Nu există zi în care senatorul Bernie Sanders (I-Vt.) să nu țină pe undeva un discurs pe tema „bogați“, „taxe“, „cotizații egale“ și altele asemenea,
Nu există zi în care senatorul Bernie Sanders (I-Vt.) să nu țină pe undeva un discurs pe tema „bogați“, „taxe“, „cotizații egale“ și altele asemenea, analizează Gwendolyn Sims într-un articol PJ Media.
De curând, octogenarul (sau, mai degrabă, stagiarii săi din generația Z) s-a adresat dogmatic Stângii ce alcătuiește universul Twitter:
„Trebuie să revendicăm ca cei extrem de bogați să-și plătească partea echitabilă. Punct“, a scris Sanders furios pe Twitter, ridicând pumnul încleștat spre cer. Fără a se lăsa mai prejos în fața echipei socialistului de 80 de ani, „extrem de bogatul“ om de afaceri Elon Musk a răspuns hilar pe Twitter: „Tot uit că încă ești în viață“.
Știm ce simți, Elon. Cu toții am prefera să uităm că există, dar, ca orice lucru rău, reapare constant. „Vrei să vând mai multe din acțiunile pe care le dețin, Bernie? Spune dacă asta aștepți…“, a adăugat Musk.
Deocamdată nu a primit niciun răspuns de la tabăra Sanders, dar a reușit să-i scoată din țâțâni pe membrii neprihăniți și plină de ură ai Stângii (mă repet spunând asta). Vedeți, Stânga nu e niciodată mulțumită. Chiar dacă Musk a vândut recent acțiuni ale companiei sale de mașini electrice Tesla în valoare totală de 6,9 miliarde de dolari, plus 1,2 milioane de acțiuni deținute de trustul său, Stânga înverșunată și invidioasă este extrem de furioasă că Musk a făcut bani din aceste tranzacții și nu i-a donat… lor (desigur!). Iată câteva exemple din comentariile lor:
„Bernie vrea să plătești salarii corecte, să-ți plătești angajații pentru timpul în care nu au lucrat în perioada Covid, să plătești taxe în mod corect, să nu mai iei subvenții de miliarde și să te concentrezi pe a salva Pământul în loc de a transforma planeta Marte“.
„Aș vrea să-mi plătești împrumutul pentru studii. Poate o parte din împrumuturile de studii ale tuturor. Sau măcar să-mi trimiți o Tesla gratis“.
„Foarte crude cuvinte. Mai bine ai încerca să ajuți țara cu profitul obținut și să-ți plătești impozitele ca noi toți. Sau rămâi în spațiu“.
Ați înțeles ideea: un multimilionar bătrân și arțăgos, foarte bogat, care a făcut politică toată viața lui, atacă un om de afaceri cu spirit antreprenorial, „extrem de bogat“, pe motive imaginare. Acesta îi răspunde sarcastic, iar Stânga nu numai că își iese din minți, ci își și întinde mâinile la cerșit în mod colectiv. Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS