Jordan Peterson: Mai degrabă mor decât să șterg o postare care reflectă adevărul

În urmă cu câteva zile, am postat un răspuns iritat la una dintre cele mai recente evenimente de pe frontul tot mai înflăcărat al războiului cultural, mai exact, drept reacție la decizia unei actrițe (actor) pe nume Ellen (Elliot) Page.

Folosesc acest stil ciudat și imposibil de termeni multipli pentru că acum se pare că este obligatoriu – și probabil că o fac greșit, totuși, deoarece „o faci greșit“ este și ideea în ceea ce a fost făcut obligatoriu ­– dar și pentru a trage un semnal de alarmă, explică Jordan Peterson pentru Daily Wire.

În esență, mi-a fost interzis accesul pe Twitter drept consecință. Spun interzis, deși, din punct de vedere tehnic, am fost suspendat. Dar suspendarea nu va fi ridicată decât dacă voi șterge postarea „plină de ură“ în cauză, iar eu prefer să mor decât să fac asta.

Și sper că nu se va ajunge la asta, deși cine mai poate știi în aceste vremuri din ce în ce mai ciudate?

Ce am spus de s-a iscat atâta tam-tam? Și, chiar mai important de știut, ce anume din ce am spus a determinat interdicția? Iată postarea în cauză:

„Vă amintiți vremurile în care Mândria era considerată un păcat? În prezent, lui Ellen Page tocmai i-au fost extirpați sânii de către un medic criminal“.

Mesajul din partea Twitter:

„Ați încălcat regulile noastre privind comportamentele care incită la ură. Nu aveți voie să promovați violența, să amenințați sau să hărțuiți alte persoane pe baza rasei, etniei, originii naționale, orientării sexuale, sexului, identității de gen, apartenenței religioase, vârstei, handicapului sau bolii grave. Făcând clic pe butonul Șterge, recunoașteți că postarea dumneavoastră a încălcat Regulile Twitter.

Dacă credeți că este o greșeală, faceți contestație. Vă rugăm să rețineți că, în cazul în care faceți acest lucru, contul dvs. va rămâne suspendat pe perioada în care vă analizăm contestația“.

Haideți să analizăm pe bucăți. În primul rând, este clar că nu am „promovat violența împotriva“ cuiva sau „amenințat“ pe nimeni prin cuvintele mele.

Așa că rămâne doar păcatul mai puțin grav al „hărțuirii“. Să presupunem că aceasta a fost infracțiunea și, mai precis, hărțuirea pe baza „identității de gen“.

Deoarece Twitter nu mi-a făcut favoarea de a specifica clar infracțiunea comisă, trebuie, din păcate, să ghicesc de ce s-a întâmplat acest lucru – ceea ce este, de fapt, o mare problemă în sine și, de asemenea, un indiciu al nepăsării totale a organizației Twitter în ceea ce privește corectitudinea propriilor acțiuni de cenzură.

Ar trebui cel puțin să știu exact ce am greșit dacă mi se cere să „recunosc“ că „Postarea mea a încălcat regulile Twitter“.

Ce reguli, nenorociților? Mai exact? Mai precis? Pentru că astfel de lucruri contează atunci când încep să curgă acuzațiile.

Deci, ce anume din ce am spus ar putea constitui hărțuire? Multe lucruri, ipotetic vorbind. Să începem cu „Vă amintiți vremurile când mândria era considerată păcat?“

Deși aceasta este doar o afirmație faptică, întrucât, conform vechilor reguli, aplicabile chiar și cu un deceniu în urmă, mândria chiar era considerată păcat și fusese recunoscută ca fiind poate chiar cel mai mare păcat timp de mii de ani înainte.

Ar putea fi totuși considerat un lucru inacceptabil pentru moraliștii totalitari care insistă în prezent, de exemplu, să celebrăm Luna Mândriei (nu ora, ziua sau săptămâna, ci luna) și care au numit-o literalmente Luna Mândriei în loc de Luna LGBT+.

Citește și Filozofia anarhică din spatele „Lunii mândriei LGBTQI+“

Eu nu consider Mândria o virtute; la modul clasic, a fost considerată un păcat.

Nu consider orientarea sexuală sau dorința sexuală de orice fel drept un lucru ce trebuie celebrat sau de care să ne mândrim, iar ceea ce am scris a fost doar o realitate.

