Episcop Pastor Florin Cîmpean: De Sărbători: Spaimă sau Speranţă?

E iarăşi sezon de Crăciun. Strălucesc luminile, răsună colinzile, bucătăriile sunt pline cu bucate alese, miresme specifice ies din cuptor şi prin hornul casei. Sub brazi artificiali sunt pachete naturale şi încă mai zornăie maşinile de încasat la magazinele împodobite frumos. De fapt, se aud notificări non-stop de la noile metode cu care ne cheltuim banii “applepay, googlepay, quickpay şi square.” E nostalgie în aer, sărbătoare în atmosferă, bucurie şi fericire în inimă.

Şi totuşi, mulţimi de oameni trăiesc cu frică în minţi şi inimi, fără bucurie, fără optimism, fără speranţă. Disperarea este o stare de fapt alimentată de frică, teamă, spaimă din inimile oamenilor. Stresul este un fenomen de proporţii endemice, iar depresia este epidemia erei digi-moderne.

Crăciunul este însă o sărbătoare a speranţei care ne face să alegem între Spaimă şi Speranţă.

Disperarea este patria diavolului, poate de aceea, Dante în “Infernul” spunea că pe poarta iadului scrie mare: “Lăsaţi speranţa toţi cei care intraţi aici.” Unde-I nu-I speranţă este IAD.

Frica este poate cel mai prrofund sentiment uman, un sentiment pe care Dumnezeu nu l-a experimentat vreodată.

Frica aparţine universului nostru interior, ne naştem cu ea. În general, medical şi teologic vorbind, există 3 tipuri de frică.

1. Frica Naturală – este un instinct uman – răspuns fiziologic la circumstanţe şi pericole. Este teamă – un sentiment natural care face parte din sistemul nostru de auto-apărare. Un instinct de autoconservare. Sistemul nostru nervos răspunde la sentimentul fricii în mod extraordinar. Când ajungem într-o situaţie periculoasă sistemul nervos răspunde involuntar în felul următor: Creierul comanda sângelui să se deplaseze din sistemul digestiv în sistemul muscular cauzând creşterea muşchilor pentru a putea lupta. Ochii se dilată pentru a avea o viziune periferală mai bună. Trupul eliberează adrenalină care intensifică concentrarea noastră şi generează energie suplimentară în caz că trebuie să luptăm sau să fugim. Este o teamă sănătoasă, benefică, un sistem de protecţie primit prin creaţie. Frica de Domnul se produce la nivelul acesta.

2. Frică Nerealistă – exprimată prin fobii pe care le dezvoltăm.Este timiditate, frică cronică care ne ţine în mediocritate. Este frică de nou, de a lua decizii, frică de schimbare, frică de pericole imaginare. Fiecare om are anumite fobii- frici de acest gen. O statistică recentă este sugestivă: 51% din oameni se tem de şerpi, 40% se tem să vorbească public, 37% se tem de înălţimi, 34% se tem de spaţii mici, 27% se tem de păienjeni. 21% se tem de injecţii, 20% se tem şoareci, 18% se tem să zboare, etc.

3. Frică Neraţională – exprimată prin spaimă, groază, teroare şi panică. Această stare ia forma fricii de viitor, de suferinţă, de oameni, de faliment sau eşec, de trădare, de cataclisme şi accidente, de moarte şi eternitate. Această frică îi face pe oameni disperaţi.

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului este infuzia de speranţă într-un univers de spaimă. De fapt, în naraţiunile nașterii, Speranţa este un Copil născut într-o iesle care prin fragilitatea, inocentă, puritatea şi divinitatea lui stă în contrast cu universul disperat în care a venit. Nu întâmplător patru personaje din naraţiunile nativităţii – Maria, Iosif, Zaharia şi păstorii – primesc acest mesaj angelic “Nu te teme! – Nu vă temeţi!”.

Un cardiolog faimos spunea: “Speranţa este medicamentul pe care-l folosesc cel mai des. Speranţa poate remedia aproape totul”. Speranţa născută într-o iesle poate remedia Totul! Astfel, Crăciunul ne invită să tratăm Spaima cu Speranţă.

Ce face de fapt Speranţa?

Ne luminează universul, orizontul. Ne face frumoşi, agreabili. Universul ciobanilor s-a luminat dintr-o dată. Din beznă au ajuns la lumină. Din plictiseală la bucurie. Ieslea a devenit centrul luminos al universului. Locul cel mai întunecat a devenit cel mai strălucitor. Oamenii respinşi au devenit atrăgători Speranţa ne umple viaţa cu muzică, cu cântec.

