HomeActualități Americane

Illinois: Peste 80 de șerifi vor refuza să aplice noile legi ale statului privind controlul armelor de foc

Illinois: Peste 80 de șerifi vor refuza să aplice noile legi ale statului privind controlul armelor de foc

Cel puțin 80 de șerifi și procurori districtuali au declarat că nu vor aplica noua lege din Illinois privind controlul armelor de foc, care interzice

Cel puțin 80 de șerifi și procurori districtuali au declarat că nu vor aplica noua lege din Illinois privind controlul armelor de foc, care interzice 170 de tipuri de puști semiautomate și impune limite în privința încărcătoarelor de muniție, informează Rick Moran, PJ Media.

„Dreptul de a deține și de a purta arme în scopul apărării vieții, a libertății și a proprietății este considerat un drept inalienabil de către popor“, a declarat șeriful Districtului Iroquois, Clinton Perzee.

„Eu personal, ca mulți alții, consider că legislația HB 5471 reprezintă o încălcare clară a celui de-al Doilea Amendament al Constituției SUA“, a adăugat el.

Perzee a precizat că nu va băga la închisoare oamenii care nu se fac vinovați de altceva decât încălcarea noii legislații privind armele de foc.

„Nici eu, nici personalul acestui departament, nu vom face verificări pentru a ne asigura că persoanele ce dețin în mod legal o armă de foc o înregistrează la stat și nici nu vom aresta sau ține în închisoare persoane care respectă legea și care au fost arestate doar pentru nerespectarea acestei măsuri legislative“, a declarat Perzee.

Guvernatorul J.B. Pritzker le-a reamintit șerifilor că au jurat să respecte legea. „În calitate de forțe de ordine, aceasta este treaba lor și mă aștept ca ei să o facă“, a spus Pritzker.

„Ceea ce vedem e un teatru politic din partea unor oficiali aleși. Vorbim de șerifi aleși“, a acuzat Pritzker în timpul unui interviu pentru MSNBC.

Grupurile din Illinois ce militează pentru dreptul de a deține arme de foc se pregătesc să dea în judecată statul din pricina acestei legi.

Citește și Controlul armelor de foc nu va rezolva o problemă culturală și spirituală

„Protect Illinois Communities Act“ interzice 170 de mărci de puști semiautomate, limitează capacitatea încărcătoarele de muniție la pistoale și puști și îi obligă pe cei care dețin în mod legal puști semiautomate să își înregistreze armele până pe 1 ianuarie 2024.

Procurorul general al statului Illinois, Kwame Raoul, nu este îngrijorat de faptul că șerifii refuză să aplice legea. Potrivit Center Square:

„Procurorul general Kwame Raoul a declarat recent că dacă forțele de ordine locale nu vor acționa, cineva o va face.

‘Ca agenții de aplicare a legii, există și o suprapunere de jurisdicție, așa că, dacă ei nu își fac treaba, există alte persoane care pot să o facă’, a explicat Raoul.

Rhonda Ezell, una dintre principalele reclamante într-un caz de acum câțiva ani care a contestat cu succes restricțiile din Chicago privind armele de foc, a declarat că proprietarii de arme din Illinois trebuie să își apere drepturile.

‘Nu le pasă ce culoare ai la piele, unde locuiești sau unde lucrezi. Scopul lor este să dezarmeze America și l-au exprimat cât se poate de clar’, a declarat Ezell pentru The Center Square“.

Ceea ce se întâmplă în Illinois este o luptă între o strategie de relații publice și dreptul constituțional de a deține și de a purta arme. Singurele persoane afectate de noua reglementare sunt cetățenii care respectă legea și care vor fi obligați să își înregistreze armele de foc deținute în mod legal.

Oare infractorii și membrii bandelor își vor preda armele sau le vor înregistra? Pritzker și cei care îl susțin ar trebui să înceteze să se mai laude cu cât de „sigur“ va deveni Illinois datorită adoptării acestei legi.

Potrivit Lake & McHenry County Scanner:

„Șeriful Districtului St. Clair, Richard Watson, a declarat că este dezamăgit de promulgarea legii.

‘Consider că nu ar trebui să limităm protecțiile care au fost garantate cetățenilor ce respectă legea în Constituția Statelor Unite’, a precizat Watson.

‘Voi susține orice contestație constituțională care va fi inițiată’.

Watson nu a indicat în mod explicit că nu va aplica măsura, așa cum au făcut-o alți șerifi“.

Fără o interdicție judecătorească care să blocheze aplicarea acestei reglementări, armele ar trebui înregistrate până la sfârșitul anului, în caz contrar proprietarii putând fi acuzați de comiterea unei infracțiuni de clasa 2.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0