HomeActualități Americane

Fost procuror explică de ce invocarea Presidential Records Act s-ar putea să nu-l ajute pe Trump

Fost procuror explică de ce invocarea Presidential Records Act s-ar putea să nu-l ajute pe Trump

Fostul procuror adjunct al SUA Andrew C. McCarthy a contrazis recent afirmațiile potrivit cărora fostul președinte Donald Trump avea dreptul să păstre

Fostul procuror adjunct al SUA Andrew C. McCarthy a contrazis recent afirmațiile potrivit cărora fostul președinte Donald Trump avea dreptul să păstreze documentele clasificate care au fost recuperate de la domiciliul său în baza Presidential Records Act, informează Daily Wire.

Prezent la Fox News în timp ce Trump era pus sub acuzare într-un tribunal din Miami, McCarthy, un conservator declarat, a contestat argumentul că materialele cu caracter secret pe care Trump este acuzat că le-ar fi păstrat în mod ilegal sunt „acte personale“.

„Legat de Presidential Records Act, trebuie să spun că sunt tentat să afirm că este o scuză frivolă“, a declarat el.

„Lucrurile pe care președintele Trump este acuzat că le-a depozitat la Mar-a-Lago nu sunt documente prezidențiale. Ci rapoarte ale unor agenții. Și nu la așa ceva se referă Presidential Records Act, nici măcar nu este sigur că vor fi considerate documente prezidențiale“.

„Dar, referitor la ceea ce are voie să păstreze ca documente personale, e cam imposibil de conceput că informațiile care se aflau acolo jos ar intra sub incidența legii respective, pentru că ceea ce este considerat document personal, conform legii, sunt lucruri de genul jurnalelor și altele asemenea“, a explicat el.

„Acele documente nu sunt nici pe departe așa ceva, ci rapoarte ale diferitor agenții. Iar în ceea ce privește Legea Spionajului, știți, cuvântul ‘spionaj’ nu apare în nicio clauză privind infracțiunile prevăzute în legislația federală ca urmare a Legii Spionajului“.

McCarthy a precizat că există „diverse aspecte“ prevăzute de Legea Spionajului și că cel la care au făcut apel procurorii pentru a-l acuza pe Trump nu are nimic de-a face cu spionajul.

Citește și BREAKING | Donald Trump s-a predat autorităților din Miami și a fost arestat. Ce urmează

Are legătură cu „funcționari guvernamentali, cărora li se încredințează informații de securitate națională, care le păstrează în circumstanțe neautorizate, adică într-un loc în care nu au ce căuta, și care le păstrează în posesie în mod deliberat deși există o solicitare din partea guvernului“ de a le preda întrucât nu au dreptul legal de a le deține.

„Așadar, lucrul de care este acuzat președintele Trump ține de acest aspect al Legii Spionajului“, a spus el.

„Este irelevant dacă a existat sau nu o intenție de a face rău Statelor Unite. Acest lucru nu poate fi folosit ca argument de justificare în fața respectivei acuzații. Acuzația ce i se aduce este că nu avea dreptul să aibă în posesie acele documente, le-a păstrat cu bună știință. Ei au cerut să le returneze și el a refuzat. Aceasta este infracțiunea“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0