După ce presa iraniană a relatat că Soleimani a refuzat să deschidă scrisoarea, Pompeo o spus: „Nu mi-a frânt inima, ca să fiu sincer”. Cu mult îna
După ce presa iraniană a relatat că Soleimani a refuzat să deschidă scrisoarea, Pompeo o spus: „Nu mi-a frânt inima, ca să fiu sincer”.
Cu mult înainte ca secretarul de stat al SUA să apară la televizor și să posteze pe Twitter vineri pentru a argumenta decizia Statelor Unite de a-l elimina pe generalul iranian Qassem Soleimani, Mike Pompeo l-a avut pe comandatul militar în vizor, relatează Jerusalem Post.
În 2015, când era parlamentar de Kansas și milita pentru schimbarea regimului în Iran, în timp ce administrația Obama urmărea apropierea de Iran, Pompeo l-a acuzat pe Soleimani, considerat a doua cea mai puternică persoană din Iran, că are „sângele a sute de americani pe mâinile sale”, ceea ce a repetat și vineri după atacul aerian din Bagdad.
În iulie 2017, devenind director al CIA, poziția lui Pompeo cu privire la schimbarea regimului părea să se fi schimbat, dar când a fost întrebat dacă schimbarea regimului iranian era o opțiune realistă sau viabilă, acesta a răspuns:
„Cei care provoacă problemele – Qassem Soleimani și gașca lui – nu au fost aleși de poporul iranian. Aceștia sunt oamenii pe care ne concentrăm toată atenția pentru a ne asigura că nu continuă să mențină capacități și putere”.
La finalul anului 2017, Pompeo a anunțat că a trimis o scrisoare lui Soleimani și altor lideri iranieni cu privire la comportamentul din ce în ce mai amenințător al Iranului în Irak, avertizând că Statele Unite îi vor face responsabili pe el și Iranul pentru orice „atacuri asupra intereselor americane din Irak de către forțele care sunt sub controlul lor”.
Ca secretar de stat, funcție pe care a ocupat-o în prima parte a anului 2018, Pompeo a urmărit o abordare notabil mai militantă față de Iran, în comparație cu predecesorii săi și s-a referit frecvent la Soleimani în discursuri și în interviuri.
Oficialii americani au declarat că „acțiunea decisivă” de vineri a fost prevestită încă din 11 septembrie 2018, când Casa Albă a emis o declarație după atacurile asupra unor facilități diplomatice americane din Irak.
Un oficial al administrației a spus că atât declarațiile lui Trump, cât și ale lui Pompeo din ultimul an și jumătate, inclusiv una a lui Pompeo din 13 decembrie, au avertizat că dacă Iranul sau reprezentanții săi vor efectua atacuri care vor răni personalul sau interesele SUA, va exista o astfel de acțiune decisivă.
„Au îndeplinit aceste condiții și atunci noi am aplicat consecințele”.
Tribuna Românească
COMMENTS