Diversiunea Pence

FOTO: Vicepreședintele Mike Pence și a doua doamnă Karen Pence în timpul intonării imnului național înainte de începerea unui meci de fotbal NFL între Indiana Colts și San Francisco 49ers de la stadionul Lucas Oil din Indianapolis, Indiana, la 8 octombrie 2017.

Este plecarea lui Pence de la meciul celor de la Indiana Colts o manevră politică sau o diversiune?

Recent, presa liberală a spus că plecarea Vicepreședintelui Mike Pence de la meciul celor de la Indiana Colts, unde aproximativ 20 de jucători au îngenuncheat la intonarea imnului național, a fost o manevră politică. Dar dacă a fost o manevră politică, ce-a însemnat gestul jucătorilor, atunci? Dacă gestul lui Pence a fost premeditat, atunci cum a fost acțiunea jucătorilor?

Mass-media liberală aranjează știrile în așa fel încât să manipuleze masele. Același tip de acțiune este prezentată, în cazul jucătorilor NFL, ca fiind ceva important și onorabil, luând atitudine pentru ceea ce ei cred (ei bine, în acest caz ei stau jos pentru ceea ce nu cred). Așa cum subliniază Peter Heck, ziariștii liberali de sport „sunt extrem de entuziaști, aclamând figura de marketing a jucătorilor care se pleacă pe genunchi în timpul imnului național de câteva săptămâni.” Dar când nu este în favoarea lor, acțiunea este portretizată într-o lumină negativă, ca fiind o „manevră politică.”

În acest fel, atenția maselor va fi distrasă de la faptul că dacă jucătorii NFL au dreptul să stea jos în fața drapelului țării noastre, atunci Pence (la fel ca oricine altcineva) are și mai mult dreptul să nu vrea să vadă un meci NFL în care drapelul țării este dezonorat. Dar ideea mass-mediei de „manevră politică” este de fapt o diversiune. Este o manipulare politică și este atât de orweliană și tipică pentru liberali.

Pence a declarat că a părăsit arena „pentru că eu și Președintele Trump nu vom onora un eveniment care desconsideră soldații noștri, drapelul nostru sau imnul nostru național.”

Ei bine, sună prea bine pentru a acorda meritul conservatorilor, așa că mai bine să discutăm despre ideea de manevră politică. Sunt destul de sigur că Pence și-a dat seama că va atrage atenția publică, dar biroul său a spus că biletul a fost cumpărat cu mult timp înainte, deoarece „fostul fundaș al celor de la Indianapolis, Peyton Manning, urma să fie omagiat la acel meci.”

Dar indiferent de când a fost cumpărat biletul, jucătorii NFL îngenuncheați au realizat foarte bine și ei că acțiunea lor va atrage atenția publică. Cel mai probabil acesta este principalul motiv pentru care au făcut-o, în primul rând. Nu au făcut-o înainte de prima apariție publică a îngenuncherii lui Kaepernick în timpul intonării imnului. Nu au făcut-o înainte ca acest lucru să fie promovat public ca un act de protest împotriva conducerii țării. Nu e vorba ca și-au schimbat convingerile. Doar că au găsit un loc unde să afișeze ceea ce cred – într-un mod care este profund jignitor pentru administrația Trump și pentru mulți americani. Au vrut să demonstreze ceva – ceea ce înseamnă o cascadorie politică.

Prin urmare, dacă acțiunea lui Pence a fost o manevră politică, cea a jucătorilor NFL a fost și mai mult. Dacă gestul lui Pence a fost premeditat, gestul jucătorilor NFL a fost și mai premeditat. Dar pentru mass-media liberală, gestul lui Pence este o manevră politică premeditată și rușinoasă, iar acțiunea jucătorilor NFL este un drept și o atitudine demnă de laudă. Fiecare caz este pus într-o lumină diferită pentru a influența convingerile și opiniile publicului.

O altă reacție la gestul lui Pence pretinde că pe contribuabili i-a costat 250.000 de dolari. Jurnalistul sportiv Zac Keefer a spus același lucru. Dar e un lucru care poate fi foarte simplu explicat, bazat pe datele Business Insider, care admite că luând în considerare deplasarea de 45.000 de dolari pe care oricum trebuia să o facă și faptul că Partidul Republican va deconta oricum o parte din această deplasare, costul devine mult mai mic. Dar nu costul e problema. Dacă le-ar fi păsat atât de mult de banii contribuabililor, atunci ar fi putut la fel de bine să verifice multe dintre călătoriile lui Barack Obama, cum ar fi cele pentru golf. Dar n-au făcut-o. Ideea este de a se crea o diversiune, pentru a distrage atenția publică de la semnificația pe care Pence a dat-o gestului său (aceea de a nu onora lipsa de respect față de soldații țării noastre, drapel, imn).

O astfel de semnificație în mintea publicului este dăunătoare pentru marketingul liberalilor (de a folosi gestul jucătorilor NFL pentru promovarea lor) și folosesc diversiunea ca mijloc de control a daunelor. Este nisip aruncat în ochii publicului, astfel încât el să nu poată vedea ceea ce mass-media nu vrea ca el să vadă.