Este posibil să fi rănit sentimentele cuiva pentru că am subliniat că Mândria precede, de exemplu, o cădere, dar nu-mi pasă de asta, aș face-o din nou și consider de asemenea, că este de datoria mea să-i avertizez pe cei care sunt pe cale să cadă într-o groapă că drumul pe care merg duce brusc în jos.

Dar probabil că NU acesta a fost motivul pentru care am fost interzis pe Twitter – deși, așa cum am precizat, trebuie să ghicesc motivul.

Următoarea frază de analizat: „În prezent, Ellen Page…“ De ce m-am oprit aici? Pentru că, după toate probabilitățile, această frază aparent inofensivă, care include numele unei actrițe cunoscute (iată, iar am dat de necaz), a fost cea care a dus la suspendarea mea.

Am comis crima fatală a ceea ce a ajuns să fie cunoscut în terminologia cenzurii îngrozitoare a activiștilor nebuni drept „utilizarea unui nume mort“. Aceasta înseamnă a te referi la cineva care a „tranziționat“ (un alt element de jargon și slogan detestat) folosind numele și, prin inferență, genul (de fapt „sexul“) sub care toată lumea îl cunoștea anterior – și, în cazul lui Ellen/Elliot, pe care milioane de oameni îl recunoșteau și îl știau.

Așadar, ar fi trebuit să-i spun Elliot în loc de Ellen, deși, după cum vom descoperi, acest lucru m-ar fi pus în imposibilitatea de a spune ceea ce voiam și trebuie să spun în frazele următoare. Nu că o astfel de problemă i-ar deranja pe cei care se opun oricum discursului meu.

Următoarea frază este „tocmai și-a extirpat sânii“. Acest fragment include o problemă foarte asemănătoare. Am folosit pronumele interzis „ea“, când Elliot trebuie considerat acum un „el“. Dar aici apare o dilemă, ca să spunem așa – și nu doar pentru mine, deși am fost interzis din această cauză.

A fost Elliot/Ellen o ea sau un el (adică Ellen sau Elliot) atunci când ea sau el sau ei (termenul ei e tot pentru Elliot sau Ellen, apropo) și-a extirpat sânii?

Dacă el sau ea era un el, atunci de ce a fost necesară mastectomia? Și cum ar putea pricepe cei cărora le scriu ceea ce am spus dacă e vorba de sânii „lui“ care au fost extirpați? Erau sâni masculini sau sâni feminini cei care au fost extirpați?

Dacă erau sâni de sex masculin, atunci de ce au fost extirpați? Dacă erau sâni feminini (și, prin urmare, deranjau atât de tare încât o intervenție chirurgicală rezervată, în general, pentru tratamentul cancerului, era moralmente obligatorie), atunci nu era Elliot încă Ellen și el încă o ea?

Cum aș fi putut formula acea propoziție într-un mod cât mai grijuliu și, în același timp, să-mi expun clar punctul de vedere – fără să încalc regulile Twitter privind așa-numitul comportament de instigare la ură? „Iar lui Elliot Page tocmai i s-au extirpat sânii?“

A fost el Elliot atunci? Când, mai exact? A fost cu siguranță Ellen la un moment dat în trecut, așa cum indică tot istoricul lui/ei cinematografic. Oare toate filmele acestea vor trebui refăcute, din moment ce folosesc detestatul „nume mort“ (care nu există, apropo, respectiva categorie „nume mort“, decât în mințile pasionate de cenzură și confuze ale unei fracțiuni infime de activiști trans extrem de narcisiști și din ce în ce mai periculoși).

Când anume era obligatoriu să schimb terminologia în ceea ce-l/ce-o privește pe Elliot/Ellen, astfel încât să nu mă încadrez la infracțiunea de comportament plin de ură?

Și cum aș putea descrie faptul că unei persoane care a fost cândva femeie (și care în realitate încă mai este) i-au fost tăiați sânii pentru că ea/el a căzut pradă unei mode dăunătoare, fără a folosi pronumele corespunzător legat de sex și numele real al persoanei reale asupra căreia s-a realizat această operație reală (cu acordul ei/lui voluntar, dar la fel de regretabil)?

Astfel că era imposibil să comunic publicului meu ce se întâmplase fără să încalc, pe cât se pare, regulile imposibile și absurde care guvernează acum, ipotetic, moralitatea însăși în zilele ethosului postmodern și marxist degenerat pe care trebuie să le respectăm, oricât de imposibil ar fi – sau suferim consecințele.

