Liberalii cu acte în regulă au în sfârșit voie să pună la îndoială ideologia transgender. Este suficient să ne uităm la un articol recent din The New
Liberalii cu acte în regulă au în sfârșit voie să pună la îndoială ideologia transgender. Este suficient să ne uităm la un articol recent din The New York Times – analele sfinte ale liberalismului de elită – în care editorialista Pamela Paul denunță stereotipurile rudimentare ce stau la baza ideologiei transgender (de exemplu, o fată căreia îi place să se tundă scurt și să se joace cu mașinuțe este de fapt băiat).
Deși nu a contestat întreaga agendă și ideologie transgender în modul în care ar face-o conservatorii sau feministele, articolul ei are un rol semnificativ, analizează Nathanael Blake pentru The Federalist.
Dacă ținem cont și de reportajul din Times despre terapia cu blocanți ai pubertății și bărbații ce participă la competiții sportive feminine, acest articol indică acordarea unei permisiuni liberalilor adevărați de a nu fi de acord cu ortodoxia transgender, și mai ales cu „tranziționarea“ copiilor.
Chiar dacă o serie de articole din The New York Times nu vor schimba direcția în care se merge, ele arată că este permisă disidența față de dogmele transgender, cu posibilitatea de a fi considerat în continuare un liberal cu acte în regulă.
De mult timp, o multitudine de îndoieli și reticențe au fost trecute sub tăcere de liberalii îngroziți de ideea de a fi considerați că s-au postat de partea greșită a celei mai recente frontiere a drepturilor identitare curcubeu. Dar pot prinde curaj acum.
Ceea ce se întâmplă este o evoluție minunată. Cu toate acestea, oricât de binevenit ar fi articolul lui Paul, el demonstrează slăbiciunile liberalilor pe care ideologia transgender a reușit să le exploateze.
Problema nu este doar faptul că liberalilor le-a fost teamă să se opună curentului, ci că liberalismul nu este capabil să abordeze identitatea umană bărbat/femeie.
Acest lucru transpare în cuvintele lui Paul:
„Am acceptat realitatea biologică – că sunt fată – și am respins ficțiunea convențiilor sociale asociate genului, conform căreia, ca atare, ar trebui să-mi placă rochițele roz și păpușile Barbie.
În prezent, riscăm să pierdem progresele pe care le-am făcut. În loc să îi elibereze pe copii de presiunea genului, unele cadre didactice și-au întețit eforturile, oferindu-le copiilor o puzderie de etichete – identitate de gen, rol de gen, expresie de gen – pe care să și le aplice de la o vârstă fragedă.
Unii merg atât de departe încât sugerează nu numai că sexul este ‘atribuit’ oamenilor la naștere, ci și că rasa umană include un întreg spectru sexual (deși știința clasică susține că sexul la oameni este binar, doar un mic număr de persoane având caracteristici intersexuale).
Efectul tuturor acestor lucruri este că astăzi definim oamenii – în special copiii – în funcție de gen mai mult ca niciodată, în loc să încercăm să eliberăm ambele sexe de stereotipurile de gen“.
Există multe motive să ne bucurăm de aceste declarații. Dar insistența de a „elibera“ copiii de gen este o greșeală care merge dincolo de constatarea logică că unele fete vor fi mai băiețoase și unii băieți mai sensibili.
Genul, înțeles în mod corect, este expresia socială și relațională a faptului că ne naștem cu un trup masculin sau feminin. Prin urmare, acesta permite variații, atât între culturi, cât și între indivizi, dar nu poate fi separat de trupul nostru fizic.
Masculinitatea și feminitatea derivă din realitatea organelor masculine și feminine. Prin urmare, nu putem fi „eliberați“ de gen, deoarece nu putem fi „eliberați“ de propriile noastre corpuri. Problema nu este dacă să avem sau nu gen, ci dacă acesta va fi determinat corect pe baza unei înțelegeri reale a existenței noastre ca bărbat și femeie.
Este greșit să căutăm să eliminăm genul
În consecință, deși Paul critică pe bună dreptate convențiile de gen prea rigide din America de la mijlocul secolului al XX-lea, ea greșește când afirmă că trebuie să nu mai ținem cont de gen.
Practic, această eroare a netezit drumul pentru ideologia de gen pe care ea o critică. La urma urmei, dacă expresia de gen nu are legătură cu sexul biologic, atunci poate oferi o bază independentă pentru o identitate care este percepută ca fiind mai autentică decât anatomia primită accidental.
În plus, idealul androginiei vine la pachet cu propriile lacune. În cazul adulților, acest lucru poate fi observat în modul în care la locul de muncă există așteptarea ca femeile să se adapteze (în special în ceea ce privește procreația), în loc să se adapteze companiile la nevoile angajatelor lor.
Rezultatul unor politici aparent neutre a fost acela de a ignora realitățile feminității și de a trata femeile ca pe niște bărbați defecți, oprimate de propriul corp.
Poate chiar mai rău, idealul eliminării genului îi privează pe copii de îndrumarea de care au nevoie cu privire la ceea ce înseamnă să fii bărbat și femeie. Dorințele copiilor nu sunt suficiente pentru ca ei să devină adulți prosperi. Nu este eliberator să renunți la toate regulile și modelele de rol în favoarea discursului constant repetat „poți fi orice vrei să fii“.
În loc să își ajute copiii, părinții care urmează acest curent îi condamnă să se lase conduși de un amestec al propriilor impulsuri imature, de influențele culturale adesea toxice și de agendele altor adulți.
Normele sunt necesare
Nu putem scăpa de sarcina de a ajunge și de a pune în practică o înțelegere corectă a genului. Avem nevoie de norme și idealuri masculine și feminine care să îi ghideze pe băieți și fete în călătoria lor spre a deveni bărbați și femei împlinite.
Aceste norme trebuie să fie suficient de concrete pentru a oferi îndrumare majorității oamenilor, dar să fie în același timp capabile de flexibilitate și bunăvoință față de cei care s-ar putea să nu se încadreze atât de ușor în idealurile culturale actuale.
Avem nevoie de o definiție a masculinității care să poată cuprinde atât preoți, filosofi și poeți, cât și soldați, sudori și atleți.
Altfel spus, abordarea subiectului gen necesită întelepciune. Trebuie să fim capabili să apreciem realitățile generale despre bărbați și femei, recunoscând în același timp limitele și excepțiile de la aceste generalități.
Acest lucru este dificil, dar este necesar pentru a oferi o alternativă la ideologia transgender. Așa cum spune proverbul, nu poți lua ceva fără a da ceva la schimb. Ideologia transgender este o eroare imensă, dar conține totuși fragmente ale unei realități solide, chiar dacă acestea sunt doar rămășițe ale unor stereotipuri rudimentare.
Deși este minunat că reporterii de la New York Times se opun extremismului ideologiei transgender, avem nevoie de mai mult decât opinii disidente – avem nevoie de înțelepciune cu privire la ceea ce înseamnă să fii bărbat și femeie.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS