Fortărețele dacice din Munții Orăștiei

.

Sistemele de apărare ale dacilor au fost realizate cu scopul de a stăvili pătrunderea dușmanilor în teritoriile bogate în resurse naturale ale Daciei, atât de râvnite de-a lungul veacurilor. Amplasarea cetăților în puncte strategice dificil de pătruns și organizarea lucrărilor de consolidare a fortificațiilor aveau drept obiectiv permanenta supraveghere a căilor de acces, a drumurilor și a unor extinse zone înconjurătoare, spre a zădărnici eforturile inamicului de înaintare, atac și asediu.

Solidele fortărețe au fost clădite în vârf de munte, în poziții ce permiteau o bună vizibilitate asupra teritoriului din jur unde erau amplasați soldați pregătiți pentru o eventuală confruntare.

Centre de putere, militare, comerciale și de supraveghere a împrejurimilor, cetățile dacice erau construite în zona Munților Șurianu din ziduri groase de piatră și palisade de lemn în est și doar din palisade de lemn în estul regatului. Zidurile de împrejmuire măsurau până la trei metri, cele mai importante fiind executate din blocuri masive de piatră, la acestea adăugându-se turnurile de veghe, șanțurile de apărare și movilele de pământ înzestrate cu obstacole de tip palisade. Acestea erau realizate cu ajutorul unor pari groși înfipți în pământ, uniți între ei cu împletituri de nuiele, frânghii sau cu blană de lemn de salcâm. Aceste particularități au definit stilul „murus dacicus”.

Având în vedere locul în care cetățile au fost edificate (dealuri și munți, cu pante considerabile), este de domeniul evidenței efortul uman uluitor consumat pentru a tăia pădurea, a terasa versanții și a căra piatră și lemne pentru a înălța ziduri, a construi temple și alte clădiri în interiorul acestor fortificații. Efortul va fi fost enorm, cu mii de oameni aduși să lucreze, sub supravegherea comandanților daci și a meșterilor veniţi din lumea greacă, meșteri care și-au lăsat semne în piatră, multe blocuri de calcar din ziduri purtând litere grecești bătute cu dalta.

Complexul fortificat din Munții Orăștiei, construit între sec. I î.e.n. și sec I e.n. pentru a descuraja atacurile romanilor, include un ansamblu de șase cetăți dotate cu toate cele necesare, trădând o imagine viguroasă și inovativă pentru acele timpuri. Cele șase cetăți care alcătuiau un impresionant sistem defensiv conceput de Decebal, bine cunoscute azi atât grație scrierilor vremii, cât și a ruinelor care au rezistat peste vremuri, sunt: Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Valoarea istorică și legătura incontestabilă cu trecutul antic le-au fost recunoscute oficial, din 1999 făcând parte din Patrimoniul mondial UNESCO.

Sarmizegetusa Regia

Capitala regatului dacilor, construită pe la mijlocul secolului I î.e.n., cuprindea în perimetrul său cetatea, o arie sacră și o suprafață destinată așezărilor civile. Zidurile cetății înconjurau un pisc de 1000 de metri înălțime, cu respectarea configurației naturale a terenului, prezentând la exterior, în partea de răsărit, la aproximativ o sută de metri distanță, două terase alocate așa-zisei zone sacre, la care se putea accede grație unui drum pavat cu lespezi de calcar. În centrul zonei sacre se afla o arie cu aspect de piațetă, un spațiu în care erau situate sanctuare cu forme rectangulare și circulare, realizate la rândul lor din andezit și din piatră de calcar. Așezarea civilă, formată din cartierele de est și de vest, se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuințe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ștampila “DECEBALUS PER SCORILO”.

Ceea ce impresionează în mod deosebit este faptul că după mai bine de două mii de ani, segmente de conducte din lut ars s-au păstrat până azi intacte și funcționale, cu excepția fisurilor înregistrate pe durata efectuării săpăturilor arheologice din anii ’50.

La Sarmizegetusa se găsea nucleul spiritualității dacilor, materializat în aria sacră, cu aliniamente de lespezi, sanctuare și stâlpi din piatră dispuși circular, având semnificații speciale din punct de vedere ritualic și astronomic. Cel mai interesant element în acest context este constituit de faimosul „disc solar”, supranumit și „Soarele de andezit”, realizat din lespezi îmbinate sub forma unor raze dispuse în jurul unui nucleu, o platformă care era utilizată pentru sacrificarea animalelor în cadrul ritualurilor specifice, dar și cu funcția de cadran solar, la marginea căruia se remarcă o prelungire din blocuri de piatră, ce indica Nordul cu o precizie ieșită din comun. Nu puțini sunt experții care susțin teoria existenței în vechime, în centrul discului, a unui stâlp cu rol de „gnomon”, instrument antic pentru stabilirea orei, a cărui umbră se suprapunea prelungirii pietruite la ora amiezii, asociat fiind rolului „calendaristic” al lespezilor ce intră in componența discului.

