HomeActualități Americane

Iranul a lovit baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani

Iranul a lovit baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani

Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil. Aceste raiduri, revendicate de Teheran, m

Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil.

Aceste raiduri, revendicate de Teheran, marchează o schimbare ce provoacă temeri legate de o escaladare regională sau chiar un război deschis, chiar dacă liderii american şi iranian au părut că doresc să calmeze imediat jocul.

Într-un mesaj pe Twitter pe un ton deosebit de calm şi liniştitor, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că “evaluarea pagubelor şi a victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”. “Voi face o declaraţie mâine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a “terminat” în cursul nopţii represalii “proporţionale”. “Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el.

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) le-a interzis avioanelor civile americane să survoleze Irakul, Iranul şi Golful Persic.

Cursul petrolului a crescut cu peste 4,5% miercuri dimineaţă la bursele din Asia.

Gardienii Revoluţiei iraniene, armata ideologică a Republicii Islamice, au sfătuit Washingtonul să îşi recheme trupele americane desfăşurate în regiune “pentru a evita noi pierderi” şi au ameninţat că vor lovi Israelul şi “guvernele aliate” ale Americii.

Tirurile au intervenit la puţin timp după încheierea funeraliilor generalului Qassem Soleimani, asasinat vineri la Bagdad împreună cu irakianul Abu Mehdi al-Muhandis, lider al Hashd al-Shaabi, coaliţie ce regrupează paramilitari pro-Iran integraţi forţelor de securitate irakiene.

“Rachete balistice lansate deschis dinspre Iran asupra unor ţinte americane, este o nouă fază”, a apreciat un specialist în grupările armate şiite, Phillip Smyth, reamintind că până în prezent Teheranul avea tendinţă să răspundă prin intermediul unor facţiuni, fără revendicări.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0