Dar cel mai impresionant fapt este cât de orbi sunt unii liberali. Stephen Holder, cel care a numit gestul lui Pence „revoltă pre-planificată”, „furie falsă” și „o totală campanie de marketing”, a fost rugat „să clarifice dacă gestul jucătorilor de a îngenunchea se califică drept o acțiune de marketing”. Răspunsul lui a fost: „Probabil pentru tine, pentru că fie nu-i asculți, fie nu-ți pasă. O zi bună.” Ironia este că în mijlocul orbirii propriei prejudecăți, Holder îl acuză pe Tony Katz (cel care a pus întrebarea) că este părtinitor și insensibil. După cum Peter Heck spune:
„Îmi cer scuze, dar este prea amuzant. Cred că Holder nici nu realizează că exact același lucru se poate spune și despre răspunsul lui față de Pence: Holder fie nu-l ascultă pe Pence când explică de ce a plecat, fie nu-i pasă. Vicepreședintele a rămas, a stat în picioare și a onorat drapelul și imnul în timp ce era intonat. A ales să nu rămână și să onoreze jucătorii care au desconsiderat drapelul cu prezența sa la meciul lor – la fel ca nenumărați suporteri care au făcut la fel. Nu este atât de greu de înțeles.

Keefer, Doyel și Holder nu vor ca jucătorilor să li se spună că trebuie să stea ridicați pentru imn. Dar nu au nicio problemă să spună vicepreședintelui că trebuie să rămână la meci. Poate că acesta este motivul pentru care scriu despre mingi pentru a trăi.”

Incidentul cu Pence este doar un exemplu, dar este atât de tipic pentru felul în care mass-media liberală tratează evenimentele pe care le relatează. Nu spun că mass-media conservatoare nu este părtinitoare. Mai mult sau mai puțin, toată lumea este. Și eu. Și tu. Dar ipocrizia mass-mediei liberale, propria ei neprihănire (sau, în limbajul lor, autocorectitudinea politică), interpretarea subiectivă a datelor în așa fel încât să manipuleze opinia publică, trebuie arătate. (Și da, corectitudinea politică este intepretare de termeni, dar asta-i o temă pentru o altă postare)

PS. Pentru cititorii liberali: Deși este vorba despre prejudecățile mass-mediei (și unii sunt atât de orbi încât nici măcar nu își dau seama cum manipulează publicul, pentru că s-au păcălit singuri să creadă ceea ce spun înainte de a vinde publicului, ceea ce îi face mai răi decât publicitarii care cel puțin sunt conștienți de ceea ce fac) este, de asemenea, o oportunitate să descoperiți nivelul vostru de părtinire politică. Acest articol este pentru cititorii liberali, nu pentru că cititorii conservatori nu au niciun fel de părtinire, ci doar pentru că acest lucru se întâmplă să fie un test bun pentru unii și nu pentru ceilalți.

Pentru un cititor liberal, acest articol implică două elemente. Unul are de-a face cu adevărul, iar celălalt cu liberalismul.

Unui cititor liberal imparțial îi va păsa de adevăr, înainte de a alege o tabără. Este trist când abilitatea oamenilor de a privi adevărul este împiedicată și când convingerile lor sunt manipulate. Un cititor imparțial va aprecia când o astfel de manipulare este arătată cu degetul și va fi mulțumit că a fost devoalată. Pe de altă parte, un cititor liberal părtinitor va fi deranjat de întreg blogul meu – la urma urmei, reflectă negativ asupra liberalilor. Lui îi va păsa mai mult de o tabără, decât de adevăr. Este simplu pentru el, fiind vorba de promovarea liberalismului mai mult decât cea a adevărului. Indiferent dacă îți place sau nu, aceasta este diferența dintre atitudinea unui liberal părtinitor și unul imparțial (mai exact, între un liberal mai imparțial și unul mai părtinitor). Aceeași diferență se aplică și conservatorilor față de orice alt tip de prejudecată.

Se spune că dragostea e oarbă. Nu numai că părtinirea duce la orbire cognitivă, dar și acea „dragoste” va fi ușor de întristat și de ofensat, făcând subiectul unul „fierbinte”. Încercați doar să spuneți unui părinte ceva adevărat și negativ despre copiii săi. Cu cât este mai negativ, cu atât mai mult părintele nu va fi de acord cu tine și se va supăra.

Un judecător imparțial nu se va implica prea mult emoțional și nici nu va avea vreun interes pentru ca o tabără să câștige și prin urmare, nu se va supăra dacă una dintre părți pierde. Un judecător imparțial va judeca „la rece” faptele. Exact despre asta e vorba. Și despre unde te poziționezi în intervalul dintre „Mă bucur că am citit asta și am înțeles situația. Oamenii ar trebui să știe când sunt manipulați de către mass-media” și „Sunt supărat că asta îi face pe liberali să arate rău. Sunt niște minciuni infecte” – îți va spune cât de puternică este părtinirea ta. Cu cât devii mai supărat și mai defensiv, cu atât ești mai părtinitor. Așa simplu funcționează.

Cu cât ai mai multă dragoste, interes și implicare emoțională într-o tabără a dezbaterii, cu atât vei fi mai părtinitor și mai supărat atunci când tabăra ta va fi pusă într-o lumină negativă. La urma urmei au dreptate, dragostea e oarbă. Când ai o tabără de apărat, vei deveni defensiv și emoțional. Dar atunci când ai de susținut adevărul, taberele nu vor conta și îți vei păstra calmul. Acest test nu este despre a fi liberal sau conservator. Este vorba despre a fi sincer cu tine însuți. Nu e nimeni altcineva pe care să-l păcălești sau să-l onorezi aici.

Bineînțeles, în acest articol presupun că datele arată cu adevărat că unele instituții de presă liberale sunt într-adevăr ipocrite și manipulative, cel puțin în acest sens. Consider că faptele sunt prea greu de ignorat. Dar dacă voi credeți că greșesc în evaluarea mea, vă invit să vă spuneți părerea și voi fi dispus să-mi reconsider opinia.

Adrian M. Chira
Chicago, IL
(Nota redacției: Republicăm ilustrația de mai jos tocmai pentru că aceasta a stat la baza scrierii acestui articol)

.