Î.P.S. NICOLAE: Pastorală la Praznicul Învierii Domnului 2025

† NICOLAE
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii şi
Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini din sfânta noastră Arhiepiscopie,
pace şi nădejde neclintită de la Hristos Domnul cel Înviat,
iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, a celei veșnice și săltând lăudăm pe Pricinuitorul,
Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri și preaslăvit” (Canonul Învierii, Cântarea a 7-a).

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

Hristos a înviat!

Mulțumim Domnului că ne-a învrednicit să rostim din nou aceste cuvinte ce ne vestesc fiecăruia Învierea lui Hristos, minunea ce a schimbat soarta omului şi a lumii, minune ce se cuvine mărturisită căci este vestirea biruinţei vieţii asupra morţii, a sfârşitului domniei întunericului şi începutul Împărăţiei luminii lui Hristos cel Înviat.

Această minune este vestită de îngerul Domnului femeilor mironosițe care veniseră să ungă trupul Învățătorului lor așezat în mormânt, în mare grabă, vineri după amiază, înainte de începerea Paștilor evreilor: Ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea.[1] Lucru neauzit și cu totul de neînțeles ca un om mort așezat în mormânt să se ridice/scoale din morți, adică să învie. Îngerul le trimite pe femeile mironosițe să vestească minunea Apostolilor. Așa devin aceste femei, ucenice devotate ale lui Hristos, primele vestitoare/mărturisitoare ale Învierii Domnului.

Cântarea a 7-a din Canonul Învierii ne vorbește despre această vestire enumerând bunătățile care ne-au fost dăruite împreună cu Învierea Domnului. Prima este omorârea morții și se referă la noi, creștinii, care mărturisim biruinţa vieţii asupra morţii nu numai ca pe un eveniment istoric, petrecut acum 2000 de ani, ci ca cei care, prin botez, suntem izbăviți din moarte. Sf. Nicodim Aghioritul ne vorbește despre această realitate: „de vreme ce noi am trăit întru Hristos cel înviat, moartea a fost omorâtă, adică a rămas inertă și nelucrătoare și nu mai lucrează în oameni lucrarea ei ucigătoare și purtătoare de moarte. Prin urmare, noi trebuie să ignorăm moartea și, călcând peste tirania ei, să rostim acea cântare de biruință împreună cu profetul Osea: moarte unde îți este boldul[2] și împreună cu apostolul Pavel: moartea a fost înghițită de biruință[3].”[4] Acesta este motivul pentru care noi prăznuim omorârea morții, trăim realitatea spirituală a eliberării noastre de puterile ei prin Învierea lui Hristos.

Cântarea a 7-a continuă enumerarea: prăznuim… sfărâmarea iadului. În Sâmbăta Mare, Hristos s-a pogorât cu sufletul plin de dumnezeire la iad, după cum mărturisim la fiecare Sf. Liturghie: „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul, ai fost Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins.” Pogorârea dumnezeirii la iad a însemnat sfărâmarea, distrugerea iadului care ținea închise sufletele drepților întemnițate acolo după păcatul lui Adam. Icoana Învierii Domnului arată tocmai această realitate a eliberării sufletelor ținute în iad, începând cu protopărinții Adam și Eva smulși de mâinile eliberatoare ale lui Hristos-Dumnezeu. Sf. Nicodim comentează: „de aceea noi care credem în Hristos și păzim poruncile Lui, după moarte nu ne vom duce în iad, ca drepții din vechime, ci sufletele noastre se vor duce în locașurile cerești și luminoase, desfătându-se de o desfătare în parte, fiindcă așteaptă să primească și fericirea desăvârșită odată cu învierea din morți. Să zicem iarăși împreună cu Osea: din stăpânirea locuinței morților îi voi izbăvi[5], iar apoi să strigăm cu cei trei tineri: el ne-a scos din iad și din mâna morții ne-a mântuit pe noi[6].”[7]

Apoi Cântarea continuă: prăznuim… și începătura altei vieți, a celei veșnice. Omorârea morții și sfărâmarea iadului sunt prilejuri să ne reluăm drumul spre desăvârșire, spre asemănarea cu Dumnezeu, scopul creării lui Adam. Învierea Domnului este astfel începutul unei alte vieți, a celei veșnice, este re-crearea omului și re-oferirea șansei veșniciei. Sf. Nicodim spune: „sărbătorim astăzi și începutul unei alte vieți, adică al celei veșnice, care rămâne și nu se sfârșește niciodată, ceea ce e un dar preaînalt și o binefacere mai mare decât celelalte două… Fiindcă ne dăruiește o asemenea fericire și o viață plină de toate bunătățile, făcând apoi ca această viață să fie fără de sfârșit și veșnică, atunci ea este cu adevărat darul darurilor, bunătatea bunătăților și binefacerea binefacerilor. Astfel, Domnul a zis privitor la aceasta: Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă.[8] Ce înseamnă acest din belșug? Înseamnă veșnicia acelei vieți pline de toată bunătatea.”[9]

Cântarea a 7-a se încheie cu ceea ce este cuvenit să împlinească orice creștin care a primit aceste daruri: să-l lăudăm pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvântat, Dumnezeul părinților noștri și preaslăvit. În mulțumirea noastră pentru daruri se cuvine să includem o laudă pe care o aducem lui Dumnezeu: El este Creatorul, El este Proniatorul, Cel care i-a ocrotit și i-a călăuzit pe părinții noștri, El este Mântuitorul care desăvârșește lucrarea începută în prima zi a Facerii.

Preacucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi,

Vestindu-ne în aceste zile Învierea Domnului, se cuvine să ne aplecăm cu înțelegere asupra acestor bunătăți pe care ni le descoperă Cântarea din dimineața Învierii. Să trăim ca cei care suntem eliberați de moarte și de legăturile iadului, ca cei care trăim deja, prin Botez, o altă viață, cea veșnică. Lumea noastră continuă să fie tulburată de violență și de războaie, de neînțegeri între popoare. În această lume, creștinul trebuie să nu fie ca lumea, tulburat, ci aducător de pace și înțelegere, căci el trăiește, deja, în Biserică, veșnicia. Căci lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.[10]

În acest an al Centenarului Patriarhiei Române se cuvine să fim mulțumitori Domnului Celui Înviat pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român cel binecredincios de pretutindeni, asupra Bisericii Ortodoxe Române, să fim recunoscători înaintașilor noștri care au împlinit acest proiect al Neamului și al Bisericii. Și, împreună cu toți fiii Bisericii noastre, români sau deveniți fii ai Mitropoliei noastre prin înfiere spirituală, să împărtășim, cu față senină și inimă plină de bucurie, nădejdea învierii noastre cu Hristos!

Vă îmbrățișez în Hristos Domnul Cel Înviat şi vă doresc sănătate și Sărbători fericite!

Adevărat a înviat!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† Mitropolitul NICOLAE

Chicago, Praznicul Învierii Domnului, 2025

[1] Matei 28, 5-7.

[2] Osea 13, 14.

[3] 1 Cor. 15, 54.

[4] Sfântul Nicodim Aghioritul, Eortodromion sau tâlcuire la Canoanele Sărbătorilor împărătești, Editura Sfântul Nectarie, 2024, vol. 2, p. 197.

[5] Osea 13, 14.

[6] Sfântul Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 198.

[7] Cântarea celor 3 tineri, 65.

[8] Ioan 10, 10.

[9] Sfântul Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 198.

[10] 1 Ioan 2, 17.

MITROPOLIA.US