Este ideologia de stânga compatibilă cu voia lui Dumnezeu?

De ce oare, oameni care se declară adepți fideli ai religiei iudeo-creștine, își acordă sprijinul pentru acte malefice? Nancy Pelosi și Joe Biden susțin că sunt catolici devotați, dar promovează o agendă care este contrară doctrinei religioase a bisericii de care aparțin.

Ei afirmă că separă religia de politică. Dar nicăieri în Biblie nu ni se permite să ducem o viață paralelă – pe de-o parte în slujba lui Dumnezeu, iar pe de alta făcând lucruri care contravin voii Sale, analizează John Green pentru American Thinker.

Acest argument al „compartimentării“ cu siguranță nu va fi văzut cu ochi buni când se vor trezi în fața celui Atotputernic.

Această problemă nu este doar a politicienilor. Un număr destul de mare de credincioși sunt alegători loiali Democraților – un partid care pare să fie încântat a călca voia lui Dumnezeu, așa cum este exprimată în Biblie.

Poate că o fac din obișnuință. Sau poate că ei cred în narațiunea potrivit căreia Republicanii sunt partidul răului. Nu știu cum gândesc alții, dar ar trebui să ia în considerare mai mult decât doar narațiunea cu care îi hrănește presa mainstream înainte de a vota. Ei ar trebui să se gândească pe cine votează.

În forma sa actuală, Partidul Democrat este o coaliție de oligarhi și de colectiviști. Oligarhii se folosesc de relațiile pe care le au cu membrii guvernului pentru a-și spori averea.

Colectiviștii (de exemplu, comuniștii, socialiștii, progresiștii, liberalii etc.) se folosesc de puterea guvernului pentru a impune sacrificii individuale. Ei vor să „dea tuturor“, după cum a sugerat Barack Obama.

Cu toate acestea, apelul lor la a ne împărți bunurile nu reprezintă o sugestie creștină de a fi caritabili. Ci este o solicitare de confiscare și redistribuire prin forța guvernului – folosind impozitarea, reglementarea și aplicarea legii.

Democrații au devenit partidul baronilor și al indivizilor gen Robin Hood. Ambii vizează indivizi și familii, pentru promovarea propriei lor agende.

Baronii își folosesc resursele pentru a cumpăra influență guvernamentală de la un grup de politicieni dispuși să vândă. Această influență este utilizată pentru a-și zdrobi concurența fără a atrage clienți.

Ei fac lobby pentru reglementări ce îngroapă companiile mici. Beneficiază de ajutoare guvernamentale care le oferă un avantaj neloial pe piață – pentru că sunt prea mari pentru a da faliment.

Iar atunci când guvernul decide să acorde o pauză comerțului pentru a lupta împotriva unui virus, ei se asigură că afacerile lor sunt singurele care rămân deschise. Baronii se folosesc de parteneriatul lor cu guvernul pentru a zdrobi concurența, lucru care le oferă o piață captivă de consumatori/contribuabili, care plătesc pentru toți prin achizițiile de produse pe care le fac.

Și indivizii gen Robin Hood iau bani de la omul de rând. Aceștia acționează pe baza premisei că nevoile celor mulți prevalează asupra drepturilor individuale. Comuniștii cer ca statul să controleze totul, cu promisiunea unei utopii prin echitate.

Socialiștii se străduiesc să obțină echitate prin confiscarea și redistribuirea proprietății – în numele justiției sociale.

Liberalii cer să ispășim păcatele trecute ale altora prin reparații. În schimb, ei insistă ca beneficiarii să lase deoparte preferințele personale și să voteze în bloc pentru binefăcătorii lor.

Progresiștii cer să renunțăm la independența noastră și să trăim în mega-orașe gen stup, pentru a salva planeta de o criză meteorologică cauzată de amprenta suburbană.

Se potrivește ceva din toate acestea cu voia lui Dumnezeu? Pentru aceia dintre noi care subscriu la credința iudeo-creștină, Dumnezeu și-a gravat Voia pe table de piatră – pentru a nu uita. Poruncile Sale pot fi împărțite în trei categorii.

Onorează-L pe Dumnezeu.

Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.
Să nu-ți faci chip cioplit.
Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău.
Să-ți aduci aminte de ziua Sabatului, ca să o sfințești.

