Încercarea lui Musk de a prelua Twitter îi îngrozește pe democrații pro-cenzură

La știrea despre oferta de preluare forțată a companiei Twitter a „absolutistului liberei exprimări“ Elon Musk, Max Boot de la Washington Post a apelat la rețelele de socializare, la fel ca mulți alții, pentru a susține că pericolul reprezentat de un discurs nereglementat subminează „democrația“, analizează David Harsanyi într-un articol National Review.

„Mă tem de impactul asupra societății și vieții politice, dacă Elon Musk preia Twitter. El pare să creadă că în rețelele sociale se poate vorbi orice. Pentru ca democrația să supraviețuiască, avem nevoie să intensificăm moderarea conținutului, nu să o reducem“.

În primul rând, cine e acest „noi“ implicit? Nu există un „noi“ absolut într-o societate deschisă pluralistă implicată în polemică. El este cel ce vrea moderarea conținutului. Și poate că incapacitatea sau refuzul de a înțelege acest aspect evident este rădăcina problemei filozofice a tuturor celor care afirmă că „se tem“ de un discurs politic nemoderat.

Dacă „democrația“ înseamnă liberalism cu „l“ mic, atunci Boot ar apăra libertatea de exprimare, ca un concept neutru, nu doar un principiu susținut de statul de drept. Dar în ziua de azi, „democrația“ nu înseamnă de multe ori decât hărțuire din partea majorității. Iar „moderarea conținutului“ este nimic altceva decât încercarea de a controla discursul politic.

Pentru cei ca Boot, viitorul democrației este mereu în cumpănă; depinde de eliminarea disidenței sau de menținerea unei guvernări unilaterale a unui singur partid sau de implementarea unui monopol ideologic asupra instituțiilor culturale importante.

Pentru ca democrația să nu piară, democrații trebuie să federalizeze alegerile, democrații sunt singurii cărora li se permite să trișeze, iar oficialii republicani trebuie să fie împiedicați să modifice curricula în școli. Pentru ca democrația să nu piară, trebuie să zdrobim orice deviere de la viziunea dominantă.

Termenul „orwellian“ este într-adevăr folosit în exces, dar ce alt cuvânt rezumă mai bine atitudinea apărătorului „democrației“ cu privire la libera exprimare? Într-o introducere nepublicată la cea mai bună lucrare a sa, Ferma animalelor, Orwell susținea că mediul cultural opresiv care inhibă discursul este la fel de dăunătoare pentru libertate ca cenzura de stat.

„Cel mai mare pericol pentru libertatea de gândire și de exprimare“, scria el, îl reprezintă autocenzura, nu pentru că oamenii „s-ar teme să nu fie dați în judecată, ci pentru că le este frică de opinia publică“.

Progresiștii care fac crize din cauza ofertei lui Musk (și mă îndoiesc că s-ar schimba multe pe platforma de socializare, întrucât este condusă și are ca angajați același tip de oameni, indiferent cine o deține) nu sunt îngrijorați în mod primordial de o potențială creștere a amenințărilor violente sau a publicării de date private.

Ei „se tem“ de conținutul care le subminează puterea. Boot, de exemplu, a susținut că știrea despre laptopul lui Hunter Biden – care, în mod evident, reprezintă o amenințare la adresa familiei Biden și a democraților și, prin urmare, a fost cenzurată din greu de companiile partizane – era „foarte probabil parte dintr-o campanie de dezinformare a Rusiei“.

Un redactor de la Rolling Stone a spus recent că Musk „pare determinat să transforme platforma de socializare într-o cloacă de discurs instigator la ură, dezinformare și abuz“. Însă progresiștii se comportă de parcă, practic, orice disidență față de pozițiile lor echivalează cu un discurs instigator la ură și dezinformare. E o șmecherie ingenioasă.

Comentariul lui Boot, că avem nevoie de mai multă moderare a conținutului, îmi amintește, de asemenea, de recenta afirmație absurdă a lui Robert Reich, potrivit căreia „visul fiecărui dictator modern din această lume“ este lipsa reglementării discursului pe internet.

Din perspectiva lui Reich, Musk este la fel ca Putin, deoarece „a postat pe Twitter lucruri nesăbuite“ și și-a exprimat în mod deschis „disprețul față de SEC (Securities and Exchange Commission)“, dacă vă puteți imagina astfel de orori.

Și mai avem un exemplu în persoana aberantului Jeff Jarvis, care a scris recent pe Twitter, referindu-se la demersul lui Musk: „Ai impresia că e ultima seară într-un club de noapte din Berlin, înainte de ridicarea naziștilor la putere“.

Citește și Elon Musk cere mai multă transparență pe Twitter și se oferă să-l cumpere

Reich și Jarvis au, desigur, dreptate afirmând că există mulți totalitariști în spațiile noastre digitale. Ei înșiși se întâmplă să fie doi dintre ei. Cu toate acestea, chiar și dreptul lor la exprimare ar trebui protejat – și în același timp ironizat, dezmințit, ignorat și dezbătut.

Twitter permite utilizatorilor să își selecteze singuri conținutul cu care interacționează. Boot, de exemplu, căruia nu-i place să-și dezbată opiniile cu criticii, mă blochează pe mine și pe mulți alții. Este dreptul lui. Problema este că visează la o modalitate prin care să limiteze și ce fac alți utilizatori.

Axios acuză că Musk „se comportă din ce în ce mai mult ca un personaj negativ de film“. O acuzație pe care probabil nu o veți auzi la adresa miliardarului Carlos Slim, cel mai mare acționar al New York Times, sau a lui Jeff Bezos, proprietarul miliardar al Washington Post.

Dacă Musk ajune să preia Twitter – și nu se știe niciodată ce rezultate poate avea o ofertă forțată, prețioasa susținere a Stângii pentru dreptul companiilor private de social media de a lua propriile decizii în ceea ce privește discursul, o poziție cu care sunt de acord indiferent cine conduce compania, va dispărea rapid, așa cum s-a întâmplat în privința oricărui alt sector economic.

Cei care consideră că nu e nicio problemă în a-i obliga pe americani să-și facă asigurări impuse de stat, care vor să dicteze modul în care corporațiile își plătesc angajații, care vor să-ți impună ce combustibil să folosești sau ce mașină ai voie să conduci, care vor să oblige călugărițele să cumpere medicamente abortive , nu sunt, asta e de la sine înțeles, apărători de încredere ai drepturilor de proprietate.

Până în prezent, cei care au deținut controlul asupra circulației informației fie s-au aliat cu progresiștii, fie au ajuns să se supună lor în urma intimidării. Acum că un singur miliardar – un om a cărui principală activitate este construirea de mașini electrice prin care se combate încălzirea globală – a decis să intre în luptă și să creeze o platformă care onorează idealurile liberale de altădată privind libera exprimare, democrația e din nou pe marginea prăpastiei.

Traducere și adaptare
Tribuna.US