Influența Chinei în cadrul ONU reprezintă un pericol pentru drepturile omului la nivel global

Organizația Națiunilor Unite a publicat în sfârșit raportul privind încălcarea drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang, iar concluziile sale nu arată deloc bine, informează Michael Cunningham și Brett D. Schaefer, Heritage Foundation.

Raportul, întocmit de U.N. Office of the High Commissioner for Human Rights (OHCHR), evidențiază încălcări masive ale drepturilor omului, inclusiv detenție arbitrară, tortură, muncă forțată, sterilizare forțată, violență sexuală și alte infracțiuni.

Deși nu aplică eticheta de genocid, declarată de Departamentul de Stat al SUA în 2021, documentul admite că abuzurile pe scară largă „pot constitui crime internaționale, mai exact crime împotriva umanității“.

ONU a depus mari eforturi pentru a investiga și a verifica presupusele abuzuri, inclusiv prin intervievarea martorilor și solicitări de a efectua vizite în China. Potrivit raportului OHCHR, încercările repetate de a obține informații de la guvernul chinez nu s-au soldat cu obținerea unui răspuns oficial, deși guvernul chinez a transmis un comunicat de 131 de pagini după ce OHCHR le-a prezentat versiunea preliminară a raportului.

Presiunea neoficială a fost intensă, iar articolele de presă au indicat că anumite secțiuni ale raportului au fost modificate substanțial cu câteva ore înainte de publicarea acestuia, pentru a ține cont de reclamațiile Chinei.

S-ar putea să nu știm niciodată în ce măsură presiunea chineză a reușit să îndulcească concluziile raportului. Ceea ce știm este că Beijingul a obstrucționat investigația, a limitat accesul la informații directe despre Xinjiang și a reușit să întârzie cu luni de zile publicarea raportului.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, are meritul de a fi aprobat publicarea cu întârziere a raportului, în ciuda presiunilor neîncetate din partea Beijingului.

China a determinat alte 40 de țări să semneze o scrisoare prin care o îndemna pe Bachelet să nu publice raportul despre Xinjiang.

Dar decizia sa nu a fost nici pe departe un model de curaj. A trecut aproape un an întreg între anunțul finalizării raportului, în septembrie 2021, și publicarea sa, luna aceasta.

Lucrurile nu au mers bine pentru Bachelet nici în timpul vizitei sale în Xinjiang, la începutul acestei veri. De fapt, vizita a decurs atât de prost încât mulți consideră că a determinat în mod direct decizia ei de a nu mai candida pentru un al doilea mandat de Înalt Comisar.

Când raportul a fost în sfârșit făcut public, Bachelet era aproape de finalul mandatului său, protejată de consecințele deciziei sale.

Cel mai bun lucru care se poate spune despre momentul ales este că, cel puțin, succesorul ei nu va trebui să-și bată capul dacă să publice sau nu raportul. Însă se va confrunta cu urmările publicării sale – atât furia Beijingului, cât și criticile că raportul nu a acuzat China de genocid.

Faptul că o țară cu un istoric atât de prost în domeniul drepturilor omului exercită o influență atât de mare asupra ONU este îngrijorător.

Iar faptul că e capabilă să facă acest lucru fără a se număra măcar printre principalii donatori ai OHCHR demonstrează complexitatea influenței sale. China a contribuit cu doar 800.000 de dolari la OHCHR (al 25-lea cel mai mare donator) în 2021, comparativ cu SUA care a contribuit cu aproape 27 de milioane de dolari (al doilea cel mai mare donator). Cu toate acestea, influența sa rivalizează cu cea a Statelor Unite.

OHCHR nu reprezintă deloc o excepție. Saga raportului privind drepturile omului din Xinjiang este doar cel mai recent exemplu de utilizare de către Beijing a influenței și presiunii sale pentru a intimida comunitatea internațională și a o determina să îi servească interesele.

Citește și Scandalos: ONU alege Iranul și China în Comisia pentru drepturile femeilor

În tot sistemul ONU, China are o influență mai mare decât ar trebui. Până de curând, China a condus mai multe agenții ale ONU decât orice altă națiune. I se oferă constant un loc în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, iar acest organism – cea mai prestigioasă organizație pentru drepturile omului din sistemul ONU – nu a adoptat niciodată o rezoluție care să condamne încălcărilor bine documentate ale drepturilor omului din China.

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lăudat modul în care Beijingul a gestionat epidemia de COVID-19, inclusiv reiterând afirmațiile că nu există „nicio dovadă clară a transmiterii de la om la om“ a bolii, ceea ce a contribuit în mod direct la răspândirea sa în faza incipientă a pandemiei.

Succesul Beijingului se datorează presiunii neîncetate pe care o exercită asupra organizațiilor, influenței economice pe care o are asupra țărilor în curs de dezvoltare și sprijinului diplomatic acordat guvernelor totalitare cu idei similare, care, la rândul lor, îi susțin pozițiile și obiectivele în cadrul ONU.

Scopul final al Beijingului este clar. Acesta urmărește să suprime criticile internaționale la adresa Chinei și să relaxeze normele globale privind drepturile omului, înlocuindu-le, în cele din urmă, cu propriul set de norme totalitare ambalate în limbajul drepturilor omului.

Până în prezent, a avut un succes considerabil, iar influența sa exagerată amenință drepturile omului nu numai în China, ci și la nivel global.

Importanța recunoașterii în mod oficial de către OHCHR a practicilor inumane și ilegale ale Beijingului este enormă. Aceasta demonstrează că jocul nu s-a terminat încă – că sistemul internațional al drepturilor omului funcționează dacă este presat suficient de puternic.

Comunitatea internațională încă mai poate recâștiga controlul asupra narațiunii privind drepturile omului și trebuie să facă acest lucru înainte de a fi prea târziu.

Traducere și adaptare
Tribuna.US