HomeActualități Americane

Guvernul SUA închis parțial în disputa zidului de frontieră al lui Trump

Guvernul SUA închis parțial în disputa zidului de frontieră al lui TrumpZach Gibson

Statele Unite ale Americii se află, de astăzi dimineaţă, într-o blocare parţială a administraţiilor federale, după eşecul tentativelor de compromis în

Statele Unite ale Americii se află, de astăzi dimineaţă, într-o blocare parţială a administraţiilor federale, după eşecul tentativelor de compromis între Congres şi Casa Albă cu privire la buget şi la finanţarea construirii unui zid la frontiera cu Mexic, relatează AFP.

Începând de la miezul nopţii în SUA, ora 05.00 GMT, administraţiile nu mai pot fi finanţate şi trebuie să îşi reducă activităţile în zilele următoare. Ca urmare a acestei închideri parţiale a activităţii administraţiilor federale, sute de mii de funncţionari ar putea intra în concediu fără plată sau sunt nevoiţi să muncească fără să fie plătiţi, cu câteva zile înainte de Crăciun.

În ciuda ultimelor negocieri, parlamentarii nu au reuşit să găsească o soluţie de ieşire din impas cu privire la finanţarea construirii unui zid la frontiera cu Mexic, unul dintre principalele angajamente ale preşedintelui Donald Trump.

“Sperăm că “shutdown’-ul nu va dura mult”, a spus Donald Trump într-un filmuleţ publicat pe Twitter.

Absenţa unui acord între parlament şi Casa Albă atrage închiderea a numeroase servicii federale în perioada sărbătorilor de iarnă. În plus, ministere cum sunt cel al Justiţiei, de Interne sau Departamentul de Stat au activitatea perturbată.

Peste 420.000 de angajaţi necesari pentru buna funcţionare a Statului federal trebuie să continue să muncească fără să fie plătiţi la datele obişnuite.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0