Luncani – Piatra Roșie

La o înălțime submontană (832 m alt.), în zona Munților Orăștiei, pe platoul com. Boșorod (jud. Hunedoara), a fost ridicată această cetate dacică între finele sec. I î.e.n. și începutul sec. I e.n. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificație. Ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației. Deși nu era la fel de extinsă precum Sarmizegetusa, cetatea dacică Piatra Roșie este învaluită și azi într-o aură de mister, pe de o parte datorită amplasării sale într-un punct aproape inaccesibil, izolat și mărginit pe trei laturi de prăpastii amețitoare, iar pe de altă parte, din pricina gradului de deteriorare a ruinelor, care lasă loc supozițiilor de orice fel. Vestigiile păstrate peste timp în acest loc dezvăluie existența unui drum pavat, cu adevărat monumental, străbătând pădurea și urcând în trepte până la punctul de acces în cetate, situat pe o culme stâncoasă, de la nivelul căreia se poate admira o spectaculoasă priveliște a văii.

Costești – Blidaru

Cetatea de pe culmea Blidaru (la Sud-Vest de comuna Orăștioara de Sus, din județul Hunedoara) făcea parte la rândul său din principalul nucleu al sistemului defensiv dacic existent în Munții Orăștiei. Situată la o altitudine de 705 m, fortificația include două incinte unite între ele având împreună șase turnuri de observație, pe cât de robuste, pe atât de semețe. Este considerată ca una dintre cele mai bine conservate fortificații de acest fel amplasată pe un versant abrupt de peste râul Orăștie și ridicată din blocuri masive de calcar, transportate până în acel loc de daci din cariera anticăăă de la Măgura Călanului. Ingeniozitatea și rigoarea planurilor arhitectonice de tip strategic rezidă evident și în faptul că intrarea se realiza doar prin primul turn, astfel încât să poată fi împiedicată pătrunderea masivă a dușmanilor, silindu-i să-și expună flancul apărătorilor cetății. Unul dintre cele mai interesante elemente ale vestigiilor îl reprezintă enorma cisternă de apă (circa 200 mc) care asigura alimentarea așezării, având formă de papalelipiped și fiind realizată din piatră și tencuită la interior cu nisip, var și cărămidă, cisternă alimentată cu ajutorul unei conducte de lut ars din matca unui izvor cristalin. În imediata vecinătate a acesteia se remarcă prezența unei alte cisterne, mai mici, săpate în stancă și căptușită cu scânduri.

Costești – Cetățuie

Cetatea de la Costești a fost reședința unora dintre regii geto-daci. Situată la intrarea în valea apei Grădiștea, centrul de la Costești a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiștea Muncelului. Fortificația constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6–8 m și cu o înălțime de 2–2,5 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul și terasele. Pe platou se află urmele a două turnuri-locuință, construite, la bază, cu temelii de piatră și în partea superioară din cărămizi (chirpici). O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în față cu o poartă de lemn. Distrusă în timpul primului război daco-roman, în 102 p. Chr., cetatea a fost grabnic refăcută și apoi definitiv distrusă, iar apoi abandonată în anul 106 e.n., odată cu cucerirea Daciei de către romani. Cauza distrugerii cetății a fost faptul că nu fusese descoperit aici aurul ascuns de daci, așa după cum bănuiau iscoadele cuceritorilor, ci doar încăperi destinate depozitării proviziilor și armelor. Nici cele doua turnuri construite din blocuri de calcar conchilic nu s-au demonstrat încarcate cu averi, așa cum sperau romanii, astfel încât nu-i de mirare că au decis sa treacă prin foc si pară aceste repere ce ar fi putut constitui peste vremuri, mărturii ale atacului soldat cu o victorie inutilă si dezamăgitoare.

Căpâlna

Din cetatea dacică de la Căpâlna (județul Alba) se mai pot vedea astăzi ruinele unor impresionante ziduri care sugerează forma ovală a obiectivului, precum și urmele unia dintre turnurile de apărare. Atracția vizitatorilor îl constituie un coridor boltit care servea drept cale de aces către creneluri și spre turn, construit din calcar ecarisat. În cadrul sitului arheologic de la Căpâlna a fost descoperit un admirabil colier din aur și o pereche de cercei din același material prețios, lucrate cu mare îndemânare după tehnici antice.

Bănița

Vestigiile cetății Bănița, ascunsă în vârf de munte, la intrarea în Valea Jiului, în imediata vecinătate a orașului Petroșani, a rămas în istorie cunoscută drept cea mai semeață cetate din sistemul defensiv al Sarmizegetusei, cea pe care romanii nu au reușit să o cucerească prin atac direct, ci doar prin înfometarea celor care o populau. Potrivit unor surse antice, fortăreața a fost construită asemenea unui cuib de vulturi, pe un vârf de stâncă, cu teri pereți abrupți, încă de pe vremea lui Burebista, cu turnuri de apărare, platforme de luptă și ziduri cu neputință de străpuns.

Cetățile dacice din Munții Orăștiei, obiectiv captivant de cunoaștere a capitalei Daciei, constituie o adevărată comoară, atrăgând uimirea unor numeroși cercetători occidentali. Faptul că toate cetățile sunt deja trecute în patrimoniul UNESCO, adică in lista monumentelor fundamentale ale omenirii, arată îndeajuns importanța ce li se acordă, ceea ce impune o responsabilitate uriașă și un deosebit respect.

Dorin Nădrău
Tribuna.US