Înotătorul David Popovici a reușit la doar 17 ani cea mai importantă performanță a natației masculine din România, câștigând medalia de aur în cursa d
Înotătorul David Popovici a reușit la doar 17 ani cea mai importantă performanță a natației masculine din România, câștigând medalia de aur în cursa de 200 metri liber la Campionatul Mondial de la Budapesta., cu timpul de 1 min 43 sec 21/100.
David Popovici a participat la campionatul mondial de seniori din postura de junior, el având doar 17 ani.
Popovici a stabilit un nou record mondial de juniori, după ce îl ameliorase, duminică, în semifinale (1 min 44 sec 40/100). Tânărul sportiv legitimat la CS Dinamo a reuşit cel mai bun timp şi în serii, duminică dimineaţa, 1 min 45 sec 18/100.
David Popovici, debutant la Mondialele de seniori, a adus primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. România mai avea până acum două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001). Bilanţul României la Mondiale este acum de trei medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.
David Popovici e elev la Liceul „George Coșbuc” din București.
El a ajuns în atenția publicului în iulie 2021, când a cucerit în Italia titlul european de juniori la 100 metri liber cu un timp excepional grație căruia s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La Tokyo, el s-a clasat pe locul 4 în cursa de 200 metri liber, o performanță remarcabilă care i-a adus laudele specialiștilor.
În proba de 100 metri liber a ajuns în finală, terminând pe locul 7.
David Popovici a fost cel mai tânăr membru al delegației României la JO de la Tokyo.
A început înotul în bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București, la recomandarea unui medic ortoped, pentru a-și corecta mici deformații ale coloanei vertebrale. După inițierea cu antrenorii Bogdan Stroe și Bogdan Manea, au urmat antrenamentele cu Doina Potolea, sub îndrumarea căreia și-a perfectionat tehnica, potrivit Comitetului Olimpic Român.
La 10 ani a cucerit primul său titlu national la înot, performanță care l-a determinat să continue să practice acest sport de performanță. Începutul colaborarii cu tehnicianul Adrian Rădulescu a însemnat startul rezultatelor remarcabile.
După o serie de noi recorduri naționale stabilite la categoria sa de vârstă, în 2019, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku a cucerit medalia de aur la 100 m liber, cu record national la categoriile de vârstă de 15, 16, 17 și 18 ani și două de argint, la 50 și 200 m liber.
Tribuna.US
COMMENTS