Edictum Dei | Întrebări pentru cei născuți

Iosua Faur, pentru Edictum Dei

„Înainte de a reacţiona efervescent cu privire la tema avortului, încearcă să răspunzi la câteva întrebări:

Cum ar trebui să-l numim pe cel nenăscut din pântec?

Dacă entitatea este un vieţuitor, avem de-a face cu o viaţă? Dacă existenţa ta a început fiind o singură celulă, cum se poate ca un ovul fecundat să fie altceva decât o fiinţă umană? Şi dacă-i o fiinţă umană nu este o persoană? Nu-i mai corect să spui că ai fost un embrion în loc să afirmi că provii dintr-un embrion?

Atunci, din ce moment are o fiinţă umană dreptul la viaţă?

Oare contează mărimea? Este copilul nenăscut prea mic pentru a merita protecţia noastră? Sunt oamenii mari mai valoroşi decât cei micuţi? Sunt bărbaţii mai umani decât femeile? Viaţa din pântec nu contează pentru că încă nu o poţi ţine în braţele tale sau pentru că o vezi doar pe un ecran?

Poate că ar trebui să măsurăm valoarea noastră după dezvoltarea intelectuală sau capacitatea mentală? Copiii de 3 ani sunt mai puţin valoroşi decât cei de 14 ani? Este copilul nenăscut mai puţin uman doar pentru că nu poate vorbi, socoti sau nu are conştiinţă de sine? Bebeluşul ce gângurește în pătuţ trebuie să-ţi zâmbească, să-ţi scuture mâna sau să recite alfabetul înainte de a merita să mai trăiască încă o zi? Dacă exprimarea de bază a unei acuităţi mentale este necesară pentru a fi acceptat ca membru al comunităţii umane, ce ar trebui să facem cu cei comatoși, cei foarte bătrâni sau cu o mamă de 57 de ani care suferă de Alzheimer? Ce ne-ai face în timp ce dormim?

Ar trebui să negăm dreptul la viaţă a unui copil nenăscut din cauza domiciliului? Mediul înconjurător ne oferă valoare sau ne-o răpeşte? Suntem mai puţin valoroşi înăuntru decât afară? Putem fi omorâţi doar pentru că înotăm sub apă? Locul în care suntem determină identitatea noastră? Oare călătoria de aproximativ 15 cm lungime prin canalul de naştere ne transformă în oameni? Schimbarea de scenariul ne face umani? Dragostea se oferă în funcţie de loc?

Ar trebui să rezervăm demnitatea umană doar pentru acei oameni care nu sunt dependenţi de alţii? Merităm să trăim doar atunci când suntem pe picioarele noastre? Fătul de 4 luni este mai puţin uman doar pentru că are nevoie de mama ca să trăiască? Este bebeluşul de 4 luni mai puţin uman pentru că are nevoie de mama, zilnic? Dar dacă eşti dependent de insulină sau dializă sau aparat de respiraţie? Valoarea personală este produsul vitalităţii pe deplin funcţionale? Este independenţa o cerinţă pentru identitatea umană? Suntem valoroşi doar atâta vreme cât putem gândi, realiza şi acţiona pe cont propriu?

Dacă viaţa din pântec este viaţă umană, cum putem justifica sacrificarea ei? Ar fi drept să luăm viaţa copilului tău la prima aniversare pentru că l-ai conceput prin circumstanţe triste sau tragice? Ai împinge un copil de 18 luni în trafic pentru că-ţi va face viaţa dificilă? Merită un prunc de 3 ani să moară pentru că ai dreptul la alegere?

Ce drepturi ai în calitate de fiinţă umană? Le-ai avut şi acum 5 ani? Dar înainte să obții permisul de conducere? Sau când foloseai roţi ajutătoare? Ai fost mai puţin om când te-ai jucat în nisip? Dar când aveai bavețică? Când ai fost alăptat? Când ţi s-a tăiat cordonul ombilical? Când te-ai rotit prin ceva vâscos și ai început să clipeşti? Când inima ta a început să bată pentru prima dată? Când au început să-ţi crească unghiile? Când ţi-au crescut primele celule?

Cum ar trebui să numim copilul din pântec? Ţesut? Mister? Greşeală? Coşmar?

Ce-am spune dacă ştiinţa, Biblia şi bunul simţ o numesc persoană? Dacă fătul, bebeluşul, şcolarul, adolescentul, liiceanul, mireasa, mama, femeia, bunicul, senilul nu diferă în esenţă ci doar în grad? În toată această progresie unde începe umanitatea şi unde se sfârşeşte? Când devine viaţa valoroasă? Când preţuieşti ceva? Când drepturile omului devin drepturile mele?

De ce sărbătorim dreptul de a omorî pe cineva la un nivel de dezvoltare prin care toţi am trecut? De ce le interzicem dreptul micuţilor de a deveni ceea ce eşti tu azi?”

Tribuna.US