HomeȘtiri Externe

J.D. Vance: Ucraina trebuie să aibă independență suverană. Vicepreședintele SUA amenință Rusia cu sancțiuni și acțiuni militare

J.D. Vance: Ucraina trebuie să aibă independență suverană. Vicepreședintele SUA amenință Rusia cu sancțiuni și acțiuni militare

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru The Wall Street Journal la Paris, J.D. Vance, vicepreședintele SUA, spune că administrația Trump va a

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru The Wall Street Journal la Paris, J.D. Vance, vicepreședintele SUA, spune că administrația Trump va aplica sancțiuni Moscovei și, eventual, acțiuni militare dacă președintele rus Vladimir Putin nu va accepta un acord de pace cu Ucraina care să garanteze independența Kievului pe termen lung.

Declarațiile lui Vance vin într-un context în care Europa a reacționat panicată la discuția telefonică dintre Trump și Putin în care au convenit să demareze negocierile pentru oprirea războiului în Ucraina, urmând să se întâlnească în Arabia Saudită.

Forțe militare americane în Ucraina

Vance a declarat că opțiunea de a trimite trupe americane în Ucraina dacă Moscova nu reușește să negocieze cu bună credință rămâne „pe masă”, adoptând un ton mult mai dur decât secretarul Apărării, Pete Hegseth, care a sugerat miercuri că SUA nu vor trimite militari în Ucraina.

Vance a continuat și a spus că SUA ar putea lua o serie de măsuri, oferindu-i președintelui Trump o mare flexibilitate de negociere cu Putin și președintele ucrainean Volodymyr Zelensky.

„Există instrumente economice de influență, există, desigur, instrumente militare de influență” pe care SUA le-ar putea folosi împotriva lui Putin, a spus Vance. „Există o serie întreagă de lucruri pe care le-am putea face. Dar, în esență, cred că președintele dorește să aibă o negociere productivă, atât cu Putin, cât și cu Zelensky”.

„Cred că se va ajunge la o înțelegere care va șoca foarte mulți oameni”.

Remarcile vicepreședintelui, făcute cu o zi înainte de o întâlnire cu Zelensky, au oferit cel mai puternic sprijin de până acum al administrației Trump pentru Kiev în fața cererilor Rusiei de dezarmare și înlocuire a guvernului actual.

„Președintele nu va intra în această situație cu ochii închiși”, a spus Vance. „El va spune: „Totul este pe masă, haideți să facem o înțelegere”.

Joi, Trump a declarat reporterilor că Ucraina va fi parte la negocierile cu Rusia, o cerință cheie a lui Zelensky. Dar Trump a mai spus că Rusiei ar trebui să i se permită să revină G7 și că aderarea Ucrainei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este ceva ce nu se ia în discuție.

Reacția Rusiei

Rusia a cerut, vineri, explicaţii de la SUA după ameninţarea cu sancţiuni şi eventuale acţiuni militare formulată de către vicepreşedintele J.D. Vance, în cazul în care Moscova nu acceptă un acord privind încheierea războiului din Ucraina, transmit Reuters.

„Este vorba despre un element şi o poziţie nouă pe care nu le auzisem înainte. Ne aşteptăm la explicaţii suplimentare în timpul viitoarelor contacte”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Lideri europeni panicați

Oficialii europeni care s-au înghesuit să obțină întâlniri bilaterale cu Vance au sperat că prima vizită la nivel înalt din partea administrației Trump va iniția un nou nivel de cooperare cu SUA într-o perioadă de turbulențe globale și va oferi detalii cu privire la planul de a pune capăt războiului din Ucraina.

În schimb, Vance a declarat că le va spune liderilor că Europa trebuie să îmbrățișeze ascensiunea politicii anti-sistem, să oprească migrația în masă și să limiteze politicile progresiste. El a spus că va face apel la o revenire la valorile tradiționale și la stoparea criminalității migranților.

„Este vorba cu adevărat despre cenzură și despre migrație, despre această teamă pe care președintele Trump și cu mine o avem, că liderii europeni sunt oarecum îngroziți de propriul lor popor”, a declarat Vance. El a spus că îi va îndemna pe politicienii germani să colaboreze cu toate partidele, inclusiv cu partidul de extremă dreapta și anti-imigrație Alternativa pentru Germania.

În ceea ce privește Ucraina, Vance a declarat că este prea devreme pentru a spune cât de mult din teritoriul țării va rămâne în mâinile Rusiei sau ce garanții de securitate ar putea oferi SUA și alți aliați occidentali Kievului. El a spus că aceste detalii vor trebui să fie stabilite în cadrul negocierilor de pace.

