„La Cumpăna Mileniilor” O provocare curajoasă, prilej de meditație

De multă vreme nu m-a mai captivat o carte ca cea recent editată de „Destine Literare Publishing House”, purtând titlul „La Cumpăna Mileniilor” și un

De multă vreme nu m-a mai captivat o carte ca cea recent editată de „Destine Literare Publishing House”, purtând titlul „La Cumpăna Mileniilor” și un subtitlu edificator, „Între un trecut pierdut, un prezent seismic și un viitor incert”, o incursiune plauzibilă prin istoria de ieri și cea actuală. Volumul își asumă meritul (și) de a așeza în adevărata lumină o epocă istorică în care evenimente sinistre erau bine ținute sub tăcere de către autorități și rămâneau necunoscute celor mai mulți dintre noi. Volumul consemnează un tulburător dialog între Dana Opriță și Nicolae (Nicholas) Dima, doi interlocutori seducători prin scrierile lor de o vădită intensitate emoțională, amândoi stabiliți astăzi în Statele Unite.

Redutabilă poetă („Întâia poruncă – psalmi necanonici”, „O harfă de nisip” ș.a.) și, deopotrivă, bună cunoscătoare a tehnicii interviului (angajată în televiziune timp de 20 ani), Dana Opriță semnează prefața cărții (bine închegată și convingătoare), intitulată „Despre vremuri, despre oameni”, precizând fără echivoc: „Cartea este o cronică a celor mai însemnate întâmplări, începând cu a doua jumătate a secolului trecut până în prezent, în care amândoi ne-am străduit să menționăm cât mai exact, fără părtinire, evenimente din țară și din lume”(p.8). De asemenea, conștientă că interviul este nu doar o formă prin care oameni de o oarecare recunoaștere locală, națională sau internațională acceptă să se destăinuiască publicului, ci și o privire generală asupra lumii înconjurătoare, Dana Opriță dezvăluie și motivația specială care a fundamentat demersul: „Intenția mea a fost de asemenea ca în urma acestui dialog să se contureze personalitatea celui ce poartă numele Nicolae Dima, pentru ca, la finalul lecturii, să cunoașteți un om al cărui destin I-a ajutat să-și construiască un caracter puternic, de mare trebuință pentru a trece prin toate încercările, nu ușoare, ale existenței sale. 0 viață pe care puțini, probabil, s-ar fi încumetat să o trăiască, din care nu au lipsit oportunitățile, piedicile, realizările, suferința, aventura, preocupările variate, dorințele, speranțele, visele… Un om care a stat neclintit împotriva nedreptăților, minciunii, absurdității istoriei (…) Mereu cu fruntea sus, mereu cu suflet de român, chiar dacă țara unde s-a născut i-a stat, tocmai ea, împotrivă”(p.9).

Înregistrarea scrisă a conversației celor două personaje, aflate într-o evidentă complementaritate, este precedată de un avertisment exprimat în termeni foarte clari: „În următorul interviu, nu există nicio intenție de a ataca sau de a defăima vreo rasă, grup etnic, naționalitate sau persoane. Părerile și opțiunile exprimate sunt doar cele ale intervievatului, bazate pe interacțiunile și experiențele sale personale. Nu există nicio intenție de a submina, de a converti sau de a convinge cititorii să urmeze aceste opinii”(p.7).

Fără îndoială, acest interviu poate fi savurat și ca o tabletă de realitate socială, politică și istorică, extinsă pe o apreciabilă perioadă, prin ochii a doi observatori lucizi și inteligenți, constituind incontestabil un îndemn la profundă meditație. Specie modernă atractivă, interviul, situat la granița dintre jurnalism și literatură, a devenit o vedetă între rubricile publicistice. Este de netăgăduit că antrenarea în dialog a unor persoane solicitate să-și dezvăluie biografia, credința și idealurile, simpatiile și antipatiile, preocupările și proiectele de viitor, implică o activitate laborioasă nu ferită de dificultăți pentru atingerea succesului. Adevărata izbândă este confirmată indubitabil în momentul în care un interviu reușit este oferit conștiinței publice între coperțile unei cărți. Este ceea ce izbutește acest dialog prin editarea acestei cărți.

