HomeRomânia Nevăzută

Elie Carafoli (1901-1983), pionier al aeronauticii

Elie Carafoli (1901-1983), pionier al aeronauticii

Cercetător şi savant cu mare platformă mondială în timpul vieţii, numeroase foruri ştiinţifice din ţară şi internaţionale l-au ales ca membru sau preş

Cercetător şi savant cu mare platformă mondială în timpul vieţii, numeroase foruri ştiinţifice din ţară şi internaţionale l-au ales ca membru sau preşedinte:
– membru al Academiei Române,
– membru al Comisiei Naţionale pentru UNESCO,
– Preşedintele secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române,
– membru de onoare al Academiei Regale de Aeronautică din Marea Britanie,
– membru corespondent al Aca-demiei de Ştiinţe şi Arte din Toulouse,
– membru străin al Braunsch-weigische Vissenschaftlische Gesell-schaft – Germania,
– membru extraordinar al „Inter-nationale Astronautische Gesselschaft Herman Oberth” (Germania),
– membru în Comitetul Executiv şi al Biroului executiv al Consiliului Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (I.C.S.U.),
– membru al Academiei de Ştiinţe din New York.

Elie Carafoli (1901 – 1983) a fost una din personalităţile ştiinţifice de marcă din ţară şi din lume.

S-a născut în anul 1901, în Grecia, în oraşul Veria, aproape de Salonic.

El făcea parte dintr-o familie de aromâni, care au venit în România în 1915, după ce Puterile Centrale au cucerit Serbia.

Studiile liceale le-a făcut la Școala Comercială românească din Salonic și, pentru câteva luni, la liceul din Bitolia.

Și-a continuat studiile la Liceul Gheorghe Lazăr din București și la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu. Cursurile universitare le-a făcut la Școala Politehnică din București în perioada 1919-1924, unde a obținut diploma de inginer electromecanic.

Elie Carafoli și-a făcut specializarea la Paris (1924), la Sorbona, unde și-a luat licența și doctoratul în științele fizico-matematice.
Până în 1928, a lucrat la Insti-tutul Aerotehnic de la Saint-Cyr unde elaborează mai multe lucrări şi monografii ample.

Se remarcă lucrarea fundamentală de aerodinamică dedicată teoriei pofilelor aerodinamice-dintre care unele au fost denumite de cunoscuți autori „profile Carafoli”.

La Institutul Aerotehnic, împreună cu directorul acestuia profesorul Albert Toussaint, realizează „Instalația hidromecanică pentru vizua-lizarea spectrelor de mișcare în jurul corpurilor de aviație” denumită „cuva Toussaint-Carafoli”.

În acelaşi timp, era atașat şi la catedra de mecanică de la Sorbona, unde șeful catedrei era cunoscutul profesor Paul Painlévé devenit mai târziu prim-ministru al Franței.

A publicat, în intervalul 1926-1928, un număr de 8 comunicări la Academia de Științe a Institutului Franței din Paris. In acelaşi timp a publicat în Franța alte 8 lucrări științifice precum și 4 studii generale ample care l-au consacrat pe plan internațional (Teoria și trasarea pofilelor aerodinamice, Influenţa aripioarelor asupra proprietăților aerodinamice ale suprafețelor portante, Aerodinamica aripilor de avion, Cercetări experimentale asupra aripilor monoplane).

În anul 1928, obţine doctoratul în științe fizice la Sorbona; cu teza intitulată „Contribuții la teoria sustentației în aerodinamică”.

Trebuie menționat și un fapt deosebit, care i-a adus consacrarea definitivă printre specialiștii de mecanica fluidelor și aerodinamică: tranșarea, într-un mod strălucit, într-o lucrare intitulată „Confruntarea teoriilor aerodinamice moderne cu legile mecanicii raționale”.

În disputa din acea vreme privind semnificația fizică a rezultantei forțelor pe un profil aerodinamic, interpretarea sa, perfect riguroasă a pus capăt discuțiilor, fiind acceptată și recunoscută ca atare de cunoscuți savanți ai epocii, în primul rând de celebrul Theodor von Karman și chiar, în cele din urmă, de însuşi autorul cărții care a generat controversa, profesorul Wytoshinsky.

Reîntors în țară, Carafoli a fost numit conferențiar și a susținut primul curs de Aeronautică la Șoala Politehnică din București.

În octombrie 1928 înființează catedra de Aerodinamică și Mecanica fluidelor, în cadrul secției de Electromecanică la Școala Politehnică din București, al cărui titular rămâne 45 de ani creând apoi Secția de Aviație devenită apoi (1971) Facultatea de Aeronave iar, în prezent, Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității „Politehnica” București.

