O instanță federală a emis o hotărâre prin care confirmă aplicarea unei politici pro-viață instituită de președintele Donald Trump care îi protejează
O instanță federală a emis o hotărâre prin care confirmă aplicarea unei politici pro-viață instituită de președintele Donald Trump care îi protejează pe americani de a nu mai fi nevoiți să finanțeze afacerea de avort a Planned Parenthood, informează Life News.
Noua politică a închis una dintre numeroasele metode prin care banii federali proveniți de la contribuabili finanțau Planned Parenthood de-a lungul anilor.
Titlul X acordă fonduri pentru serviciile de planificare familială pentru persoanele cu venituri mici și direcționează banii contribuabililor către organizații legitime și departe de compania de avort Planned Parenthood, administrația Trump implementând o nouă regulă care interzice beneficiarilor acestor fonduri să furnizeze sau să promoveze avorturi.
Regula „Protect Life” cere Planned Parenthood și altor furnizori de avort să separe complet afacerile de avort de serviciile lor finanțate de contribuabili. Asta înseamnă să separe clădirile și personalul dedicat serviciilor de planificare familială de afacerile de avort, iar dacă refuză acest lucru, li se refuză fondurile federale.
Planned Parethood a refuzat să se conformeze și a pierdut finanțarea federală.
Dar gigantul de avort, o serie de state și orașul Baltimore a apelat la instanță pentru a anula regula președintelui Trump. Dar un judecător federal a emis o hotărâre prin care respinge unul dintre procesele respective.
Lanțul de avort consultă aproximativ 1.5 milioane de oameni anual prin Title X, iar serviciile sale din program, inclusiv analizele de cancer, controlul nașterilor etc., au scăzut constant de ani de zile, potrivit propriilor rapoarte anuale. În schimb, numărul de avorturi a crescut – un indiciu clar al scopului organizației.
Anual, prin Title X, Planned Parenthood primește aproximativ 60 de milioane de dolari. Cu toate acestea, prima subvenție în conformitate cu noua regulă a arătat o reducere de 44 de milioane de dolari tăiați din finanțarea Planned Parenthood.
Planned Parenthood alege să nu se conformeze regulii, făcând din avort „misiunea sa principală”. Lanțul de avort ar putea continua să primească fonduri prin Title X dacă încetează să mai avorteze copiii nenăscuți sau dacă își separă complet activitatea de avort de serviciile de îngrijire medicală pe care le oferă. Dar Planned Parenthood a precizat că nu o va face.
Între timp, centrele de sănătate comunitare depășesc cu mult Planned Parenthood și oferă servicii medicale mult mai cuprinzătoare femeilor cu venituri mici și minoritare din America. Încă au acces la aceste fonduri, garantând că persoanele cu venituri mici vor avea în continuare opțiuni pentru nevoile lor medicale.
Tribuna.US
COMMENTS