Datorită omniprezenței smartphone-urilor, generația emergentă a fost „crescută cu pornografie hardcore la un nivel care nu a mai fost văzut până acum”
Datorită omniprezenței smartphone-urilor, generația emergentă a fost „crescută cu pornografie hardcore la un nivel care nu a mai fost văzut până acum” și va exista un efect „devastator” în cadrul Bisericii dacă Trupul lui Hristos nu reușește să abordeze această problemă, avertizează expertul unui program de recuperare din dependențe, potrivit Christian Post.
„S-ar putea să credem că situația pornografică are efecte negative acum, pe măsură ce aflăm de pastori precum Ravi Zacharias dați în vileag, dar această generație mai tânără a crescut cu pornografia hardcore la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit până acum”, afirmă Ted Shimer, fondatorul The Freedom Fight, un program online de recuperare din dependențe.
„Biblia ne spune că vom culege ceea ce semănăm. Cei dintre noi care lucrează cu studenți, vedem dependența de pornografie mai mult ca niciodată. Aceștia sunt viitorii noștri părinți creștini, mame, tați, lideri ai bisericii. Dacă Biserica nu se ocupă de acest flagel, va exista un efect devastator masiv, care, din păcate, nu va fi bun pentru Numele lui Hristos”.
Shimer, care a mentorat tineri adulți de aproape trei decenii, a spus că intensificarea dependenței de pornografie este direct legată de accesibilitatea la tehnologie. În 2007, un an al exploziei tehnologice iPhone, Shimer și soția sa au observat o creștere semnificativă a dependenței de pornografie în rândul tinerilor.
„Într-adevăr, am identificat pornografia și dependența de ea ca fiind cel mai mare obstacol în calea viziunii și misiunii noastre de a construi lideri spirituali pentru Hristos”, a spus Shimer. „Astfel că, în 2007, am început cu adevărat să aprofundăm acest subiect”.
Shimer a dezvăluit că a auzit relatări directe de la copii – atât băieți, cât și fete – deveniți dependenți de pornografie încă din clasa a șaptea.
„Când o mamă îi dă copilului ei de clasa a șaptea un iPhone, nu-și dă seama că-i oferă copilului acces 24/7 la pornografie”, a spus Shimer. „Și totuși, asta se întâmplă. Accesul privat la vârste atât de mici este, de fapt, motivul pentru care vedem atât de mulți tineri cu dependențe atât de profunde. Iar situația se înrăutățește în fiecare an. Este o mare, mare problemă”.
Statisticile arată că creștinii – și chiar pastorii bisericilor – urmăresc pornografie la aproape aceleași procente ca lumea seculară. Iar problema este deosebit de relevantă, având în vedere că pandemia COVID-19 în curs de desfășurare este valorificată de site-urile pornografice.
„Aceasta este o problemă atât de mare pentru Biserică încât avem nevoie de mai mulți oameni care să o înțeleagă și să fie pregătiți să îi ajute pe ceilalți să se elibereze. Pentru că această problemă în viitoarea generație de credincioși care va intra în Biserică va reprezenta o problemă uriașă în ucenicia lor, vă garantez asta. Dacă nu suntem echipați să abordăm această problemă în mod eficient, vom oferi soluții superficiale și ineficiente”.
Shimer recunoaște că a vorbi în biserică despre pornografie este „incomod, inconfortabil și tabu”, dar a subliniat că flagelul „nu dispare”.
„Pastorii și liderii bisericilor trebuie să abordeze problema cu soluții eficiente, centrate pe Evanghelie, soluții conturate științific, pentru că problema nu dispare atât de ușor”, a spus el, adăugând că doar 7% dintre biserici spun că au resursele necesare pentru a-și ajuta membrii cu această dependență.
„Când dependența este tratată doar la un anumit nivel, este mai rușinoasă și mai incomodă decât ar trebui. Când începem s-o înțelegem dintr-un factor de dependență și studiem știința creierului și o abordăm din punct de vedere holistic și de ucenicie, devenim mai pregătiți să abordăm dependența”, explică Shimer.
Tată a patru copii, Shimer încurajează părinții să aibă „conversații despre pornografie și sexualitate” cu copiii lor de la vârste mici, avertizând că „societatea va completa spațiile libere dacă nu o facem noi”.
„Este important ca părinții să arate relevanța Scripturilor și să folosească Cuvântul lui Dumnezeu pentru a explica subiectul sexului”, explică Shimer. Isus Hristos vrea să avem o viață abundentă. Hoțul vine doar să omoare, să fure și să distrugă, și asta vedem odată cu consecințele ieșirii în afara granițelor lui Dumnezeu”.
Părinții și liderii Bisericii, adaugă Shimer, trebuie să înțeleagă „realitatea brutală a pornografiei și modul în care aceasta afectează creierul unei persoane și influențează relațiile, căsătoriile, viața spirituală”.
„Dar există o cale către libertate, iar abordarea acestei probleme în Biserică este o oportunitate pentru revigorare”, a concluzionat Shimer.
Tribuna.US
COMMENTS