Patriarhul Kirill al Moscovei (75 de ani) care susține crimele de război comise la comanda lui Putin în Ucraina, duce o viață de lux având la dispoziț
Patriarhul Kirill al Moscovei (75 de ani) care susține crimele de război comise la comanda lui Putin în Ucraina, duce o viață de lux având la dispoziție avioane, yahturi, mașini de lux, palate, vile și apartamente. În anii 90 a vândut ajutoare și a importat țigări și alcool, scrie Newsweek.
Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, Vladimir Gundeaev, pe numele său de mirean, are o avere estimată între 1,5 și 4 miliarde de dolari, conform presei din Rusia.
Născut pe 20 noiembrie 1946 şi devenit călugăr pe 3 aprilie 1969, Kirill a cunoscut ascensiunea încă de tânăr, ca un bun discipol al mitropolitului Nikodim, cu numele de spion „Sviatoslav“.
Nikodim a condus Departamentul de Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar Kirill, care activat la rândul său cu numele de spion „Mihailov“, l-a urmat în acest post cu doi ani înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Site-ul „Otkrâtaia Rossia“ („Rusia Deschisă“) a făcut un amplu material de investigaţie asupra averii Patriarhului Kirill.
Vânzări de ajutoare și importuri cu țigări și alcool
Pentru Vladimir Gundeaev anii 90 au fost foarte prosperi. Avansat mitropolit în 1991, s-a lansat în afaceri profitând de scutirile fiscale acordate Bisericii de către Elţîn.
Kirill început cu vânzări de ajutoare umanitare trimise de occidentali în Rusia şi a continuat cu importuri de ţigări şi alcool prin structuri comerciale ale Patriarhiei Moscovei. A mers mai departe, implicându-se în afaceri cu diamante, petrol şi bancare.
Ancheta jurnalistică a celor de la “Rusia Deschisă” porneşte de la un apartament de cinci camere şi 144,8 metri pătraţi din centrul Moscovei.
În 2012, Vladimir Gundeaev, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a recunoscut că deţine acest apartament, susţinând că i-a fost oferit de primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn.
Însă el nu a locuit niciodată acolo, ci foloseşte acest loc, potrivit spuselor sale, pe post de bibliotecă, depozitând cărţile rare ale tatălui său.
Potrivit The New Times, este singurul bun imobil înregistrat pe numele liderului ortodocşilor ruşi. Însă Patriarhul rus are la dispoziţie case mai arătoase şi mai retrase de ochii lumii, dobândite fie prin intermediul Bisericii, fie prin intermediul Guvernului, dă asigurări „Rusia Deschisă“.
Patriarhul ruşilor se bucură de o reşedinţă de lucru în centrul Moscovei, de zone separate de locuit la mănăstirile Troiţa-Sergheieva, Danilov şi Valaam, de case la Troiţe-Likovo, Solovki şi Rubliovka, chiar lângă vila premierului Dmitri Medvedev, şi de un adevărat palat la Ghelendjik, la malul Mării Negre.
Reședință în complexul marilor demnitari
Reşedinţa permanentă a lui Vladimir Gundeav este la Kol’cevîh-Bode, în Peredelkino, de fapt un complex de case de vacanţe din sud-vestul Moscovei destinat marilor demnitari sau personalităţi. Însă doar două dintre aceste locuri de locuit şi de lucru îi sunt dragi Patriarhului Kirill, şi anume reşedinţa de la Danilov şi palatul de la Ghelendjik, relevă sursa citată.
Palatul din Ghelendjik, construit în mijlocul unei păduri şi lângă plajă FOTO openrussia.org
„Când vine la palat, oamenii nu au voie să facă plajă în apropiere, iar pescarii nu au voie să iasă în larg“, denunţă activistul de mediu Andrei Rudomah. Întins pe o suprafaţă de 16-17 hectare, domeniul de la Ghelendjik a înghiţit copaci înscrişi în „Cartea Roşie“ şi porţiuni de litoral frecventate cândva, deplânge activistul rus.
Reședință cu yaht de 5 milioane de dolari
Preafericitul are aici la chei un iaht Pallada evaluat la aproximativ cinci milioane de dolari. Dacă acest iaht este destinat satisfacerii unor mici plăceri, călătoriile, atât în ţară, cât şi în străinătate, sunt asigurate de un avion guvernamental Il-96-300.
Odată coborât din avionul întreţinut de contribuabilii ruşi, Kirill este urcat de către bodyguarzii săi la bordul unor vehicule blindate Mercedes-Benz S-Klasse sau Cadillac Escalade. De regulă, Vladimir Gundeaev a preferat să evite discuţiile legate de averea sa. Atunic când nu le-a putut ocoli, a susţinut că nu este bogat, iar multe din cele evocate aparţin Bisericii şi Guvernului.
Ceas de lux
Tot presa a descoperit că poartă un ceas Brequet de 30.000 de dolari. Kirill a apărut cu ceasul într-o poză, apoi ceasul a fost scos prin Photoshop. La un moment dat, hoţii i-au furat de la Troiţa-Sergheieva patru obiecte în valoare de 250.000 de dolari.
Kirill susține războiul lui Putin. Mai multe biserici ortodox se dezic
Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, rev. Ian Sauca, i-a scris lui Kirill pentru a-i cere să „intervină și medieze cu autoritățile oprirea acestui război”.
Kirill a refuzat, răspunzând că NATO că îşi extinde prezenţa militară la graniţele Rusiei şi ignoră temerile Moscovei privind un posibil atac. Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a acuzat forţele străine că au creat în mod deliberat o prăpastie între ruşi şi ucraineni şi că încearcă să „reeduce” oamenii din Ucraina pentru a deveni duşmani ai Rusiei.
„Acest conflict tragic a devenit parte a unei strategii geopolitice la scară largă care vizează, în primul rând, slăbirea Rusiei”, a afirmat Kirill în scrisoare.
După Revoluția Bolșevică din 1917, liderii comuniști au început să dezmembreze Biserica Ortodoxă a Rusiei. Însă Stalin a readus-o în prim plan pentru a motiva populația după invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Aceeași idee este acum reînviată de către Putin”, afirmă Olenka Pevni, profesor de studii slavone și ucrainene la Universitatea Cambridge din Londra.
„În condițiile în care poziția Rusiei în lume și identitatea rusească au început să se șubrezească, Putin a apelat din nou la Biserică pentru a-l ajuta să-i strângă pe ruși sub controlul său și a încercat să îi lege pe oamenii unor țări independente precum Ucraina de Rusia prin promovarea ideii unei Biserici Ortodoxe Ruse unificate”, explică aceasta.
COMMENTS