„Există o serie de formulări, de configurații, dar ne interesează ca Ucraina să aibă independență suverană”, a spus el.

Vance spus că Trump s-ar putea răzgândi în funcție de modul în care se desfășoară negocierile.

„Președintele Trump ar putea spune, uite, nu vrem acest lucru, s-ar putea să nu ne placă acest lucru, dar suntem dispuși să îl punem din nou pe masă dacă rușii nu sunt parteneri buni de negociere, sau există lucruri care sunt foarte importante pentru ucraineni pe care am putea dori să le luăm de pe masă”.

Context

Cristian Grosu, analist la Curs de Guvernare, face o analiză mai largă a ceea ce înseamnă negocierile dintre SUA și Rusia și sugerează că discuțiile ajung dincolo de ideea de pace.

1. În primul rând, negocierile Nu vor viza doar soarta păcii din Ucraina. Ele vor viza securizarea întregii falii dintre Europa Unită și Asia, coborând până în Orientul Mijlociu, aflat în plină negociere de reașezare a forțelor și alianțelor.

2. În privința Ucrainei, se va pleca – iar Volodimir Zelenski știe asta – de la situația realistă din teren:

  • va fi imposibil de scos Rusia din Crimeea fără un război total: revenirea Crimeii la Ucraina ar însemna o forță militară de anvergura SUA sau NATO – ceea ce în acest moment nu-și poate dori nimeni.
  • va fi imposibil ca Ucraina să adere la NATO: pentru Rusia ar fi o condiție inacceptabilă să aibă o graniță atât de mare cu NATO, iar asta ar întrerupe pur și simplu discuțiile. Înainte de extinderea NATO, cea mai mare bază din Europa a sa era la Ramstein, în Germania Federală, și erau 4 rânduri de granițe până la Rusia așa cum e ea azi.

În plus, există marea, uriașa problemă a statelor NATO prietene cu Rusia, care ar putea bloca aderarea (vedem cât s-a negociat cu Turcia și cu Ungaria pentru intrarea în NATO, anul trecut, a Finlandei și Suediei).

Să mai amintim, aici, și faptul că în 1995, după discuția Clinton – Elțîn, președintele Franței, Francois Mitterrand, s-a opus extinderii NATO spre fostele state comuniste, iar România a avut de așteptat până ce Franța lui Jacques Chirac a dat undă verde.

  • încă din anii 90 se știa că Ucraina va fi o zonă tampon între Occident (aici intrând și fostele state socialiste integrate) și Rusia. Memorandumul de la Budapesta, din 1994, semnat între Rusia, SUA, UK și Ucraina, care prevedea mutarea armelor nucleare din Ucraina în Rusia și oferea garanții de securitate pentru Kiev – se știa încă de atunci că nu va putea fi aplicat practic: ar fi însemnat pur și simplu un război între 3 state nucleare.
  • se știa încă de la finalul anilor 90 că Ucraina va intra, la un moment dat, „la împărțeală”: asta pentru că, din cele 3-4 „ucraine”, două sunt fundamental diferite între ele – cea de vest, la granița cu Polonia, și cea de est, unde populația e fie rusească în majoritate, fie croită după calapodul populației rusești.

Planul de pace al SUA în Ucraina

„Cel mai probabil, pacea va fi obținută după următorul scenariu: investițiile americane în industria materiilor prime critice și a metalelor rare vor fi atât de mari, iar miza noii economii care bate la ușă atât de stringentă, încât un atac asupra Ucrainei va însemna un atac direct asupra intereselor strategice ale SUA – lucru pe care Rusia e greu de crezut că-l va face”, spune analistul.

„Avem exemplul Taiwan, care, pe lângă miza de securitate a insulei, are una la fel de mare: 70% din clienții companiei TSMC – de cipuri – sunt companii din SUA, printre care Apple și Nvidia”.

Perspective

Trump a declarat că Putin dorește să pună capăt conflictului, pe care liderul rus l-a lansat în urmă cu trei ani printr-o tentativă de invazie la scară largă, care a ucis sute de mii de oameni și a distrus zone întinse din Ucraina. Forțele ruse controlează aproape 20% din teritoriul Ucrainei.

Vance a declarat că administrația Trump va încerca să îl convingă pe Putin că Rusia ar obține mai multe rezultate la masa negocierilor decât pe câmpul de luptă.

Vance s-a oferit să reseteze relația cu Rusia după un acord de succes privind Ucraina, spunând că izolarea actuală a Moscovei de piețele occidentale a făcut-o partenerul junior al Beijingului. „Nu este în interesul lui Putin să fie fratele mai mic într-o coaliție cu China”, a spus Vance.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0