HomeActualități Românești

Iohannis recunoaște că a fost inamicul nr. 1 al Referendumului pentru Familie!

Iohannis recunoaște că a fost inamicul nr. 1 al Referendumului pentru Familie!

Încă o pasăre care s-ar putea să piară din cauza gurii sale, pas cu pas. Pentru că vin alegerile cu pași repezi, e bine de știut ce opțiuni avem și

Încă o pasăre care s-ar putea să piară din cauza gurii sale, pas cu pas.

Pentru că vin alegerile cu pași repezi, e bine de știut ce opțiuni avem și pe cine NU ne putem baza! Tovarășul președinte a stabilit deci că efortul celor peste 3 milioane ce au dorit să se organizeze Referendumul pentru Familie să fie boicotați, și s-a comportat ca atare. Deci o inițiativă civică susținută de 3 milioane de „infatuați” și „fanatici religioși” și de toate cultele, a fost călcată în picioare „democratic” prin boicotul promovat de președintele României. Celor mai mulți dintre noi nu ne-a venit să credem acest lucru și l-am acceptat cu mare întârziere.

Ei bine, după ce în finalul celor două zile, în ultimul ceas (comportându-se deloc ca un neamț) s-a prezentat și tovarășul Iohannis la votul de la Referendum, invalidând astfel declarațiile boicotanților ce ziceau că referendum era al lui PSD și al lui Dragnea, iată că a scăpat o nouă declarație ce-l va costa desigur imaginea în rândul conservatorilor pro-familie ce se opun valului agresiv progresist asupra României și românilor. Aceștia după cum se știe bine acum, după referendumul din octombrie sunt peste 4 milioane. Deci tov. Iohannis merge la drum și fără noi, tot pas cu pas.

Iată și articolul ce merită toată atenția fiecăruia:

 

Iohannis spune că susținătorii „infatuați” ai Referendumului pentru Familie „au promovat ura” și că „românii i-au tratat cu flit

DE VLAD PÂRĂU – ActiveNews.ro

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a declarat marți la o dezbatere că la referendumul pentru definirea căsătoriei în Constituție ca uniune dintre un bărbat și o femeie, românii le-au dat „o lecție imensă” celor care au promovat „un mesaj intolerant”.

Stat de drept fără drepturile omului nu poate să existe și aceste lucruri sunt statuate în Constituție. Cu siguranță că nu e suficient ca un lucru să fie scris, trebuie și respectat și pus în practică. În această zonă, cred că societatea mai are un drum lung de parcurs, este vorba de acceptare, este vorba de educație și de toleranță. Vă amintiți când a apărut ideea cu referendumul, am devenit inamicul public nr.1  când am spus că trebuie să fim toleranți. Cei care au promovat referendumul nu au fost toleranți. Dar românii au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ura și, așa cum se spune popular, i-au tratat cu flit. Românii au fost mult deasupra acelei părți a clasei politice care a promovat agresiv și cu un mesaj intolerant acel referendum”, a declarat Iohannis, citat de Știri pe surse.

În perioada 6-7 octombrie 2018 a avut loc primul Referendum Național pentru revizuirea Constituției declanșat printr-o inițiativă cetățenească, în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, spre deosebire de textul anterior, care folosește noțiunea de „soți”, lăsând loc de interpretare în limbajul noilor ideologii despre genul persoanelor. Referendumul a fost invalidat din cauză că nu s-a atins pragul minim necesar de participare la vot, textul constituțional despre căsătoria civilă rămânând neschimbat: uniunea liber consimțită dintre soți.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0