Să cinstești familia.

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
Să nu comiți adulter.

Cinstește omul.

Să nu ucizi.
Să nu furi.
Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
Să nu râvnești.

Poruncile definesc modul în care trebuie să ne comportăm în raport cu Dumnezeu, cu familia și cu individul. Observați ce lipsește? Nu se spune nici măcar un cuvânt despre vreo obligație față de planetă, stat, companie, majoritate, comunitate sau trib (adică etnie).

Și totuși, Democrații acționează ca și cum ar exista excepții de la legile lui Dumnezeu – o compartimentare a fărădelegilor, dacă vreți.

Citește și Adepții Stângii – Un studiu despre ură

Nu puneți nimic înaintea lui Dumnezeu – cu excepția statului, din care Dumnezeu trebuie exclus.

Nu furați – decât prin luarea de la stat și redistribuirea către alții.

Nu râvniți – decât dacă ceea ce este râvnit aparține celor bogați.

Nu depuneți mărturie falsă – decât dacă este împotriva lui Donald Trump sau a adepților săi MAGA.

Nu ucideți – cu excepția cazului în care o faceți în numele „sănătății reproductive”, adică a avortului.

Cinstește-ți tatăl și mama – cu excepția cazului în care sfaturile părinților contravin viziunii susținute de stat.

Unii justifică confiscarea proprietății de către stat prin faptul că Iisus le-a spus evreilor să își plătească taxele atunci când a afirmat: „Dați Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“.

Însă aceasta nu era o aprobare a confiscării de către stat. De remarcat diferența dintre a da de bunăvoie celor care cer de la noi (ceea ce înseamnă altruism) și a cere mai mult de la alții pentru noi înșine (ceea ce înseamnă egoism).

El le spunea evreilor să își îndeplinească obligațiile financiare insignifiante față de stat și îndatoririle religioase mult mai importante față de Dumnezeu.

El nu le sugera acestora să facă lobby pentru ca averea altora mai bogați să fie luată și redistribuită. Așa ceva ar însemna mai degrabă lăcomie, nu?

În mod clar, oamenii pot trăi într-o societate care nu aderă la învățăturile lui Dumnezeu și totuși să fie credincioși. Locul în care trăim este o chestiune de noroc. Ceea ce credem este o chestiune de alegere.

Oamenii din China comunistă nu au avut de ales în ceea ce privește locul în care s-au născut. Dar ei pot totuși să aleagă dacă duc o viață seculară sau spirituală.

Oricum, spre deosebire de „utopiile“ comuniste, noi ne guvernăm singuri. Votul nostru reprezintă o expresie a voinței noastre. Având în vedere libertatea noastră de a alege, suntem răspunzători pentru rezultatele acestor alegeri.

Putem nega legitimitatea implicării lui Dumnezeu în afacerile noastre (adică separarea bisericii de stat), fără a pune statul înaintea lui Dumnezeu? Putem să susținem că unele furturi sunt justificabile și să nu purtăm vina pentru jafurile care urmează?

Putem acorda legitimitate unor mincinoși notorii, fără a ne face vinovați de minciunile pe care le folosesc împotriva semenilor lor? Putem accepta în liniște distrugerea familiilor, fără a fi vinovați?

Votul pentru un partid care acționează în mod activ împotriva poruncilor lui Dumnezeu nu constituie un sprijin tacit pentru fărădelegile comise de acel partid?

Guvernele nu au o viață de apoi în care să răspundă pentru faptele lor. Dar oamenii religioși cred într-o viață de apoi. Cei care folosesc guvernul ca pe un instrument în folosul propriu trebuie să răspundă pentru faptele pe care le săvârșesc.

Creștinii au convingerea că toate păcatele pot fi iertate – cu pocăință. Poate un credincios iudeo-creștin să fie și un alegător democrat loial? Bineînțeles că da. Ar fi necreștinesc să pretindem contrariul. Cu toții păcătuim și facem greșeli.

Dar atunci când vom fi chemați să dăm socoteală pentru fărădelegile noastre, nu vom da socoteală doar pentru păcatele comise de noi înșine. Vom răspunde, de asemenea, pentru acele acte pe care i-am însărcinat pe alții să le comită în numele nostru – prin votul nostru.

Tribuna.US