Personaj integru, de o rară demnitate și rectitudine morală (virtuți din ce în ce mai desconsiderate în ultima vreme), Nicholas Dima își rezumă parcursul, demn de un bestseller, astfel: „…am trecut prin multe încercări și am întâmpinat un număr însemnat de obstacole, dar am trecut peste ele. Și e foarte interesant să constat că încercarile prin care am trecut au fost în același timp și realizări. Menționez, între altele: patru ani petrecuți în închisori, unități de muncă forțată și lagăre de refugiați! Doi ani de studii la Politehnica din București înainte de închisoare și alți cinci ani la Universitatea tot din București, după închisoare. În continuare, patru ani de studii de doctorat în America, la Universitatea Columbia din New York City și o viață zbuciumată pe trei continente! Am fost redactor la Vocea Americii vreo 20 de ani; profesor universitar în America, Africa si România preț de vreo 10 ani; am scris și publicat 12 cărți și sute de articole în limbile română și engleză și am oferit alte sute de conferințe în multe localități și centre universitare din Statele Unite, Canada, România, Etiopia și alte țări. M-am specializat în studii globale, tocmai pentru a-mi face datoria de cetățean al lumii și, în special, datoria de român. În acest scop, am publicat mai multe cărți în care am apărat și promovat drepturile noastre” (p.38-39).

Radiografia vremurilor și a omului Nicolae Dima „făcută cu ajutorul razelor minții și sufletului” începe cu mărturisiri definitorii: „Doamna Opriță, încep prin a afirma că închisoarea la vârsta de 20 de ani nu a fost o experiență nefericită, ci una foarte utilă. A fost cea mai semnificativă experiență a întregii mele vieți. Acolo am deschis ochii minții. De altfel, am avut două mari atuuri în viață: închisoarea politică din România și doctoratul din America. Am stat la masă cu președinți de țări, am vorbit cu regi, cu prim-miniștri, cu savanți, cu generali de armate și nu m-am simțit niciodată mai prejos de ei”(p.19); „Adevarata noastră casă e undeva dincolo de materie, unde tindem să ne întoarcem. De acolo venim cu trăsăturile dobândite de-a lungul existenței noastre cosmice” (p.21).

O secțiune considerabilă a interviului, cu reveniri pe parcursul conversației, se declanșează cu întrebarea Danei Opriță „În ce vă privește, este evident că aveți o credință fermă. Cum a apărut religia, spiritualitatea, Dumnezeu în viața dumneavoastră? Care a fost relația cu El?” (p.22). Răspunsurilor le este alocat un spațiu mai larg, cuprinzând și interesante excursuri ce induc teme serioase de reflexie. „De-a lungul anilor am constatat că am două trăsături majore care mă caracterizează. Am crezut întotdeauna în Dumnezeu. Cred că pur și simplu așa m-am născut. În același timp, am crescut de mic copil cu mare dragoste pentru țară” (p.22). Într-un mod deosebit de sugestiv și original, la p. 25 și 26 este reprodus grafic „Modelul evoluției gândirii umane – Straturile culturii”, profesorul Dima explicând detaliat în continuare elementele cheie ale acestui model de înțelegere. Nu lipsită de interes este formularea potrivit căreia „…religia se poate imagina ca o cruce cu un braț vertical, care se ridică spiritual spre divinitate și un braț orizontal, care ne Ieagă moral de semenii noștri. Între brațul spiritual și cel moral trebuie să existe, însă, un echilibru, așa cum există un echilibru între trup și suflet” (31). Consecventă convingerii sale „cred că nimic nu este întâmplător în viață” (p.38), Dana Opriță, insistă asupra întrebărilor inițiale privind legătura dintre trup și suflet, dintre individ, națiune și țară. Interviul redă considerațiile amănunțite, în replică, ale intervievatului, precum și o sumară caracterizare a trăsăturilor de bază ale neamului românesc în lumina piramidei evoluției umane. De asemenea, profesorul opinează:

