HomeIdeologia de gen

Înotătorii transgender, excluși din competițiile feminine de către FINA

Înotătorii transgender, excluși din competițiile feminine de către FINA

Federația Internațională de Natație, organismul ce guvernează competițiile internaționale de natație, a decis să interzică participarea persoanelor tr

Federația Internațională de Natație, organismul ce guvernează competițiile internaționale de natație, a decis să interzică participarea persoanelor transgender la competițiile feminine dacă au experimentat chiar și parțial pubertatea masculină – o decizie complet diferită de cele adoptate de majoritatea sporturilor olimpice, informează Sean Ingle într-un articol The Guardian.

Obținută prin 71% din voturile celor 152 de federații naționale la campionatul mondial de la Budapesta, decizia a fost luată pe baza unui raport științific FINA care a constatat că persoaneșe transgender dețin un avantaj fizic semnificativ față de persoanele cisgender chiar și după ce și-au redus nivelul de testosteron prin medicație.

Într-un nou regulament de 34 de pagini, FINA a anunțat că sportivii transgender (tranziție bărbat-femeie) pot concura la categoria feminină doar „dacă nu au experimentat nicio etapă a pubertății masculine dincolo de stadiul Tanner 2 [care marchează începutul dezvoltării fizice] sau înainte de vârsta de 12 ani, oricare dintre acestea survine mai târziu“.

Comentând noua politică, președintele FINA, Husain al-Musallam, a declarat: 

„Trebuie să protejăm drepturile sportivilor noștri de a concura, dar trebuie, de asemenea, să protejăm corectitudinea competițională în cadrul evenimentelor noastre, în special la categoria feminină“.

FINA a promis să numească o echipă care să se ocupe de înființarea unei categorii „deschise“ pentru persoanele transsexuale, ca parte a noii sale politici.

„FINA va permite întotdeauna accesul oricărui atlet“, a adăugat Musallam.

„Crearea unei categorii deschise va însemna că toată lumea are posibilitatea de a concura la un nivel de elită. Așa ceva nu s-a mai făcut până acum, așa că FINA va trebui să deschidă calea“.

Prin actuala decizie, înotul devine al doilea sport olimpic al cărui organism de conducere  introduce o interdicție pe motive științifice, după World Rugby în 2020. 

Majoritatea celorlalte sporturi au folosit limitele de testosteron ca bază pentru a permite persoanelor trans să concureze la categoria feminină, o poziție care a promovat „incluziunea”, dar care a fost criticată pe motiv că nu e echitabilă.

Citește și Raport: Sportivii transgender nu ar trebui să concureze împotriva femeilor, suprimarea testosteronului „nu anulează“ avantajul fizic 

Sportivii din natație și-au manifestat îngrijorarea după ce Lia Thomas, care se situa pe o poziție medie în calitate de concurent masculin, a reușit să câștige anul acesta un titlu național la categoria feminină. 

Alții au susținut că Thomas este un deschizător de drumuri al cărui succes și identitate ar trebui să fie celebrate, nu restricționate. 

Cu toate acestea, noua decizie înseamnă că Thomas nu va mai putea concura la categoria feminină la Jocurile Olimpice de la Paris, așa cum intenționa.

Fosta înotătoare britanică Sharron Davies a celebrat vestea, scriind pe Twitter:

„Nu am cuvinte să exprim cât sunt de mândră de sportul meu, de FINA și de președintele acesteia pentru că au analizat lucrurile din punct de vedere științific, au întrebat sportivii/antrenorii și au protejat echitatea în sportul feminin. Competițiile de înot vor fi întotdeauna accesibile oricui, indiferent de modul în care se identifică, dar corectitudinea este piatra de temelie a sportului“.

Karen Pickering, o altă fostă înotătoare internațională a Marii Britanii, a adăugat: 

„Am participat la congresul FINA pentru prezentare, discuții și vot și pot garanta că s-a dat dovadă de grijă și empatie față de toți sportivii care nu vor mai putea concura acum la categoria care ar corespunde cu identitatea lor de gen… dar trebuie protejată corectitudinea competițională la categoria feminină“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0