pentru a raționaliza cantitatea de energie alocată fabricilor. Cu toate acestea, liderii germani își continuă demersul de a scoate din funcțiune cele trei centrale nucleare pe care le operează, până la sfârșitul anului. Ca să cităm cuvântul de încheiere din „Podul de pe râul Kwai“: „nebunie“.

Germania trebuie să recurgă la energia pe bază de cărbune și petrol, deoarece investițiile sale de un trilion de dolari în energie eoliană și solară nu pot compensa dispariția gazului rusesc.

Berlinul are în vedere un plan de salvare a furnizorului de energie Uniper. Guvernul francez a anunțat recent că intenționează să naționalizeze gigantul nuclear Electricite de France SA, care are probleme financiare.

În primăvara acestui an, Marea Britanie a anunțat preluarea de către guvern a National Grid pentru a gestiona renunțarea la combustibilii fosili.

În timpul crizei de energie din Australia de luna trecută – de vină a fost, din nou, închiderea prea multor centrale pe cărbune, operatorul de rețea a suspendat piețele en-gros și a impus limitarea prețurilor.

Eșecul politicilor climatice devine o scuză pentru un mai mare control guvernamental asupra producției de energie.

• Împuternicirea dictatorilor. Obsesia Europei cu schimbările climatice a făcut-o vulnerabilă față de Kremlin, dar Putin nu este singurul dictator care se bucură de problemele energetice ale Occidentului.

Președintele Biden a trebuit să-i implore pe saudiți să extragă mai mult petrol, iar administrația sa ar putea relaxa sancțiunile impuse dictatorului venezuelean Nicolás Maduro, tot în schimbul creșterii producției. Următorul căruia i s-ar putea permite să exporte petrol ar putea fi Iranul.

Realizează liderii occidentali, sau le pasă oare, că mania lor climatică pune în pericol nivelul de trai în țările democratice și dă putere totalitariștilor? Istoricul Arnold Toynbee spunea că civilizațiile mor prin sinucidere, nu prin crimă. Autodistrugerea climatică a Occidentului s-ar putea să demonstreze că avea dreptate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0