Beneluxul a legalizat eunatasia și suicidul asistat în 2008 și 2009. De atunci ea a fost legalizată și în alte țări și state, în primul rând în Canada
Beneluxul a legalizat eunatasia și suicidul asistat în 2008 și 2009. De atunci ea a fost legalizată și în alte țări și state, în primul rând în Canada, iar apoi în câteva state din Statele Unite, printre ele Oregon. Iar luna trecută, Curtea Constituțională a Germaniei a recunoscut un drept la eutanasie. În contrast, însă, anul trecut, Tribunalul Suprem al Marii Britanii a respins legalizarea eutanasiei.
Dacă la început ni se spunea că eutanasia va rămâne o practică limitată și ținută din scurt de medici și autorități, practica în sine s-a răspândit ca un foc de miriște și începe să scape de sub controlul autorităților. Datele statistice dovedesc asta.
În 2018, 2.357 de persoane au fost eutanasiate în Belgia, la fel ca și în 2017. În Olanda, 6.126 de persoane au fost eutanasiate în 2019, adică 4% din toate decesele înregistrate acolo în acel an. [NOTĂ: numărul acesta e mai ridicat ca al celor morți din cauza coronavirusului] Iar în Oregon, primul stat american care a legalizat eutanasia, în 2019 au fost eutanasiate 188 de persoane, cu 20 mai multe ca în anul precedent. [Linkul acesta conține raportul statului Oregon privind eutanasia pe 2019: https://www.oregon.gov/oha/PH/PROVIDERPARTNERRESOURCES/EVALUATIONRESEARCH/DEATHWITHDIGNITYACT/Documents/year22.pdf]
În același timp, procentul persoanelor care agreează cu eutanasia în aceste țări crește. În Olanda, 87% din cetățeni agreează cu dreptul persoanelor de a cere să fie eutanasiate. [Link: https://www.dutchnews.nl/news/2019/11/strong-support-for-euthanasia-majority-back-help-for-people-tired-of-life/]
Dacă la început acest drept a fost acordat doar persoanelor muribunde (cancer și alte boli terminale), dreptul la eutanasie a fost extins pentru a permite și eutanasierea minorilor (la început doar cu acordul părinților, iar apoi fără).
La ora actuală, în Olanda se discută posibilitatea de a acorda dreptul la eutanasie fiecărei persoane care s-a săturat de viață, indiferent de vârstă ori dacă este suferindă. Din 3.600 de olandezi incluși într-un sondaj de opinie recent, 55% susțin că orice persoană care s-a săturat de viață are dreptul să solicite să fie eutanasiat. O treime dintre ei favorizează reducerea vârstei de la care oamenii pot solicita eutanasierea, iar 50% afirmă că vârsta nu ar trebui să fie relevantă.
Iar conform unui sondaj de opinie din acest an, 10.000 de olandezi de peste 55 de ani confirmă că se gândesc serios la opțiunea eutanasiei ori a suicidului asistat. [Link: https://www.dailymail.co.uk/news/article-7952709/Dutch-death-wish-10-000-55s-Netherlands-desire-die.html]
Eutanasia este o crimă. Ea reflectă gândirea perversă și starea deprimată a generației în care trăim. Suntem o generație care se îndrăgostește tot mai mult și repede de moarte și vede în moarte o soluție a problemelor cu care ne confruntăm în viață. Societatea a declarat un drept la a ucide ființele umane înainte de naștere, iar acum un drept al omului de a decide când să-și pună capăt vieții.
Dacă nu suntem cu băgare de seamă, acest drept va deveni o obligație. Căci principiul care e în discuție e același: noi decidem cine se naște, când și, mai ales, câți dintre noi ne naștem. Acesta este principiul pe care sunt fundamentate noile ideologii globale despre care scriu des: controlul populației și ideologia climei.
COMMENTS