Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a condus, în perioada 19 – 23 octombrie 2023, delegația Departamentului pentru Rom
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a condus, în perioada 19 – 23 octombrie 2023, delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), care a efectuat o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și în Republica Italiană.
În prima parte a acesteia, demnitarul DRP a purtat un dialog cu reprezentanții comunității de români din Regatul Unit, pe probleme specifice cu care aceștia se confruntă.
„Încercăm să găsim soluții, astfel încât copiii românilor și cei din căsătorii mixte să poată avea parte de cursuri în limba română sau să învețe limba română.
Am deschis, ca de fiecare dată, un dialog sincer despre ce putem face pentru a proteja și pentru a menține cât mai strâns identitatea și unitatea românească din afara granițelor.” – fragment din mesajul secretarului de stat, Gheorghe Cârciu, din cadrul întâlnirii.
Aflați la Londra, reprezentanții DRP au participat la Conferința Liderilor Baptiști Români din Diaspora Europeană, găzduită de pastorul Teofil Harii, în incinta Bisericii Baptiste „Speranță și Har” din Leytonstone, estul Londrei.
„Speranța o găsim întotdeauna în bunul Dumnezeu și El este cel care ne călăuzește prin această lume și ne ține împreună, români cu români din afara țării. Ne-am rugat cu toții pentru binele tuturor celor care sunt departe de România, dar care sunt, totuși, aproape prin credința în Dumnezeu”, a transmis demnitarul român.
În continuarea vizitei de lucru, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni și reprezentanții DRP au fost alături de reprezentanții misiunii diplomatice la Roma, pentru a consolida și a aprofunda dialogul cu cetățenii români aflați în Republica Italiană.
Forumul Reprezentanților Comunității Românești din Italia, eveniment ce s-a desfășurat la sediul Ambasadei României la Roma, a reunit numeroși membri ai comunității de români și reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Italia, precum și reprezentanții cultelor românești din Peninsulă.
Forumul reunește anual membrii marcanți ai comunității de români și din mediul asociativ românesc din Italia, promotori ai valorilor și identității românești, cu scopul de a stimula un dialog constructiv între autoritățile române și diaspora română de pe teritoriul Italiei, pe principalele teme de interes reciproc.
„Ne mândrim cu modul în care marea comunitate românească din Italia s-a organizat. Apreciez eforturile pe care le fac concetățenii noștri pentru păstrarea identității românești. Educația, credința, activitățile culturale îi țin pe români împreună și noi ne bucurăm să le fim alături și să-i sprijinim”, a spus demnitarul român, cu prilejul evenimentului.
Cu această ocazie, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a informat românii prezenți la eveniment despre acțiunile și proiectele Departamentului, despre oportunitățile de finanțare, importanța menținerii identității naționale și promovarea culturii românești peste hotare.
Totodată, reprezentanții DRP au participat la Festivalul Internațional de muzică corală Roots Fest 2023, care s-a desfășurat la Biserica Santa Maria in Portico in Campitelli, Roma.
Corul „Arpeggio” împreună cu alți artiști au susținut recitaluri pe acorduri de pian, orgă și clarinet, celebrând compozitorii Ciprian Porumbescu și Giuseppe Verdi, într-un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
În continuarea programului de lucru, delegația Departamentului a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Terni, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de părintele paroh Vasile Andreica, de alți preoți români și de numeroși reprezentanți ai comunității de români din Republica Italiană.
Biroul de presă
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Adresă e-mail: comunicare@dprp.gov.ro
COMMENTS