„Noi, românii, am parcurs în istorie un drum greu și plin de obstacole și încă nu am ieșit la liman. Am fost călcați de barbari. Am fost cotropiți de vecini hrăpăreți. De prea multe ori ne-am dat după vânt și după dușmani. Ne-am deprins cu răul și am rămas cu deprinderi proaste. Pentru mulți dintre noi și mai ales în ultima vreme, minciuna, ipocrizia și lauda fac casă bună împreună. Pentru a supraviețui, unii s-au dedat la furt și înșelătorie. Nu trebuie uitat, însă, că în cele din urmă toți cei cu asemenea deprinderi se înșeală pe ei înșiși. Și calvarul nostru continuă. Nici azi, în Uniunea Europeană, nu ne găsim locul și identitatea? Este imperios necesar să ne analizăm și să ne refacem caracterul!” (p.42). Atmosfera din închisorile comuniste (Aiud, Pitești) este evocată în pagini de reală literatură carcerală și memorialistică penitenciară ce provoacă emoții răscolitoare până la cutremurătoare.

Părerea lui Nicholas Dima vizând două probleme de maximă actualitate este una laconică, după cum se poate lesne constata: „Globalismul și internaționalismul antipatriotic din această eră sunt artificiale și, în cel mai fericit caz, sunt premature. Globalizarea rupe omul de naționalitate și o îndepărtează de spiritualitate. Națiunile sunt rezultatul unei evoluții umane firești și nu pot fi desființate, așa cum nu pot fi desființate nici familiile. Ori poate acesta e scopul ascuns al globalizării: să desființeze și familia și națiunea și patriotismul și credința în divinitate” (p.50).

Intervievatoarea consolidează teza potrivit căreia cheia interviului este întrebarea, conștientă de faptul că în majoritatea cazurilor calitatea întrebărilor determină calitatea răspunsurilor. Măiestria Danei Opriță se evidențiază în suplețea cu care se orientează în enunțarea întrebărilor potrivite personalității interlocutorului, precum și folosirea unor anumite proceduri cu scopul de a induce intervievatului confortul de a vorbi fără rețineri. O întrebare ce pune în discuție România interbelică este și o probă în susținerea celor afirmate mai sus: „Subiecte fierbinți, dar despre care trebuie să se vorbească «la rece», cu mintea detașată de orice sentimente, temeri și resentimente. Cum i-ați cunoscut pe legionari?”. După relatarea unor experiențe personale, profesorul Dima apreciază: „Legionarii și chestiunea evreiască sunt cele mai spinoase probleme ale istoriografiei moderne românești. Numai un istoric cu suflet de erou și vocație de martir le poate aborda. Nu mă îndoiesc că va apărea o asemenea personalitate. Altfel, riscăm să ieșim din istorie și să dispărem ca neam” (p.55), un răspuns în aceeași notă a originalități și sincerității. Chestiunea evreilor și antisemitismul sunt amplu discutate, Dana Opriță subliniind: „Domnule Dima, vă admir forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală realitatea care, de altfel, a devenit evidentă pentru oricine vrea să o vadă. Afirmații curajoase și gânduri lipsite de ranchiună” (p.63). Revenind la globalizare, deducția intervievatului este limpede formulată: „Lumea globală de azi a ajuns, într-adevar, la o mare răspântie. Lăcomia și setea de putere a unor indivizi nesătui au împins omenirea pe marginea unei prăpastii quasi apocaliptice. Cineva spunea că la începutul omenirii, când Cain I-a ucis pe Abel, a trebuit să intervină Dumnezeu, pentru că, la vremea aceea, un singur om înarmat cu un ciomag putea sa ucidă toată seminția umană. În lumea de azi, un singur individ nesăbuit cu acces la valiza nucleară poate distruge întreaga omenire. Acesta e marele risc al lumii de azi, ca rezultat al globalizării” (p.66).

