Gică Hagi a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român, „Steaua României” în grad de Cavaler de președintele interimar al României, Il
Gică Hagi a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român, „Steaua României” în grad de Cavaler de președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
La aproape 24 de ani de la retragerea din cariera de fotbalist, Hagi, antrenor-acționar la Farul Constanța, a intrat în rândul sportivilor români decorați cu Ordinul Național „Steaua României”.
Președintele interimar l-a decorat pe fostul jucător de la Barcelona și Real Madrid cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (echivalent cu gradul de căpitan), în semn de recunoaștere pentru întreaga carieră sportivă. „Regele” a împlinit 60 de ani.
„Stimate domnule preşedinte, dragi prieteni, colegi, familie… E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit. Pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special. Îi mulţumesc preşedintelui României! Mulţumesc, României, pentru această zi minunată!”, a declarat Gică Hagi emoționat.
Discursul lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României
„Domnule Gheorghe Hagi, dragi sportivi, stimați invitați, bine ați venit la Palatul Cotroceni! Suntem astăzi împreună, familie, prieteni, membri ai Generației de Aur, mari sportivi, pentru a celebra un fenomen al fotbalului românesc și internațional. Un nume care ne-a făcut mândri, care ne-a adus momente de neuitat și care prin performanțele sale extraordinare a pus România pe harta sportului mondial.
Astăzi celebrăm omul Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai mari sportivi pe care îi are țara noastră. Domnule Hagi, este o onoare pentru mine să vă ofer cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”, ca semn al respectului, al recunoștinței și al mulțumirii pentru tot ceea ce ați făcut pentru sportul românesc!
Anul acesta ați împlinit 60 de ani, dintre care 50 dedicați sportului. În toată această perioadă ne-ați arătat prin fapte ce înseamnă talentul dublat de muncă, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ați fost un erou pe teren, dar și în lumea fotbalului.
Faceți parte din Generația de Aur, acea generație care ne-a făcut să trăim fiecare victorie ca pe o mare sărbătoare națională. Generația de Aur a rămas pentru noi toți o dovadă a ce putem realiza când suntem uniți în jurul unui vis comun.
Vă mulțumim pentru că ați ales să construiți în România o fundație bazată pe valori puternice, care să reprezinte un model de etică și de dăruire pentru tinerii sportivi care visează să ajungă mari campioni! Academia de Fotbal Gheorghe Hagi este un exemplu al muncii, al ambiției și al respectului față de acest sport”.
Foto: Gheorghe Hagi/Facebook
COMMENTS