HomeActualități Americane

Kamala Harris se grăbește să viziteze graniță cu Mexicul după ce însuși Trump a anunțat că o va face

Kamala Harris se grăbește să viziteze graniță cu Mexicul după ce însuși Trump a anunțat că o va face

Timp de citire: 2 minute La mai bine de o săptămână după ce fostul președinte Donald Trump a anunțat că va vizita granița SUA-Mexic pe fondul creșt

Timp de citire: 2 minute

La mai bine de o săptămână după ce fostul președinte Donald Trump a anunțat că va vizita granița SUA-Mexic pe fondul creșterii numărului de imigranți, Vicepreședintele Kamala Harris a comunicat în sfârșit că va merge și ea acolo.

Au trecut 91 de zile de când a fost însărcinată cu supervizarea soluționării problemei de la frontiera sudică, informează Gabe Kaminsky într-un articol The Federalist.

Politico a relatat că vicepreședintelui i se va alătura secretarul pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, iar călătoria spre la El Paso, Texas va avea loc vinerea aceasta.

La începutul lunii, Harris a vizitat Guatemala și Mexicul, întrucât Casa Albă încearcă să abordeze presupusele „cauze fundamentale“ ale crizei de la frontieră, în loc să se ocupe de problemele și soluțiile ce țin de politica internă.

În luna mai, grănicerii au prins peste 180.000 de imigranți ilegali, ceea ce reprezintă cel mai mare număr din ultimii 20 de ani. Aceștia proveneau din peste 160 de țări, iar 40.000 dintre ei erau din alte locuri decât Mexic și America Centrală.

Vicepreședintelui i-a luat aproape trei luni pentru a decide să facă o vizită, călătorind în schimb în străinătate; președintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, a criticat-o pentru că „nu gândește la fel“ ca el.

Citește și Președintele Guatemalei critică dur politicile de imigrație ilegală ale lui Joe Biden

La începutul acestei luni, Harris i-a spus lui Lester Holt de la NBC că „Am fost la graniță“, dar când acesta a insistat că ea nu a fost de fapt acolo personal, a replicat „Nu am fost nici în Europa.“ Evident, Harris nu a primit vreo însărcinare anume în Europa.

Înainte ca Harris să-și anunțe planurile de călătorie, Trump informase că-l va însoți pe guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott, în vizita sa la frontieră, pe 30 iunie.

„De la o securitate a frontierei invidiată de lumea întreagă am ajuns la o graniță fără legi, de ne compătimesc toți“, a precizat Trump într-un comunicat.

James Carafano, expert în securitate națională la The Heritage Foundation, a declarat pentru The Federalist că vizita vicepreședintelui nu compensează eșecul Casei Albe de a soluționa criza de la frontieră.

„Nu cred că asta va face vreo diferență semnificativă“, a spus Carafano. „Cred că nu este nici un act de rebranding și nici o schimbare de politică. Cred că e cea mai clară reprezentare a frazei ‘încercări de a controla consecințele deciziilor greșite’.“

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0