Foto: Domnu' Theo în stofa-i de președinte (N.R.) Care sunt problemele majore cu care se confruntă în această perioadă Statele Unite și, prin ext
Foto: Domnu’ Theo în stofa-i de președinte (N.R.)
Care sunt problemele majore cu care se confruntă în această perioadă Statele Unite și, prin extensie, lumea întreagă? Inflația galopantă și economia cu indicatori în stare tot mai precară? Hegemonia sa aflată în declin ca urmare a concurenței Chinei și a alianțelor globale antiamericane? Imigrația necontrolată și epidemia consumului de droguri letale? Agresiunea Rusiei scăpată de sub control? Sau poate scăderea indicatorilor calității vieții, în aproape toate domeniile?
Putem presupune că toate cele de mai sus sunt motive de îngrijorare reale sau putem apela chiar la opinia exprimată a americanilor, cei care, în cel mai recent sondaj Gallup, au nominalizat „Cele mai importante probleme ale SUA”. Pe locul întâi, citat ca fiind cea mai mare problemă de ambele tabere se află Guvernul, cu 21% din voturi. Urmează Inflația, cu 15%, Imigrația cu 11%, Starea economiei, în general, 10%, Dezbinarea națiunii, Relațiile interasiale, Sărăcia, Foamea, Populația fără adăpost, Violența, Criminalitatea, Declinul familie, toate cu procente între 4-5%. Probleme reale, măsurabile, palpabile, atât pentru cei care urmăresc ce se întâmplă în SUA, cât mai ales pentru cei care trăiesc acolo.
Pentru cine nu sunt evidente sau esențiale aceste probleme? Pentru circarii cu blazon ai țărișoarei noastre.
Cel puțin asta am constatat eu, parcurgând 6 luni de texte rafinat scrise de condeiul fostului mare candidat-ratat la președinție, Domnu’ Theo. (Evident, vorbim aici despre textele scrise de el, nu de cele redactate de salahorii intelectuali care trudesc exemplar pe moșia digitală a negustorului de învățătură.) Judecând după textele acestuia, și mai ales după cele din zilele acestea, ai putea să juri că cea mai arzătoare chestiune care bântuie America e fantoma lui Trump.
Altfel, cum explici că râca fandosită a acestuia îl are ca singur subiect de peste Ocean pe fostul președinte. Excepție o face un singur text de-a dreptul patetic, scris sub formă de lingușală „drăgăstoasă” la adresa lui Biden, însă și acolo, nu uită să-și ponteze disprețul față de Trump. În rest? Liniște și seninătate. Ca și când SUA au redevenit Pământul Făgăduinței, amenințat doar de umbra lungă a Omului Portocaliu și a „trumpiștilor” de pretutindeni.
Însă dacă citești cu un pic mai multă atenție, devine clar că pe circarul Theo nu-l preocupă neapărat SUA. State Unite despre care pare că înțelege prea puțin*, chit că a locuit și a predat o vreme pe-acolo. În realitate, pentru el Trump e vehicului unei răfuieli domestice. Pe el nu-l preocupă cu adevărat situația precară a SUA și, prin extensie, a lumii. Textele despre Trump sunt reprezentațiile unui bufon de la curte, care încearcă să distragă atenția de la starea deplorabilă a regatului. Iar cu acestea, nu face altceva decât să împroaște în intelectualii de la noi care au alte opțiuni politice.
Cum face asta? Argumentat? Sistematic și documentat? Nici vorbă. Totul se rezumă la glumițe și etichetări facile, în aplauzele unei gloate ignorante, convinsă că Domnu’ Theo le-ar spune sincer dacă situația ar fi gravă.
Dar pentru că America merge strună, măiastru cârmuite de „Moșu’ Biden”, cum îl alintă cărturarul nostru defazat, atunci nu-i mai rămâne de rezolvat decât problematica afecțiune a unora și a altora de pe la noi, față de problematicul Trump. Cum altfel să plătești polițe celor care au recunoscut șarlatania cu care, la prezidențiale, Paleologu a pretins că îi reprezintă pe conservatori?