Este Combustibil pentru Suflet.- ne face să acţionăm, să riscăm să mergem mai departe, să ne aventurăm. Aşa au făcut magii. Sufletul tău nu este făcut să funcţioneze cu disperare, depresie, amărăciune, supărare, stress şi spaimă. Este creat să functioneze cu speranţă. Dacă ai o maşină nou nouţă şi nu pui combustibil, este inutilă, iar dacă pui în motorul maşinii tale un alt combustibil decât cel specificat, motorul se gripează, se distruge, nu m-ai poate funcţiona. Sufletul nostru moare fără speranţă şi dacă-l alimentăm cu frică, se gripează. “O nădejde amânată, îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă” (Proverbe 13:12).

Ne transformă Circumstanţele – Un copil schimbă circumstanţele, transformă vieţi, rescrie istoria. Aşa s-a întâmplat cu Iosif şi Maria şi cu toate personajele din naraţiunea nativităţii. Speranţa te forţează să priveşti spre viitor nu spre trecut. Îţi deschide ochii să vezi orizontul şi să mergi mai departe, să ieşi din circumstanţele actuale şi să urci într-o nouă dimensiune. Robert Reisner a fost pilot în războiul din Vietnam. Avionul lui a fost lovit şi el a fost capturat. A fost torturat timp de 32 de zile. Timp de 7 ani a fost prizonier în Vietnam.Trei ani l-au ţinut în izolare completă şi în întuneric complet. Ştiţi ce înseamnă asta? Înebunire. Cum a rezistat el? A desfăcut scurgerea de la instalaţia sanitară din celulă şi punându-şi fața în ea, a văzut o rază infimă de lumină şi câteva firişoare de iarbă. Era ca o transfuzie zilnică de sânge, o infuzie de speranţă. “Începeam fiecare zi cu faţa în scurgerea aceea, rugându-mă. A fost speranţa mea şi credinţa în Dumnezeul meu care m-au făcut să merg mai departe” spunea el. A fost eliberat şi s-a pensionat ca general brigadier.

Ne face să vorbim Profetic. Este cazul Mariei, al Elisavetei, al lui Zaharia şi al lui Simeon. Speranţa le-a schimbat limbajul. Au început să vorbească poetic şi profetic. Au început să cânte. Speranţa ne schimbă vocabularul de la ”Nu se poate”, la ”Pot totul prin Christos care mă întăreşte!”

Într-un orăşel din Tennessee a fost un băiat născut din flori. De când a fost foarte mic, toţi l-au respins. Alţi părinţi nu-şi lăsau copiii să se joace cu el. Auzea mereu oamenii vorbind pe la spate “Cine o fii tatăl lui?” Era mereu singur şi izolat, trist şi respins, cuprins de ruşine. Îi era frică să stea printre oameni.

Pe când avea 10-12 ani, de Crăciun, s-a dus la biserica locală unde a venit un pastor nou care nu ştia istoria şi bârfa. La finalul serviciului pastorul s-a dus să dea mâna cu oamenii. Când băiatul a trecut pe lângă el, pastorul a dat mâna cu băiatul şi l-a întrebat “Al cui fiu eşti tu?” Ochii băiatului s-au umplut de lacrimi. Pastorul şi-a dat seama că ceva nu este în regulă. Atunci a zis: “Băiete, ştiu al cui fiu eşti! Tu eşti un fiu al lui Dumnezeu!” Băiatul acesta a luat personal cuvintele: “Acum ştiu cine-I tatăl meu.” Numele acelui copil era Ben Hooper. Mai târziu a fost ales guvernator al statului Tennessee!

Ne face să Credem – Dacă eşti cuprins de disperare şi spaimă, te invit să primeşti, să respiri speranţă. Cine n-are speranţa în suflet, n-o s-o găsească sub pomul de Crăciun. O să rămâi disperat, apăsat, trist, nefericit, speriat. Dar azi poţi să găseşti speranţa când vii la Christos! De fapt, El a venit la tine. Ca să ai acces la El, s-a născut într-o iesle. Ca să nu mori cu păcatele tale în disperare şi spaimă, El a murit pentru tine. Ca să ai speranţă, El a înviat dintre cei morţi. Speranţa te face să crezi. Au crezut Maria şi Iosif, păstorii şi Magii. Eu am decis să cred.

Cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Cred că Isus s-a întrupat într-o Fecioară. Cred că s-a născut într-o iesle. Cred că a trăit pe pământ. Cred că murit pe o Cruce. Cred că a invitat din morţi. Cred că stă la dreapta Tatălui. Cred că mi-a iertat păcatele şi m-a mântuit. Cred că Isus este cu mine. Cred că vine iarăşi. Cred că voi petrece eternitatea cu El. Cred… că la acest Crăciun poţi înlocui Spaima cu Speranţa.

Pastor Florin Cîmpean
Biserica ”Philadelphia”, Chicago