Inițiativa „Coaliției pentru Familie” nu este a politicienilor și nici a jocurilor politice!

Și totuși, se joacă politic.

Povestea e simplă, inițiativa unică. Logică. Constituțională. Atunci de ce punerea în scenă a unui referendum este atât de dificilă? Să le luăm pe rând.

Coaliția pentru Familie s-a născut din teama pentru viitorul familiei, din veștile sumbre venite din „lumea modernă”, din statele ajunse la un nivel de trai exacerbat și care s-au gândit să niveleze orice redută socială fundamentală care ține umanitatea în echilibru – unul tot mai șubrezit, surpat. Și nu trebuie să ne sfiim să numim unele dintre aceste țări – cu o influență socială, culturală și economică globală – : Norvegia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada. Cazul Bodnariu a fost un moment revelator al unei bătălii care pare pierdută încă de la început: o familie anonimă vs. un stat puternic; un etalon fondator al societății moderne vs. Hollywood; conservatorism vs. progresism.

Ignoranța este motivul pentru care am ajuns aici. Ignoranța noastră. Elitismul și pretențiile nejustificate că „noi suntem mai buni decât ceilalți”, izolarea și neimplicarea activă în societatea contemporană la orice nivel, legislativ, local, statal, trezindu-ne că lucrurile au scăpat de sub control, lucruri care de fapt nu prea au fost în controlul nostru, ci al inerției și al celor care s-au săturat de valorile fundamentale. De ce să nu fim direcți și în ceea ce ne privește, de ce să arătăm mereu cu degetul spre alții? România nu face excepție de la această regulă ignorantă și ca dovadă avem de luptat cu probleme morale și socialeacute: scăderea încrederii în Biserică, celebrarea unor concepte care ignoră realitatea biologică, corupție, analfabetism, sărăcie, promiscuitate.

Coaliția pentru Familie nu poate rezolva toate problemele din România, mai ales cele ale copiilor din orfelinate, violența domestică și familia monoparentală, nu are capacitatea și resursele și ar fi ipocrit să ne așteptăm la asta. Ar fi ideal ca o singură organizație să poată interveni cu succes în toate aceste domenii sensibile, dar realitatea solicită un efort comun, personal, local și instituțional. La fel de ipocriți sunt și cei care cred că inițiativa Coaliției pentru Familie e nonsens, când ea are la bază precedente, motivație, scop și argumente juridice bine întemeiate, girate de Curtea Constituțională a României.

Este Coaliția pentru Familie habotnică, împotriva drepturilor omului? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să punem o altă întrebare: Statutul și principiul căsătoriei și familiei formate dintre un bărbat și o femeie este exclusiv unul religios și dacă da, de ce apare în forma laică a tuturor tratatelor care definesc individul și societatea? Contextul societății moderne este format de o cultură iudeo-creștină, la care toate țările care au țintit dezideratul civilizației au aderat imediat.

Dacă ești pentru căsătoria între persoane de sex opus înseamnă că ești anti gay? NU și prin recul, DA, ambele perfect legitime. NU, pentru că ne interesează să protejăm și să perpetuăm un concept care și-a dovedit validitatea socială și spirituală și DA, pentru că nu vrem ca acest concept să fie deformat și târât în degringolada unei ideologii care a început de la LGBT și a continuat să adauge litere echivalente altor nerozii sociale inerente – dar doar atât: persoanele gay există, fac parte din societate și nu trebuie să manifestăm nicio formă de represiune sau ură asupra lor, ceea ce nu înseamnă și că trebuie să fim de acord cu stilul lor de viață și pretențiile de egalitate în căsătorie/educație și alte forme asociate.

Inițiativa Coaliției pentru Familie este unică în România și în Uniunea Europeană, prin declanșarea unui mecanism democratic de a defini mai concret Articolul 48, Aliniatul 1 din Constituția României. Contrar miturilor și dezinformărilor, Coaliția pentru Familie nu redefinește familia (care este bine definită de realitate și de drepturile omului), ci reglează niște termeni care pot fi ușor interpretați de ideologiile care clamează cu emoție toleranță, „progres” și „drepturi”, când ele nu intenționează să se manifeste similar.

Deși au trecut peste doi ani de la strângerea celor 3 milioane de semnături pentru declanșarea unui referendum, proiectul a bătut pasul pe loc. De ce?

Să ne îndreptăm atenția și spre clasa politică.

