HomeActualități Americane

Este oficial: Joe Biden tocmai a abandonat sute, poate mii de americani în Afganistan

Este oficial: Joe Biden tocmai a abandonat sute, poate mii de americani în Afganistan

Conform unor rapoarte recente, ultimul C-17 Globemaster a decolat din Afganistan la ora locală 23:59, pe 30 august, abandonând efectiv sutele de ameri

Conform unor rapoarte recente, ultimul C-17 Globemaster a decolat din Afganistan la ora locală 23:59, pe 30 august, abandonând efectiv sutele de americani blocați în țară, informează Haley Strack într-un articol The Federalist.

Comandantul U.S. Central Command, Gen. Kenneth F. McKenzie, a anunțat recent că ultimele avioane americane au părăsit Afganistanul, punând capăt celor 20 de ani de ocupație militară americană și lăsând cu totul țara în mâinile talibanilor. Potrivit comandantului, sute de americani se află încă pe teritoriul Afganistanului.

„Nu am reușit să-i evacuăm pe toți câți am fi vrut“, a spus el.

După o acțiune de evacuare pripită și dezorganizată – și un atac ISIS la aeroportul din Kabul care a luat viața a 13 soldați americani – administrația Biden a anunțat încheierea retragerii trupelor din țară. Cu toate că 122.000 de oameni, inclusiv americani și afgani, au fost evacuați din Afganistan din iulie încoace, administrația Biden a lăsat în urmă sute de americani în zona de război controlată de talibani.

Citește și Sângele Afganistanului va fi pe mâinile lui Joe Biden 

Mulți, inclusiv guvernatorul Ron DeSantis din Florida, cer răspunsuri de la Biden, criticând administrația pentru că au abandonat cu bună știință cetățeni americani.

Deși Biden a respectat termenul de 31 august privind retragerea completă a trupelor, el promisese, de asemenea, că va rămâne în Afganistan până când toți americanii erau evacuați.

„Asta facem acum, asta este calea pe care mergem. Și cred că vom reuși“, declara el pe 18 august. „Dacă mai sunt cetățeni americani, vom rămâne să-i evacuăm pe toți.“

Cu o săptămână în urmă, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, insista că americanii din Afganistan nu sunt „blocați“.

„Este iresponsabil să afirmăm că americanii sunt blocați. Nu sunt. Ne-am angajat să-i aducem acasă pe aceia dintre ei care vor să vină“, a precizat ea.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
DISQUS: 0