Ajuns la cea de-a 400-a ediție tipărită, ziarul TRIBUNA ROMÂNEASCĂ trebuia desigur să se bucure de o distribuție deosebită printr-un eveniment ieșit
Ajuns la cea de-a 400-a ediție tipărită, ziarul TRIBUNA ROMÂNEASCĂ trebuia desigur să se bucure de o distribuție deosebită printr-un eveniment ieșit din rutina obișnuită.
Așa se face că Vineri, 30 septembrie 2022, această ediție specială a fost distribuită în capitala Statelor Unite – la Washington DC, avându-ne primul popas în acest scop la reședința Excelenței Sale Andrei Muraru, Ambasadorul Plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să parcurgem această perioadă dificilă plină de restricții de tot felul și evenimente neplăcute care din nefericire i-au determinat pe destul de mulți din lumea mass-mediei să se retragă. AM REUȘIT să ajungem aici și pentru că alături de echipa redacțională responsabilă pentru culegerea și selectarea ȘTIRILOR CARE CONTEAZĂ ni s-au alăturat cu mult entuziasm și dărnicie oameni deosebiți cu suflet mare.
Pentru noi, „piatra de marcaj” a celei de-a 400-a ediții a fost mult prea semnificativă pentru a o distribui doar local în locurile obișnuite din comunitatea românească a metropolei Chicago. Astfel că, echipa ziarului TRIBUNA ROMÂNEASCĂ a călătorit în capitala Statelor Unite ale Americii pentru a duce ziarul tipărit cu nr. 400 la reședința Excelenței Sale Andrei Muraru, cel mai înalt reprezentant al instituțiilor de conducere al statului român, al administrației Prezidențiale a României și a Guvernului României.
Din echipa redacției ziarului au fost împreună cu noi la Washington, special pentru acest eveniment, colegii noștri:
- Timotei Dinică – redactor șef, administrator al website-ului Tribuna.US, din București, România;
- Dennis Stoia – director de strategie și dezvoltare, director al consiliului de consultanță a ziarului, din Atlanta, Georgia;
- Nicolae Ianoș – director regional de dezvoltare și partener în distribuție pentru statul Michigan, din Troy, Michigan;
- soții Ramona și Marcel Șomfelean – director de relații cu oamenii de afaceri, marketing și promovare a ziarului, din zona Chicago;
- precum și noi, soția mea Simona alături de mine ca întotdeauna, în calitate de editori, redactori șefi și fondatori ai ziarului, desigur tot din Chicago.
În seara zilei de joi, 29 septembrie a.c., am avut distinsa onoare să servim cina împreună cu E.S. Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA, alături de bunul nostru prieten E.S. Ben Oni Ardelean, Membru al Parlamentului României și Vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă a Parlamentului. Cu această ocazie ne-am bucurat să-i cunoaștem și pe colegii d-lui Ardelean, o delegație din România ce a reprezentat organizația non-partizană, neguvernamentală New Strategy Center la Forumul CEPA din 2022, forum dedicat Securității Regiunii Mării Negre. Organizația New Strategy Center este un think tank românesc specializat în politică externă, de apărare și securitate.
În dimineața zilei de vineri am avut deosebita plăcere să înmânăm în persoană ediția 400 a ziarului TRIBUNA ROMÂNEASCĂ la reședința Ambasadorului Andrei Muraru. Am fost plăcut impresionați de timpul amplu acordat de Excelența Sa, de discuțiile purtate pe marginea activității noastre editoriale și un scurt istoric al publicațiilor românești din America. Am remarcat cu satisfacție interesul personal al E.S. în buna informare a comunității românești și contribuția presei scrise în limba română la păstrarea și promovarea identității culturale și lingvistice românești pe aceste meleaguri. Domnul Andrei Muraru a felicitat pe fiecare pentru rolul și contribuția adusă, pentru persistența celor aproape 21 de ani de existență sub formă tipărită.
Mulțumim și pe această cale E.S. Andrei Muraru pentru atenția și timpul acordat atât de generos. Mulțumim, de asemenea, pentru felicitările și încurajările domniei sale.
Dumnezeu să binecuvânteze România, și pe românii de pretutindeni, Dumnezeu să binecuvânteze și America – țara noastră adoptivă.
Steven V. Bonica
Redactor Șef / Fondator
Tribuna.US
COMMENTS