HomeActualități Americane

După ce a distrus energia SUA, administrația Biden negociază cu teroriștii venezueleni pentru petrol

După ce a distrus energia SUA, administrația Biden negociază cu teroriștii venezueleni pentru petrol

Cum ar trebui să interpretăm faptul că o delegație americană la nivel înalt a vizitat Venezuela pentru a discuta cu guvernul președintelui Nicolás Mad

Cum ar trebui să interpretăm faptul că o delegație americană la nivel înalt a vizitat Venezuela pentru a discuta cu guvernul președintelui Nicolás Maduro? Vizita a fost prezentată inițial drept o oportunitate de a restabili relațiile SUA-Venezuela.

Statele Unite ar putea ajuta la redresarea industriei petroliere decimate din Venezuela, care deține unele dintre cele mai mari rezerve din lume, în schimbul reorientării robinetului lor de petrol către Statele Unite, analizează Ron Maccammon într-un articol The Federalist.

Se pare că administrația Biden mai degrabă apelează la regimul corupt din Caracas decât să ia în considerare creșterea producției interne. Această decizie dăunează și mai mult credibilității Statelor Unite pe plan internațional și nu poate fi considerată altceva decât cel mai recent exemplu de malpraxis de politică externă al administrației Biden, una haotică și lipsită de seriozitate.

Să privim un pic în urmă: de mai bine de zece ani, Statele Unite au impus sancțiuni Venezuelei. Sancțiunile au fost valabile pe perioada mai multor administrații americane, iar la baza lor stătea lipsa de cooperare a regimului în ceea ce privește traficul de narcotice și combaterea terorismului, încălcarea drepturilor omului, corupția și alte comportamente anti-democratice.

Relațiile diplomatice au fost întrerupte, iar ambasada SUA a fost închisă, în 2019, când SUA l-au recunoscut pe liderul opoziției, Juan Guaidó, drept președinte de drept al Venezuelei. Administrația Trump a impus sancțiuni severe asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei, deconectându-le practic de la piețele financiare globale și a ridicat acuzații împotriva oficialilor guvernamentali, pentru a-l presa pe Maduro să abdice. Lucru pe care acesta nu l-a făcut.

În 2019, Guaidó a fost recunoscut drept președinte legitim de aproximativ 50 de țări. Deși această recunoaștere s-a diminuat de-a lungul timpului, Statele Unite încă „mențin relații diplomatice“ cu Guaidó, însă trimișii lui Biden nu s-au întâlnit cu el în timpul vizitei.

În prezent, pe pagina web a Departamentului de Stat, printre persoanele căutate pentru trafic de narcotice, apar opt venezueleni. Lista îl include pe Maduro, președintele Adunării Naționale Constitutive a Venezuelei Diosdado Cabello Rondón, precum și oficiali de stat și din domeniul securității publice. Afișul în care se oferă recompensă pentru capturarea lui Maduro precizează că acesta:

„a ajutat la gestionarea și, în cele din urmă, a ajuns liderul Cartel of the Suns, o organizație venezueleană de trafic de droguri formată din oficiali venezueleni de rang înalt, el câștigând puterea în Venezuela printr-o conspirație coruptă și violentă de narco-terorism cu Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC), desemnată organizație teroristă străină. Maduro a negociat transporturi de tone de cocaină produsă de FARC; a cerut Cartel of the Suns să furnizeze arme de uz militar organizației FARC și a solicitat asistență din partea conducerii FARC pentru antrenarea unei grupări paramilitare ilegale care a funcționat… pe post de armată pentru Cartel of the Suns… SUA oferă o recompensă de până la 15 milioane dolari pentru informații care duc la arestarea și/sau condamnarea luiׅ“.

Cartel of the Suns („Cartel de los Soles“ în spaniolă) este implicat în traficul de droguri din Venezuela încă din anii 1990. Cartel of the Suns este traducerea literală, însă Cartel de los Soles simbolizează conduita greșită a ofițerilor de rang înalt.

În Venezuela, soarele este însemnul care indică gradul de general, așa cum stelele sunt însemnul generalilor americani. Maduro este șeful oficial al Cartel of the Suns, însă Rondón este forța organizatoare, liderul operațiunilor și puterea reală din spatele cartelului.

Corupția oficială

Cartel de los Soles este format dintr-un cerc restrâns de oficiali din domeniul militar și politic, implicați nu doar în traficul de droguri, ci și în contrabanda cu arme, traficul de persoane și corupția economică rampantă. Cei din domeniul militar se ocupă de securitate și suport logistic în aeroporturi, puncte de control și porturi. Aceștia decid ce transporturi trec rapid și care sunt percheziționate sau confiscate, cine trece fără probleme și cine este arestat.

Cartelul Soles are o putere de necontestat și utilizează fără restricții resursele guvernamentale pentru a-și desfășura operațiunile. Creșterea inflației, ratele record ale șomajului, prețurile imense la bunurile de bază, degradarea școlilor, spitalelor și a infrastructurii naționale, combinate cu ratele în creștere ale infracționalității, au determinat aproape 20% din populația Venezuelei, aproape 6 milioane de oameni, să părăsească țara.

