În prezent are loc o campanie menită să inoculeze copiilor de vârstă școlară cele mai moderne idei despre orientarea sexuală și „identitatea de gen“,
În prezent are loc o campanie menită să inoculeze copiilor de vârstă școlară cele mai moderne idei despre orientarea sexuală și „identitatea de gen“, analizează Erica Komisar pentru WSJ.
Elevii din New Jersey ar trebui să înțeleagă diferențele dintre aceste concepte până în clasa a cincea.
Un oficial din cadrul National Education Association, cel mai mare sindicat al profesorilor din SUA, recomandă ca preșcolarii să fie întrebați care sunt „pronumele lor preferate“. Colectivul de lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender, Queer+ al NEA a alcătuit o listă de lectură pentru elevii de școală primară care include titluri precum „Băiatul meu prințesă“ și „Noua rochie a lui Jacob“.
Este important ca orice copil să învețe să accepte diferențele; dar îndoctrinarea lor sau promovarea unei agende este cu totul altceva. Părinții, mulți dintre ei considerând astfel de idei inacceptabile sau exotice, sunt adesea ținuți în ignoranță cu privire la ceea ce sunt învățați copiii lor, sau li se spune că nu au dreptul de a-i retrage de la astfel de cursuri în cazul în care sunt totuși informați.
Părinți din întreaga țară au intentat procese în care acuză cadrele școlare că au ascuns informații vitale despre propriii lor copii.
Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu. Mulți dintre ei nu sunt pregătiți din punct de vedere psihologic sau emoțional să discute sau să reflecteze asupra „identității“ lor. Am văzut mulți tineri adolescenți copleșiți de nevoia de a afla „cine și ce sunt“ într-un mediu dominat de presiunea socială.
Citește și Copiii protestează împotriva culturii LGBT în școli: „Pronumele mele sunt SUA!“
Am avut pacienți adolescenți care mi-au spus inclusiv că „faptul că se identifică drept heterosexuali“ – da, au fost antrenați să vorbească în acest fel – este stresant într-o societate care idealizează statutul de „queer“.
Copiii preadolescenți abia încep să descopere cine sunt. Dacă unei fete nu-i place să poarte rochii, iar unui băiat îi place să se joace cu păpuși, este crud și distructiv să îi facem să creadă că aparțin de fapt sexului opus.
Răul cauzat copiilor este atât fizic, cât și psihologic. Instituții din domeniul medical și unele școli promovează inhibitori ai pubertății care nu au fost autorizați pentru așa ceva și operații care schimbă pentru totdeauna viața copiilor și adolescenților diagnosticați cu „disforie de gen“.
Școlile din Seattle îi învață pe elevii de clasa a patra că „unii oameni decid, cu ajutorul medicului lor, să ia medicamente sau hormoni pentru a-și influența intenționat pubertatea astfel încât să se potrivească mai bine cu genul pe care consideră că l-ar avea“.
Printre efectele secundare ale medicamentelor ce inhibă pubertatea se numără tulburări de dispoziție, inflamarea creierului, convulsii și afecțiuni cognitive.
Legislativul din Florida a adoptat anul trecut Legea privind Drepturile Părinților în Educație, care impune ca discuțiile la clasă pe teme sexuale să fie „adecvate vârstei“ și le interzice complet până la clasa a patra.
Este un prim pas important. Societatea trebuie să respecte rolul părinților și să le permită să ia deciziile pe care aceștia le consideră cele mai potrivite pentru familiile lor. De prea mult timp am pus nevoile adulților mai presus de cele ale copiilor în ceea ce privește creșterea, educația și siguranța lor – iar mai nou, ideologia sexuală.
Tribuna.US
COMMENTS