Elie Carafoli este părintele școlii românești de ingineri de aviație, peste 50 de generații de ingineri s-au format prin grija și îndrumarea eminentului om de știință.

Carafoli nu a fost însă doar un teoretician al aerodinamicii. În 1930, împreună cu inginerul francez Lucien Virmaux, proiectează primul avion românesc fabricat de uzinele IAR-Brașov, de tip CV-11 (Carafoli-Virmaux) un monoplan cu aripa joasă, o concepție originală, care pe parcursul anilor s-a generalizat în aviația mondială modernă.

A stabilit, de asemenea colaborări cu principalele întreprinderi de aviație din tara: ICAR, SET.

Realizează, împreună cu ing. Ion Stroescu, în curtea Școlii Politehnice din București, prima suflerie aero-dinamică din țară (1931), prima instalație de acest gen din sud-estul Europei având calități și performanțe remarcabile pentru acea vreme. Tunelul aerodinamic realizat în perioada 1928-1930 a fost inaugurat oficial în 1931 în prezența Regelui Carol al II-lea.

A desfășurat o intensă activitate de cercetare științifică publicând 14 cărți, reprezentând o valoroasă contribuție la tezaurul științelor în domeniul aviației.

Până în 1941 a îndeplinit funcția de consilier tehnic al Companiei de transport aerian LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.

În paralel cu activitatea didactică și de cercetare științifică, Elie Carafoli a îndeplinit și funcția de inginer șef și, apoi, de director la fabrica de avioane IAR-Industria Aeronautică Română din Brașov unde a conceput, proiectat, construit și încercat avioanele de tip IAR-CV 11, IAR-13, IAR-14, IAR-15 și IAR-16 cu performanțe remarcabile pentru acea vreme și comparabile cu cele mai bune realizări pe plan mondial.

În 1948, este numit membru titular al Academiei Române și șeful secției de Mecanică aplicată. în 1949, este numit în funcția de director al Institutului de Siderurgie, Metalurgie și Mecanică Aplicată devenit după doi ani Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, al cărui prim director este instalat și strângând în jurul său cercetători valoroși în domeniul ingineriei mecanice. Ulterior institutul a devenit Institutul de Mecanica Fluidelor în care o atenţie specială s-a acordat domeniilor de bază ale aviației: aerodinamica și mecanica fluidelor, dinamica zborului, calculul structurilor, etc. Datorită personalității profesorului Elie Carafoli, prin abilitatea sa de a atrage cei mai talentați tineri, prin exemplul său de dăruire totală în folosul științei, institutul a devenit o adevărată pepinieră de cercetători valoroși, dar și o școală de cercetare cunoscută în întreaga lume.

Pentru vasta activitate de cer-cetare în domeniul aerodinamicii și marele volum de lucrări științifice realizate atât în cadrul Academiei cât și peste hotare, a fost distins cu Premiul „Louis Breguet” (Paris,1927) și „Medalia de argint”(1928) decernată la Sorbona de Societatea națională de încurajare a progresului de către E. Herriot fost prim-ministru al Franţei, Diploma Paul Tissandier decernată de Federația Aeronautică Internațională la Congresul de la Los Angeles (1956), Marea Medalie Gauss care se acordă o singură dată pe an unui savant ales din întreaga lume de către Societatea Științifică Braunschwieg-Germania pentru „lucrări proeminente și deschizătoare de drumuri“, Medalia „Apollo 11” decernată de NASA în 1970, Diploma și Medalia „Țiolkovschi” la 27 martie 1981.

În țară a primit titlul de „Om de șiință emerit al RSR”, acordându-i-se Premiul de Stat clasa I, Ordinul Muncii clasa I, Ordinul Meritul Științific clasa I, Steaua Republicii clasa a II-a.

În fine, se mai cuvine subliniat un admirabil aspect meritoriu al preocupărilor sale: străduinţa de a pune în adevărata lumină precursorii aviaţiei şi, în general, ai tehnicii româneşti, de la Conrad Haas, Ioan Valahul la celebrii pioneri ai aviaţiei mondiale Vuia, Vlaicu, Coanda, Bothezat.

Numit în cinstea numelui emeritului pionier al dinamicii românești, INCAS, Institutul Naţional de Cer-cetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” este recunoscut ca un institut de cercetare unicat, care deţine o platformă experimentală deosebit de complexă destinată cercetărilor în domeniul mecanicii fluidelor şi al aerodinamicii aplicate. Această platformă experimentală este competitivă pe plan mondial şi reprezintă elementul cheie de infrastructură de bază pentru proiectele complexe destinate aeronauticii.

Dorin Nădrău
Tribuna.US

 

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: