Florida a înregistrat o scădere masivă a numărului de avorturi în acest an, viețile a mai mult de 11.000 de copii fiind salvate în comparație cu anul
Florida a înregistrat o scădere masivă a numărului de avorturi în acest an, viețile a mai mult de 11.000 de copii fiind salvate în comparație cu anul precedent, informează Steven Ertelt, Life News.
Potrivit noilor date furnizate de departamentul de sănătate al statului, în Florida au avut loc doar 68.217 avorturi în acest an, o scădere față de cifra de anul precedent, de 79.817.
Interzicerea avortului după 15 săptămâni, care a intrat în vigoare în această vară, după ce a fost aprobată de guvernatorul Ron DeSantis, explică parțial această scădere.
După cum relatează ziarul Miami Herald: „Cu excepția ultimei luni a anului, Florida pare să fie pe cale să înregistreze mai puține avorturi în 2022 decât în anul precedent, potrivit datelor Agency for Health Care Administration. Interzicerea avortului după 15 săptămâni de gestație a intrat în vigoare în Florida în vara anului 2022, neexistând excepții pentru viol sau incest. Există totuși anumite excepții legat de sănătatea mamei și viabilitatea fătului“.
Planned Parenthood nu reușește să-și explice de ce au fost salvați atât de mulți copii, deși în centrele lor sunt uciși mai mulți în urma deciziei Dobbs care a anulat Roe, având în vedere că statele vecine au interzis avorturile.
Potrivit Herald:
Laura Goodhue, directorul executiv al Alianței din Florida a filialelor Planned Parenthood, a declarat că „se străduiește să înțeleagă de ce“ cifra avorturilor pare să fie în scădere anul acesta.
Dintre cele 15 clinici de avorturi din stat autorizate de Planned Parenthood, jumătate au înregistrat un număr dublu de avorturi în perioada în care a fost anulat Roe vs Wade, cazul în care Curtea Supremă a decis că dreptul la avort este protejat de Constituție, a declarat Goodhue.
Declinul masiv are loc în ciuda creșterii numărului de avorturi care implică femei din afara statului. După cum menționează publicația, „Numărul de avorturi efectuate în 2022 la cererea femeilor din afara statului, fără a include luna decembrie, a fost de 5.439. În anul precedent, acesta a fost de 4.873“.
Vestea bună este că respectiva creștere a numărului de avorturi nu egalează scăderea numărului de avorturi din alte state – ceea ce înseamnă că interdicțiile din statele învecinate salvează viețile a mii de copii.
Citește și Avorturile din Kentucky au scăzut la 0 – interzicerea avortului salvează sute de bebeluși
Florida a raportat 74.868 de avorturi în 2020, înainte de adoptarea interdicției de 15 săptămâni, potrivit Institutului Charlotte Lozier.
În perioada alegerilor, DeSantis a vorbit despre valoarea bebelușilor nenăscuți în timpul dezbaterii cu adversarul său democrat, afirmând că „viața fiecăruia contează“.
Când a fost întrebat despre avort, guvernatorul republican a amintit povestea unei femei sărace din Jamaica care a fost la un pas de avort în urmă cu 40 de ani. DeSantis a descris cum femeia a fost îndemnată să avorteze și chiar s-a prezentat la clinică în data programată, dar a ales totuși să își lase fiica nenăscută să trăiască, potrivit unui video al RNC Research prezentat în timpul dezbaterii.
„Mă gândesc la asta pentru că acum câteva luni am numit-o pe fiica ei primul judecător jamaican-american al Curții Supreme din Florida“, a declarat DeSantis.
„Pur și simplu consider că e mai bine să punem preț pe viața fiecăruia. Înțeleg că nu toată lumea se va naște în circumstanțe perfecte, dar aș vrea ca toți să aibă această șansă“.
Guvernatorul a declarat că este mândru de legea pro-viață pe care a aprobat-o în aprilie pentru a interzice avorturile după 15 săptămâni de gestație. Liderii pro-viață estimează că va salva viețile a mii de copii în fiecare an.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS