Jim Acosta a încălcat una dintre cele mai vechi reguli ale jurnalismului

Prin producerea unei decizii împărțite, alegerile care trebuiau să pună capăt tuturor alegerilor s-au dovedit a fi destul de previzibile. Dar ziua de după alegeri a fost diferită de oricare alta.

Președintele republican, probabil președintele Camerei controlate de democrați și liderul majorității republicane din Senat au declarat fiecare că vor lucra împreună pentru guvernarea țării. Au purtat discuții separate în privat și în public despre ce consideră că ar putea realiza pentru America.

Pentru majoritatea americanilor, asta ar însemna o zi foarte bună. Având în vedere mediul înfierbântat care s-a prelungit până la alegerile parțiale și teama din rândul multora că ne îndreptăm spre o epocă de sciziune și răspândire a violenței politice, promisiunile bipartizane de conlucrare pentru binele comun erau ca apariția bruscă a unei lumânări strălucitoare care pâlpâie în vânt.

Din păcate, acesta era ultimul lucru pe care unii membri ai corpului de presă de la Casa Albă l-ar fi vrut, așa că au încercat să-l elimine.

Conduita unor așa numiți reporteri în timpul conferinței de presă a președintelui Trump a fost dezonorantă dincolo de orice măsură. Acesta nu este jurnalism, ci narcisism.

Firește, necioplitul Jim Acosta de la CNN a fost instigatorul. Așa cum îi este obiceiul, Acosta nu pune întrebări – el face acuzații și afirmații. Aproape zilnic o face și cu secretarul de presă. Miercuri a făcut-o cu președintele.

„Aș vrea să vă provoc”, a spus Acosta după ce Trump l-a numit. Trump a realizat că a făcut o greșeală, murmurând „Începem” și Acosta nu a dezamăgit. A insistat că în ciuda utilizării de către președinte a termenului „invazie”, caravana migranților din America de centru „nu este o invazie”. A adoptat un ton de conferențiar, de „știu eu mai bine” pentru a spune că „sunt la sute și sute de mile depărtare; asta nu este o invazie”.

Răspunsul lui Trump nu ar fi fost necesar: „Sincer, cred că ar trebui să mă lași să conduc țara, tu conduci CNN”. După mai multe schimburi de replici, Trump l-a numit pe Acosta „nepoliticos, groaznic” și a spus că „CNN-ului ar trebui să-i fie rușine de el însuși”.

Ar fi trebuit să fie de ajuns – Acosta a obținut atenția pe care și-o dorea, oferind rețelei sale un video pe care-l poate rostogoli mediatic zile la rând. În plus, în sală se aflau zeci de alți reporteri care își ridicau mâinile pentru a fi nominalizați. Dar Acosta nu a renunțat la microfon și a continuat să vorbească peste Trump, încercând să arunce o altă grenadă.

Președintele, evident furios și coborât de pe podium ca și cum ar fi putut să plece din sală, i s-a adresat apăsat: „De ajuns, este de ajuns. Pune microfonul jos”.

În cele din urmă, Acosta se așează, iar apoi se ridică din nou pentru a se certa, întrerupând un alt reporter. Acest reporter, de la NBC, l-a lăudat pe Acosta și a preluat ștafeta făcând propria acuzație deghizată sub forma unei întrebări. A menționat atacurile lui Trump la adresa democraților și a „întrebat” președintele: „De ce îi asmuțiți pe americani unii împotriva altora?”

Trump, în favoarea lui, a răspuns într-o manieră substanțială, dar asta nu a fost satisfăcător, pentru că reporterul nu pusese cu adevărat o întrebare. Și el voia doar să facă o acuzație și să se certe. În direct.

Nu cu mult timp în urmă, tinerii jurnaliști erau învățați să nu devină ei înșiși știrea. Aparent, multe organizații de știri i-au învățat pe jurnaliști exact opusul. Dar aici asistăm la ceva mult mai insidios decât mizerii media. Pur și simplu asistăm la expresii ale urii personale.

Da, este adevărat că majoritatea jurnaliștilor au tendințe de extremă stânga și că prejudecățile lor ies în evidență cu ușurință. Acesta este un fapt real de mult timp, dar prejudecata politică este o explicație insuficientă pentru Jim Acosta din vremurile noastre.

Ei îl urăsc pe Trump. Îl urăsc cu adevărat. Nu este nimic profesional în privința asta. Dar nu sunt singurii. Faceți un sondaj la aproape orice redacție mare din America și marea majoritate a celor care lucrează acolo, dacă sunt onești, vor mărturisi că nici ei nu pot suporta existența și vocea lui Trump.

Sau încercați să vi-l imaginați pe Acosta și felul său de comportament ostil față de Barack Obama sau Hillary Clinton. Încercați și mai mult, dar nu vă puteți imagina asta pentru că nu s-a întâmplat niciodată. Ambii politicieni i-au mințit pe jurnaliști în repetate rânduri, dar poți paria că 90% dintre aceștia tot au votat cu democrații.

Chiar dacă nu i-au plăcut pe Obama sau Clinton, reporterii politici nu ar îndrăzni niciodată să-i acuze în mod public de nimic, să se certe cu ei sau să-i întrerupă. Chiar și atunci când erau sceptici, erau respectuoși.

Să ne aducem aminte cum Obama stătea 10, 15 sau chiar 20 de minute pentru a răspunde la o singură întrebare – fără întrerupere. Mulți din corpurile de presă l-a fi considerat arogant, cu un aer de stăpân. S-ar putea să fi respins modul în care se uita de sus la ei sau cum reacționa negativ la aspectele critice și la întrebările dificile. Ei știau că începuse mai multe investigații de scurgeri de informații decât orice alt președinte și e posibil să se fi temut de el având în vedere că Departamentul de Justiție a interceptat un reporter de la Fox News în timpul unui caz de scurgeri de informații. Dar nu l-ar fi întrerupt niciodată, nu l-ar fi insultat și nici nu ar fi refuzat să renunțe la microfon.

Acreditările de presă la Casa Albă nu sunt un drept universal. Există așteptări implice de comportament adecvat, iar decizia Casei Albe de a suspenda acreditarea lui Acosta este justificată. Așa cum Acosta nu poate intra într-un cinematograf și să strige „incendiu” atunci când nu există unul, nu ar trebui să aibă dreptul nici să deturneze o conferință de presă prezidențială pentru a-și satisface ego-ul.

De asemenea, colegii lui au ratat de mult șansa, inclusiv cei din alte redacții, să-i reamintească faptul că atitudinea sa rușinoasă pune un stigmat pe toată breasla. Mai important, scenele de Miercuri erodează și mai mult încrederea publicului, deja în scădere, în presă și alimentează opoziția față de Primul Amendament.

Bufoneriile anti Trump nu mai reprezintă un spectacol anonim. America are probleme serioase, precum și inamici periculoși, iar simpla perspectivă a lui Trump, Nancy Pelosi și Mitch McConnell lucrând împreună este cea mai bună veste pe care am fi sperat-o Miercuri.

În schimb, a fost umbrită de câțiva narcisiști care au urmărit propria vanitate.

Michael Goodwin
New York Post