HomeActualități Americane

Illinois: Este ilegal să discriminezi împotriva celor care au obiecții de conștiință – lege

Illinois: Este ilegal să discriminezi împotriva celor care au obiecții de conștiință – lege

O măsură care a fost adoptată de către fostul Guvernator Jim Edgar în 1997 a trecut în centrul atenției odată ce afacerile private, sistemele de îngri

O măsură care a fost adoptată de către fostul Guvernator Jim Edgar în 1997 a trecut în centrul atenției odată ce afacerile private, sistemele de îngrijire de sănătate și acum orașul Chicago încep să solicite angajaților să se vaccineze, fie să se confrunte cu o formă de discriminare – inclusiv pierderea locului de muncă – dacă aceștia nu respectă noul mandat impus, informează Illinois Review.

Legea privind Dreptul la Conștiință în domeniul Sănătății din Illinois – care a fost adoptată în unanimitate de Senatul din Illinois în 1997 – afirmă în mod clar că este ilegal să discriminezi o persoană pentru refuzul de conștiință de a primi servicii de îngrijire a sănătății contrare conștiinței sale.

Illinois Review l-a întrebat pe avocatul Austin Scott Davies dacă această lege s-ar aplica la mandatele de vaccinare covid puse în mișcare în întreg statul și a spus clar că dispoziția se aplică direct și acestor mandate.

„Această lege îi protejează pe locuitorii din Illinois de a fi discriminați dacă aceștia nu pot accepta, cu buna credință, anumite îngrijiri medicale sau tratamente, indiferent dacă sunt furnizate de către un medic, asistentă medicală sau orice altă persoană care este implicată în furnizarea de servicii de îngrijire de sănătate”, a spus Davies.

Legea din Illinois definește conștiința unei persoane ca „un ansamblu sincer de convingeri morale care decurg din credința și relația cu Dumnezeu”.

„Din știința mea, această lege nu a fost încă utilizată pentru a proteja drepturile locuitorilor din Illinois de a nu se supune mandatelor de vaccinare”, a spus Davies.

Liberty Counsel, o organizație non-profit care oferă reprezentare legală pentru protejarea libertăților religioase, a căutat în mod activ să-i reprezinte pe cei din Illinois cărora li s-a refuzat ilegal o scutire de aceste mandate.

„De fapt, organizația se referă la această lege din Illinois ca fiind una dintre cele mai bune din țară pentru protejarea dreptului de a fi liberi de mandatele de vaccinare”, a mai spus Davies.

Măsura permite, de asemenea, ca victimele discriminării pe baza refuzului de a accepta măsuri de îngrijire a sănătății împotriva conștiinței lor să ceară daune materiale.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0