HomeȘtiri Externe

Donald Trump: Vladimir Putin distruge Rusia

Donald Trump: Vladimir Putin distruge Rusia

În campania electorală Donald Trump, acum cel de-al 47-lea președintele al Statelor Unite, a spus că va opri războiul din Ucraina în 24 de ore. În dis

În campania electorală Donald Trump, acum cel de-al 47-lea președintele al Statelor Unite, a spus că va opri războiul din Ucraina în 24 de ore. În discursul de investire, Trump nu a menționat deloc Ucraina. În același timp trimite un mesaj direct către Putin și nu dă semne că va ridica sancțiunile drastice impuse de Joe Biden la final de mandat împotriva petrolului Rusiei.

La scurt timp după ceremonia de investire, Donald Trump i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

„Cred că ar trebui să facă o înțelegere”, spune președintele american despre șeful Kremlinului. Războiul „nu îl face să arate bine”.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei l-a adus pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în „mari probleme”, a declarat luni președintele american Donald Trump reporterilor.

Citește și Donald Trump: „Nu voi abandona Ucraina. Vreau un acord cu Putin”

„Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy mi-a spus că vrea să facă o înțelegere, nu știu dacă Putin vrea… S-ar putea să nu. Eu cred că ar trebui să facă o înțelegere. Cred că distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere”, a declarat Trump în Biroul Oval în prima zi a celei de-a doua sale președinții.

„Cred că Rusia are mari probleme. Uitați-vă la economia lor, uitați-vă la inflația din Rusia. M-am înțeles foarte bine cu Putin, sper că vrea să facă o înțelegere”, a adăugat el.

Jurnaliștii l-au întrebat în mod repetat pe Trump despre promisiunile sale de a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina – și i-au reamintit că a promis să facă acest lucru în prima sa zi în funcție.

„Mai am o jumătate de zi”, a glumit Trump, după care a adăugat că dorește să încheie totul în curând.

Trump a declarat că Putin nu poate fi mulțumit de progresul lent al războiului său împotriva Ucrainei – la aproape trei ani după ce a ordonat un atac total și la 11 ani după ce trupele ruse deghizate au intrat pentru prima dată în peninsula ucraineană Crimeea.

„Se chinuie. Majoritatea oamenilor au crezut că va dura o săptămână, iar acum suntem la trei ani. Asta nu-l face să arate bine”, a spus Trump.

„Avem date care arată că aproape un milion de soldați ruși au fost uciși. Aproximativ 700.000 de soldați ucraineni sunt uciși. Rusia este mai mare, are mai mulți soldați de pierdut, dar acesta nu este un mod de a conduce o țară”, a adăugat el.

Trump a spus că intenționează să se întâlnească cu Putin cât mai curând posibil, imediat ce vor fi finalizate pregătirile. El a adăugat că ar putea vorbi cu Putin în curând, dar nu a oferit un termen precis.

Citește și Emisarul lui Trump pentru Ucraina și Rusia: Președintele nu-i va oferi nimic lui Putin, el vrea să salveze suveranitatea Ucrainei

„Vom încerca să rezolvăm problema cât mai repede posibil. Știți, războiul dintre Ucraina și Rusia nu ar fi trebuit să înceapă niciodată,” a spus Trump.

Echipa de securitate națională a lui Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru sancțiuni mai puternice împotriva Rusiei, confiscarea bunurilor rusești înghețate și promovarea unei păci negociate în Ucraina, potrivit analizei Atlantic Council.

Dar Trump a semnalat și dorința de a reduce angajamentul SUA față de apărarea Europei. Donald Trump ce așteaptă ca europenii să conducă orice potențială negociere pentru o încetare a războiului, inclusiv „menținerea unei linii de încetare a focului și oferirea de garanții de securitate pe termen lung  pentru Ucraina”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0