Comunismul, pandemia, guvernarea, politica românească, Basarabia și Bucovina, creștinismul, imoralitatea și anticreștinismul astăzi, războaiele actuale (Ucraina și Gaza), probleme deosebit de sensibile, inteligența artificială și multe altele sunt discutate generând constatări și, totodată, avertismente privind lumea de azi, enunțurile profesorului Nicholas Dima fiind, prin autenticitate, greu de contestat: „În ce privește realitatea de azi, sunt multe semne din care reiese că unii români sunt conștienti de primejdia letală care pândește țara”(p.78). „Există oameni care își dau seama de gravitatea situației și care încearcă să se opună tendințelor de diluare și de eventuală distrugere a națiunii. Neamul românesc e în mare pericol, dar inima țării continuă să bată și să ne dea speranțe” (p.79). „Să fie clar: Ucraina nu poate câștiga acest război, iar Rusia nu-și poate permite sub nicio formă să-l piardă” (p.95). „Trebuie subliniat că toate societățile din lume, de la triburi primitive, până la națiuni moderne, explică scopul vieții și sensul existenței prin referire, direct sau indirect, la supranatural. Și dacă tot ce se întâmplă în istorie și în lumea materială e schimbător și trecător, credința în divinitate ne conferă un reper solid pe care să ne sprijinim. Fără o asemenea stâncă pe care să ne clădim casa spirituală suntem frunze zburătăcite de vânt” (p.104). „Ca națiune, noi, românii, ne definim în mod covârșitor prin moștenirea cristică. Valorile noastre spirituale și morale provin din învățămintele lui lisus. Creștinismul se confruntă, însă, cu o mare dilemă. Dacă lisus nu revine, așa cum ne-a promis, creștinismul își pierde sensul de a fi și odată cu el își pierd sensul toate popoarele creștine”(p.105-106). „Trăim marea epocă antimorală și anticreștină la nivel global, iar România rămâne unul din laboratoarele de experimentare” (p.112). „Sunt pur și simplu zdruncinat sufletește de răsturnarea de valori din ultimii ani și numai Dumnezeu ne mai poate salva” (p.113).

Un curriculum vitae intitulat „Nicholas Dima – Fișa personală” și un capitol special, „Câteva repere ale evoluției profesorului Dima” (Studii, Experiența universitară, Paradigme originale de înțelegere și de transmitere a cunoștințelor, Experiența jurnalistică, Cărți publicate, Articole în limba engleză, Articole apărute în alte reviste, Studii publicate în Analele Congresului American, Prelegeri și conferințe, Alte conferințe oferite cu prilejul unor tururi lectoriale) întregesc portretul unei fascinante personalități într-o carte captivantă, surprinzătoare prin diversitatea subiectelor comentate, cu deschideri neașteptate și sugestii pertinente.

În fine, cred că volumul este absolut necesar într-o lume post-modernă ce pendulează între inepție și spirit ludic, fiind incontestabil o carte care generează intense ecouri recurente. În privința interlocutorilor, câteva sintetice considerații merită atenție. Conversația demonstrează, fără putere de tăgadă, că Dana Opriță reușește să depășească cu brio dificultățile speciei interviului, astfel că pericolele monotoniei sau sclerozării discuției sunt evitate cu inteligență. Digresiunile, spontaneitatea și provocarea abilă sunt stimulate cu discreție, făcând ca polivalența răspunsurilor să fie atrăgătoare. Nicholas Dima, pus sub lupa problemei existențiale ce-l forțează să-și privească trecutul în oglinda opacă a vieții, se dovedește a fi un exemplu de caracter căruia apăsările pe care spiritul său le-a resimțit din partea unor vremuri grobiene cu a căror ritm nu a intrat în rezonanță nu au putut să-i plece spinarea. Altceva, la cei 88 de ani ai săi, nu cred că se poate spune fără a cădea în riscul tămâierii pe care prof. Dima nu știu dacă l-ar încânta.

Dorin Nădrău
Tribuna.US