În aceeași zi în care guvernatorul J.B. Pritzker a fost dat în judecată într-o instanță federală de o biserică pentru dreptul celor 80 de membri de a
În aceeași zi în care guvernatorul J.B. Pritzker a fost dat în judecată într-o instanță federală de o biserică pentru dreptul celor 80 de membri de a se aduna la biserică, guvernatorul Democrat a emis joi o prelungire a ordinului executiv de izolare la domiciliu care include un nou limbaj despre „libera exercitare a religiei”, potrivit Chicago Sun Times.
Ordinul executiv extins prezentat joi seară conține o modificare cheie la capitolul de motive pentru care poți ieși din casă pentru „activități esențiale” pe timpul pandemiei de coronavirus.
Dar toate strângerile religioase sunt limitate la 10 persoane, mult mai mici decât serviciile religioase cu care sunt obișnuiți majoritatea locuitorilor din Chicago.
Noul ordin arată că părăsirea locuinței este permisă „pentru angajarea în libera exercitare a religiei, cu condiția ca acest exercițiu să respecte regulile de distanțare socială și limitarea adunărilor la cel mult 10 persoane, în conformitate cu recomandările CDC pentru protecția sănătății publice”.
„Organizațiile religioase și lăcașurile de cult sunt încurajate să utilizeze serviciile online sau serviciile religioase drive-in pentru a proteja sănătatea și siguranța congregațiilor”, se arată în ordin.
Recomandările actuale ala CDC pentru limitarea răspândirii COVID-19 interzic adunările a mai mult de 10 persoane. Dar pentru cei care „trebuie să plece de acasă, se aplică distanțarea socială, menținând 6 feet distanță față de ceilalți și evitarea adunărilor”. De asemenea, este recomandat să poarte o mască atunci când măsura de distanțare socială este „dificil de menținut”.
Așadar, noul ordin extins al lui Pritzker pare să permită locuitorilor din Illinois – în grupuri de 10 și mai mici – să se adune să se închine sau pentru a se întâlni cu liderii lor religioși, atât timp cât poartă măști și păstrează o distanță de 6 feet.
Purtătorul de cuvânt al guvernatorului Pritzker, Jordan Abudayyeh, a spus că aceste modificări au scopul de a „clarifica” faptul că lăcașurile de cult se pot deschide dacă respectă măsurile de distanțare socială și orientările CDC.
În cursul zilei de joi, Pritzker a avut o reacție la procesul deschis împotriva lui de o biserică din nord-vestul Illinoisului, în orașul Lena, cerând liderilor religioși „să facă prioritară sănătatea și siguranța congregațiilor lor”, adăugând că „toată lumea are dreptul să îl dea în judecată”.
Tehnic, bisericile nu au fost închise de ordinele executive anterioare, dar li se interzisese să organizeze adunări mari, conform recomandărilor CDC.
„Toate adunările publice și private de orice număr de persoane care se desfășoară în afara casei sau a unei locații sunt interzise, cu excepția motivelor limitate permise de acest ordin executiv”, prevedea ordinul din 20 martie. O prelungire a aceluiași ordin în 1 aprilie folosea același limbaj.
Totuși, procesul intentat de Thomas More Society în numele The Beloved Church of Lena și a pastorului Stephen Cassell, susține că departamentul de sănătate al Districtului Stephenson i-a transmis pastorului o notificare de încetare a activității bisericii pe 31 martie.
Plângerea adresată instanței arată că biserica intenționează să „se redeschidă și să organizeze slujbe religioase publice în această duminică”. Continuă și arată că liderii bisericii „se tem să nu fie arestați și urmăriți penal pentru acest lucru, fără ajutorul imediat din partea acestei instanțe”.
Dacă toți cei 80 de membri ai bisericii vor participa la slujba de duminică, potrivit documentelor depuse în instanță, slujba ar putea încălca ordinul de izolare la domiciliu emis de guvernatorul Pritzker.
Tribuna.US
COMMENTS