Dar, ați putea obiecta: Ellen/Elliot este adult (treizeci și ceva de ani) și pe deplin capabilă să ia singură astfel de decizii, iar din punctul de vedere al liberalilor și libertarienilor ea/el poate face ce vrea, și dacă e aiurea.

De acord – până la un anumit punct.

Nu cred că este deloc nepotrivit să subliniem faptul că Ellen/Elliot, care este un actor/actriță destul de bun/ă, este în același timp un model pentru public, având în vedere statutul de vedetă, cu toate privilegiile și, rețineți acest aspect, responsabilitățile care vin la pachet cu respectivul statut.

Astfel, acceptând această operație, făcând-o publică și insistând asupra sfințeniei și virtuții morale a noii sale identități costisitoare, periculoase și modificate chirurgical (și participând la întreaga șaradă a ideologiei identității de gen), Ellen/Elliot a instigat, fără îndoială, o mulțime de adolescente sărace și confuze să dea vina pentru confuzia și disconfortul resimțit la pubertate pe „faptul că s-au născut într-un corp greșit“ – și să creadă că soluția curajoasă, de afirmare de sine și admirabilă din punct de vedere moral este tratamentul hormonal, sterilizarea, o viață întreagă de complicații medicale costisitoare (profitabile pentru alții) și suferința. Și cred, cu tărie, că Ellen/Elliot poartă o vină morală pentru asta.

Citește și Pronumele non-binare cuceresc Occidentul

Și, în sfârșit, în ceea ce privește fraza finală „medic criminal“, trebuie să recunosc că am resimțit anumite regrete în legătură cu această frază. Este clar că operația chirurgicală efectuată de măcelarii care au mutilat-o pe Elliot/Ellen a fost legală. Așadar, a fost sau nu criminală?

Au fost legale operațiile întreprinse de medicii fasciști care au efectuat experimentele medicale naziste? Da, în conformitate cu legile din acea vreme. Dar au fost criminale? Vă las pe dumneavoastră să răspundeți la această întrebare.

Dar poate că s-ar mai putea obiecta: „Cum rămâne cu daunele cauzate în cazul în care i-am lăsa pe cei confuzi cu privire la identitatea lor să rămână în confuzia lor? Nu suntem obligați din punct de vedere moral să intervenim?“

Iar eu aș spune că NU. De ce? Ei bine, în primul rând principiul „să nu faci rău“, așa cum insistă jurământul lui Hipocrate (vă amintiți?).

În al doilea rând, a fost o chestiune de consens istoric faptul că păcatele prin omisiune sunt mai puțin grave decât cele de comitere.

Astfel, a lăsa pe cineva cu disforie de gen – indiferent cât de justificată ar fi (și poate că este, într-o minoritate foarte mică de cazuri cu adevărat nefericite) – să sufere consecințele nepotrivirii teoretice dintre suflet și corp este un risc mai mic, din punct de vedere etic, personal, social și filozofic, decât intervențiile extrem de active care constituie așa-numita chirurgie de confirmare a genului (o altă expresie detestată).

Aș putea, de asemenea, să subliniez faptul că industria chirurgiei trans înregistrează în prezent o creștere de 300 de milioane de dolari pe an (rata de expansiune: 15% pe an; creșterea preconizată până pe 2027 este de 750 de milioane de dolari pe an).

O industrie în expansiune într-o perioadă de incertitudine globală!

Este timpul să investim – atât în abilitățile chirurgicale necesare, cât și, poate, în orice industrie asociată cu această modă periculoasă și inconștientă, care afectează în primul rând (așa cum se întâmplă atât de des în astfel de cazuri) tinerii și femeile. Nu vă îngrijorează acest lucru, susținători ai teoriei intersecționalității? Nu este acesta un adevărat hazard moral?

Nu voi retrage acea postare, nici nu voi „recunoaște“ că textul meu „a încălcat regulile Twitter“. Dați-mi pace, moraliști treziți. Vom vedea noi cine pe cine anulează. Și cred, de asemenea, că voi, cei treziți de la Twitter, care vă străduiți din greu să îmbunătățiți lumea, cenzurând cu atâta nepăsare (sub pretextul superiorității morale de a „reglementa acțiunile de ură“), nu aveți idee în ce încurcătură v-ați băgat. Din nou. Încă o dată.

Chiar încep să cred că nu vă duce prea mult capul.

Traducere și adaptare
Tribuna.US