Pentru membrii cartelului și acoliții lor, însă, viața e bună. Există supermarketuri bine aprovizionate, magazine exclusiviste pline cu produse de lux și restaurante rafinate.

Citește și Tragicul exod în masă al Venezuelei are o singură cauză: Socialismul

Prieteni cu dușmanii noștri

Pe lângă faptul că guvernează Venezuela într-un mod total iresponsabil, Cartelul Soles s-a încurcat cu o serie de entități negative de talie mondială. Vorbim de Cuba, Rusia și China, Iran, precum și Hezbollah și FARC. China și Rusia au aruncat Venezuelei un colac de salvare pe plan financiar, Maduro solicitând acorduri de „împrumut pentru petrol“ în valoare de miliarde și alte măsuri, pentru a evita incapacitatea de plată față de investitori.

Ambele s-au arătat bucuroase să ajute un aliat strategic care ar putea servi drept unealtă pentru a submina interesele SUA în regiune. Împrumuturile le-au asigurat, de asemenea, o cotă de piață crescută în exporturile Venezuelei și un rol mai important în producția de petrol și gaze naturale pe care aceasta le deține din abundență.

Investiția Rusiei în Venezuela depășește 20 de miliarde de dolari, din care mai mult de jumătate în echipamente militare. Acestea reprezintă elemente cheie în sistemul elaborat de securitate și informații al organizației Soles. Rușii au interese complexe de afaceri în Venezuela, dar le vor trece pe plan secundar pentru avantaj geopolitic.

Chinezii au cheltuit în Venezuela sute de milioane de dolari în asistență militară și echipamente de securitate și monitorizare. Interesele lor se concentrează pe exporturile de petrol, înlocuirea competiției din sectorul serviciilor petroliere cu propriile companii și extinderea accesului și controlului asupra vastelor zăcăminte de cărbune, aur, minereu de fier și bauxită din Venezuela.

Iranienii dau la schimb țiței pentru produse rafinate, întrucât Venezuela nu-și poate acoperi cererea internă de benzină, iar iranienii trebuie, de asemenea, să evite sancțiunile SUA. Ei încearcă în continuare să plaseze în Venezuela rachete cu rază lungă de acțiune. Hezbollah și FARC fac parte dintr-o rețea criminală transnațională implicată în traficul de narcotice și arme, ale cărei activități teroriste ar trebui să fie deosebit de îngrijorătoare pentru Statele Unite, având în vedere actuala situație de la granițele noastre.

Citește și Politica de imigrare a lui Biden alimentează „cea mai letală epidemie de droguri din istoria SUA“

Experții din domeniul petrolului subliniază că, înainte ca guvernul socialist să ajungă la putere, Petróleos de Venezuela, S.A., compania venezueleană de petrol și gaze naturale deținută de stat, producea până la 3,5 milioane de barili pe zi. În prezent, se estimează că produce în jur de 600.000, datorită, în primul rând, corupției și incompetenței administratorilor cartelului. Producția zilnică este împărțită între Cuba, Iran, Rusia, China și, în mod ciudat, India. Unii specialiști consideră că ar fi nevoie de cel puțin un an de efort dedicat și coordonat pentru a crește producția de petrol în Venezuela, dar obstacolele politice ar fi imense.

Scopul lui Biden

Este greu de imaginat ce a crezut administrația Biden că ar putea câștiga de pe urma acestei vizite. Cu siguranță știe că The Soles se mândresc cu membria lor în Clubul Proscrișilor la nivel Global. Administrația din Caracas a transmis probabil rapoarte detaliate către Havana, Moscova și Beijing înainte ca delegația să apuce să revină în Statele Unite. Este aproape sigur că au constatat că poziția SUA este una șubredă și că delegația este incompetentă. Deși există opțiuni pentru o schimbare pozitivă în Venezuela, trimiterea unor demnitari la Caracas nu este una dintre ele.

Ar fi interesant de știut cum au decurs discuțiile. A menționat delegația SUA vreo informație obținută în urma interogării celor doi foști confidenți ai lui Maduro (unul se ocupa cu spălarea banilor lui personali, iar celălalt era un fost șef al serviciilor de informații din cadrul armatei) aflați în prezent în custodia SUA, acuzați de o mulțime de infracțiuni și pasibili de zeci de ani de închisoare? A adus în discuție vreunul din membrii Soles cantitatea mare de informații colectate din surse prietene cu privire la activitățile internaționale ale fiului președintelui Biden, Hunter? Conversația cu Cartel of the Suns nu e o treabă ușoară.

Deși administrația Biden va încerca, cu siguranță, să distragă atenția de la această întâlnire și să-i minimalizeze semnificația, evenimentul a avut loc și asta spune multe despre aroganța lor și cât de nesăbuite le sunt politicile.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0