Prin ce alte metode să încerci să-i umilești pe cei care au reprezentat, în ochii electoratului, o alternativă mai sinceră la dreapta, decât acuzându-i de trumpism? Cum să-ți mângâi orgoliul de candidat etern ratat, decât asmuțindu-ți urmăritorii asupra celor care nu gândesc ca tine, recurgând la atacuri și etichetări puerile? Mai ales că, între timp, credulii vor avea impresia că tu stăpânești subiectul american și ai adus claritate în agoră.
S-ar putea ca mulți să se întrebe de ce scriu astfel de texte. Răspunsul se găsește în chiar discrepanța subliniată inițial, cea dintre realitatea îngrijorătoare din teren, măsurabilă și experimentabilă și peisajul comic-superifical, dar și revanșard pe care-l pictează intelectualii cu condeie rafinate.
La fel ca în Occident, dintr-un disprețuitor sentiment de superioritate, s-a constituit și la noi o clasă de erudiți elitiști, care-și folosesc vasta cultură nu doar ca piedestal pe care cocați, așteaptă admirație (și remunerație), ci și ca soclu amplu ridicat, de la a cărui înălțime să poată privi de sus pe oricine îndrăznește să aibă o altă opțiune (culturală, politică, socială) decât ei. Au pretenția ca doar părerea lor să conteze, doar ei să fie ascultați și consultați. Deși sunt frecvent ignoranți în chestiunile dezbătute, pretind ca pedigree-ul lor intelectual-cultural să țină loc de informare riguroasă. Se așteaptă ca erudiția lor în anumite domenii să nu lase loc de contestare în alte domenii de care sunt, evident, complet străini.
Cococați pe diplome și studii înalte, cuibăriți între mormane de cărți, au pierdut frecvent contactul cu o realitate alarmant de schimbătoare, dar pretind că agerimea și profunzimea în gândire îi scutește de nevoia de a coborî între mojici, în mijlocul mahalelei inepte, cea care, de voie de nevoie, duce greul acestor vremuri. Revoltați, pe bună dreptate, de popularitatea unor celebrități superficiale, care mulg cu talent și grobianism profesionalist atenția poporului, au impresia că oricine îi concurează pe ei, intelectualii rafinați, merită subsumați unor categorii înjositoare.
Tocmai de aceea, dintr-un orgoliu supradimensionat și o vanitate impozantă, adevărul a fost retrogradat la statutul de concept filosofic, demn de prelegeri sentențioase și cărți greu-vandabile, în timp ce realitatea este, cel mult pretext de răfuire cu cei care le știrbesc aura. Astfel, războiul cultural, cel pe care aceștia îl neagă sau, în cel mai bun caz, îl ignoră, găsește în persoana lor un aliat de nădejde.
Cu fiecare panseu disprețuitor pe care aceștia îl semnează la adresa celor care se opun nebuniilor liberticide ale acestor vremuri, ei nu fac decât să-și pună condeiul în slujba unei mișcări socio-politice pe care eu o găsesc extrem de periculoasă.
Tocmai de aceea nu voi ezita niciodată să atrag atenția asupra ridicolului disprețuitor cu care acești circari pretind că cea mai mare problemă a lumii noastre este obsesia lor față de un personaj care a transformat el însuși politica în circ, în timp ce, însă, pentru o vreme, problemele vieții de zi cu zi au fost mai suportabile.
P.S. Celor mai eleganți și mai respectuoși dintre voi, cei care suportați cu greu să-mi citiți rândurile tăioase la adresa unor oameni aparent respectabili, vă reamintesc că cele mai scârbavnice injurii la adresa intelectualilor români nu le veți găsi la mine pe perete, nici măcar în mahalau ineptă, ci în gura altor intelectuali, indiferent de aliniere politică. Evident, aceste injurii sunt, mai tot timpul, aruncate în spatele ușilor închise, unde publicul amorezat de eleganța oamenilor de cultură nu are acces la abilitatea somităților luminate de a se transforma în birjari slobozi la gură.
Într-una dintre puținele interacțiuni tête-à-tête avute cu ilustrul cărturar, acesta și-a exprimat deloc subtil mirarea cu privire la cât de multe detalii cunosc despre politica americană, din moment ce nu am reședința în Statele Unite. La schimb, eu eram la fel de mirat de cât de naiv percepe el mersul lucrurilor în politica americană, pe care o filtra, cum am prezentat mai sus prin „noi vs. trumpiștii”.
COMMENTS