Încă de la început trebuie să stabilim responsabilitățile celor implicați în procesul legislativ și de organizare a referendumului: Senatul României este primul responsabil de acest aspect (modificarea Constituției este o procedură organică), implicit partidele care dețin majoritatea legislativă, PSD/ALDE și liderii lor, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Știm deja că președintele Klaus Iohannis nu este un mare susținător al acestui referendum și putem avea o părere despre asta, dar nu-l putem arunca în procesul tehnic de organizare al referendumului – totuși, ca Președinte al României, trebuia să fie garantul că nu există un decalaj atât de mare între cetățeni și stat; era de așteptat să intervină public pentru a duce inițiativa celor 3 milioane de români sub pixul partidelor politice.

Au trecut doi ani în care promisiunile politicului și asigurările organizării unui referendum au fost egale cu promisiunile unei vieți mai bune în România.

Venind la guvernare, Partidul Social Democrat a văzut imediat un posibil joc politic în această inițiativă, joc pe care-l poți înțelege într-o anumită măsură, dar nu atunci când vine vorba de un partid care nu pregetă în a scoate și morții să voteze… Din păcate, pentru că este la guvernare și pentru că are nevoie de capital de imagine și de votanți, alianța PSD/ALDE a confiscat tema referendumului, acesta ajungând să depindă de jocurile și interesele lor personale; de vină pentru asta este și Partidul Național Liberal, care deși a anunțat public că susține referendumul, a amuțit cu ecou. Este de reținut că acest referendum nu poate fi organizat fără implicarea clasei politice, pentru că ea deține frâiele constituționale de punere în practică a aceste inițiative – dar de ce avem o astfel de clasă politică, ne-am putea întreba? Pentru că noi am girat-o!

Motivând nevoia unei legi a plebiscitului mai bune, alianța PSD/ALDE a căutat să-și atragă simpatia celor 3 milioane de semnatari, lăsând impresia că va organiza imediat un referendum, doar că modificarea legii avea să tărăgăneze tot mai mult procesul. Legea a fost modificată încă o dată, de data asta eliminând Președintele României din procedură, ceea ce arată că interesul politic este mult mai larg. Vestea că în luna mai a acestui an va avea loc referendumul a născut diverse reacții: bucurie, lipsă de încredere, ignoranță și patimă, toate arătând surescitarea publică actuală și viitoare.

În contextul organizării unui referendum în luna mai, se întrevăd două mari riscuri: eșecul de a mobiliza 5.7 milioane de oameni la urne, pentru ca referendumul să fie validat și sabotarea referendumului de către o parte a societății care atribuie această acțiune exclusiv PSD/ALDE, partide împotriva cărora au fost zeci de proteste naționale în ultimii 2 ani, proteste care au strâns sute de mii de oameni.

De aceea trebuie să spunem clar și răspicat: Referendumul nu este al partidelor politice și nici al jocurilor acestora! Este al celor 3 milioane de cetățeni care au semnat inițiativa Coaliției pentru Familie și al României, care va decide constituțional dacă dorește modificarea Art. 48 din Constituția României. Clasa politică este obligată să organizeze acest referendum și nu are niciun drept moral și legal să-l folosească pentru interesele proprii!

Astfel, orice asociere cu vreun partid politic de guvernare sau de opoziție trebuie respinsă, orice asociere cu mișcările naționaliste extremiste, cu influențele rusești trebuie repudiată! De asemenea, pentru ca inițiativa să fie încununată cu succes, mobilizarea la vot va trebui să fie exemplară și aici intervine responsabilitatea fiecăruia dintre noi, pentru că nu putem avea din nou așteptări fanteziste de la Coaliția pentru Familie.

În final, trebuie să înțelegem că trăim niște vremuri în care asaltul asupra principiilor creatoare ale societății sunt atacate constant, multe bătălii fiind de purtat. Istoria, căsătoria, familia, educația și libertățiile fac obiectul unor bătălii decisive, de domeniul fanteziei Orwelliene și Kafkaniene, devenită realitate cotidiană între timp. Poate că este o luptă pe care nu o vom putea câștiga pe toate fronturile, dar cel puțin vom ști că am luptat cu toată forța până la final.

Timotei DINICĂ
Redactor Șef Adjunct
TRIBUNA.US

Articol publicat în ediția 303 (Anul 17 Nr. 6) – 16-31 martie 2018