HomeLibertate Religioasă

Fiind urâți pentru Hristos

Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit – Marcu 13:13 Dragi prieteni, Recent v-am împărtășit cu

Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit – Marcu 13:13

Dragi prieteni,

Recent v-am împărtășit cum telefoanele voastre au ajutat la anularea evenimentului „Travestiți 101” din librăria publică din Delaware, Ohio. Felicitări!

Aceasta a fost cu adevărat o mare victorie, dar, așa cum se întâmplă de multe ori pentru creștini atunci când ne hotărâm să ne luăm crucea și să trăim zilnic cu El, acțiunea nu a fost lipsită de reacție.

Implicarea mea în anularea acestui eveniment din Delaware a generat un val de hărțuire, ură și amenințări violente din partea activiștilor LGBT care s-au înfuriat când am declarat public păcatul lor și pentru că le-am anulat evenimentul.

Vă redau câteva dintre mesajele pe care le-am primit (am cenzurat limbajul vulgar):

„Mi-e absolut silă și jenă că te numești creștină și activistă. Ești o rușine și cu siguranță vei ajunge în iad. Îmi pare rău că tu crezi că acționezi corect pentru țara și familia ta. Dumnezeu fie cu tine ….. (limbaj obscen)”.

„De ce ești o scroafă atât de dezgustătoare? Nu reprezinți creștinii, gunoiule. Meriți mizerie și suferință ….. (limbaj obscen)”.

„Ce este în neregulă cu tine ….. (limbaj obscen)? Crezi că Isus vrea ca tu să răspândești mesaje de ură ca ăsta? Ești nebună la cap ….. (limbaj obscen). Sper că realizezi că din cauza unor ca tine oamenii ca mine se sinucid. Sper să te duci în iad”.

De ce împărtășesc aceste mesaje teribile cu voi? Pentru că deja prea mulți creștini par să fie prea sensibili; trebuie să învețe să-și îndrepte coloana vertebrală pentru binele Evangheliei și pentru păstrarea libertății.

Viața de creștin nu este ca o zi în parcul de distracții, o croazieră în Caraibe sau ca un spectator de sport. Este o luptă pe care trebuie să o câștigăm, o cursă pe care trebuie să o conducem și o Împărăție pe care trebuie să o clădim. Nu câștigi o cursă dacă stai pe canapea și mănânci Twinkies. Nu câștigi o luptă fără o pregătire intensă și construită cu tărie. Și nu clădești Împărăția fără să învingi forțele inamice care încearcă să te răstoarne – toate analogiile de mai sus indică o luptă spirituală, nu una fizică.

Creștinii tremură și fug frecvent la cel mai mic semn de opoziție din partea Stângii. Ei nu vor să ofenseze pe nimeni. Ei nu-și pot pierde locurile de muncă. Ei vor ca profesorii copiilor lor să-i placă.

Nu există motive la scuzele bazate pe teama de om și la dragostea de confort. Cum vom construi Împărăția Lui dacă nu vom putea să gestionăm un mic mesaj de ură? Cum vom purta o coroană de martir și refuza cu succes să ne negăm credința dacă nu ne putem risca nici măcar popularitatea?

Sunteți siguri că slujiți pe Acela care a suferit tortura și crucea pentru tine? Personal, sunt jenată de cât de puțin am suferit pentru Evanghelie, mai ales când frații și surorile mele de peste ocean sunt torturați pentru credința lor!

2 Timotei 2:3 ne învață: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos”.

Întăriți-vă, soldați! Sensibilii nu vor reuși. „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit (Matei 24:13).

A fi creștin înseamnă o luptă zilnică cu cel rău și cu aceia pe care el îi înșală și influențează și el va încerca întotdeauna să te convingă să-ți pui locul de muncă, prietenii sau reputația mai presus decât adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Dacă vom continua să ne permitem să fim intimidați de câțiva oameni confuzi de sexul lor și agresori pe social media, vom pava calea spre o persecuție mult mai mare, în lipsa unor soldați creștini curajoși care sunt dispuși să se ridice și să spună „AJUNGE”.

Am ajuns la acest punct din cauza mulțumirii de sine. Vă invit să fim generația de creștini care au coloană vertebrală și care pun capăt deviațiilor și păcatului.

Pentru Hristos și pentru copiii Lui,

Elizabeth Johnston
The Activist Mommy

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0